Raikkonen, cel mai rapid în prima zi de teste cu noile monoposturi pentru 2014

de Daniel Popescu
Marti, 28.01.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Kimi Raikkonen a stabilit cel mai bun timp în prima zi de teste de la Jerez, în care Lewis Hamilton a avut un accident major, iar Red Bull, McLaren nu au parcurs niciun tur cronometrat.

Esential 93 de tururi au parcurs pilotii in prima zi de teste de la Jerez
637 de tururi parcursesera pilotii in prima zi de teste din sezonul precedent
Circuitul de la Jerez din sudul Spaniei a găzduit marţi prima zi de teste premergătoare noului sezon competiţional. După ce Mercedes, Red Bull şi Force India şi-au prezentat monoposturile la primele ore ale dimineţii, sesiunea s-a desfăşurat într-un ritm extrem de lent.

Introducerea noilor motoare turbo V6 de 1.6 litri şi schimbarea regulamentului aerodinamic au necesitat pregătiri suplimentare din partea inginerilor şi mecanicilor, astfel că numai şase piloţi au efectuat tururi cronometrate.

Dintre aceştia, cel mai rapid a fost Kimi Raikkonen, care a fost cronometrat cu 1:27.104 la volanul noului monopost Ferrari F14 T. Finlandezul a parcurs în total 31 de tururi, însă a dat emoţii fanilor după ce s-a oprit pe circuit după numai cinci viraje parcurse în cursul dimineţii. Echipa a susţinut ulterior că oprirea a fost una programată pentru verificarea anumitor sisteme, iar finlandezul a fost mult mai activ în cursul după-amiezii.

Hamilton, accident major după o defecţiune la monopost

Pentru mine este un start incredibil de pozitiv că am fost primul pilot pe circuit şi am parcurs multe tururi.

Lewis Hamilton
Pilot Mercedes
Cel mai activ pilot în cursul dimineţii a fost însă Lewis Hamilton, care a ocupat iniţial prima poziţie înainte de a suferi un accident înainte de pauză de prânz în urma unei defecţiuni la aripa faţă. Britanicul nu a mai putut reveni pe traseu în cursul după-amiezii, însă a terminat ziua pe locul doi şi s-a declarat optimist în privinţa noului monopost.

"Pentru mine este un start incredibil de pozitiv că am fost primul pilot pe circuit şi am parcurs multe tururi.

Alte echipe s-au limitat la tururi de pregătire şi au început la câteva ore după noi, aşa că este încurajator. Monopostul este foarte bun, în special dacă luăm în calcul că suntem abia la începutul programului, aşa că în ansamblu a fost o zi pozitivă", a declarat britanicul.

Hamilton a suferit un accident in prima zi de teste de la Jerez

Niciun tur cronometrat pentru Red Bull şi McLaren

Williams a ieşit pe circuit cu numai câteva zeci de minute înainte de finalul sesiunii, însă Valtteri Bottas a reuşit să se poziţioneze direct pe locul trei, chiar dacă a parcurs numai şapte tururi. Finlandezul l-a devansat astfel pe Sergio Perez de la Force India, care s-a oprit de asemenea pe circuit la un moment dat, în timp ce Jean-Eric Vergne a produs un alt steag roşu, dar a fost al cincilea pentru Toro Rosso. Ultimul loc în clasament i-a revenit lui Esteban Gutierrez de la Sauber.

Monopostul a fost afectat de probleme electrice pe parcursul zilei. Ne aşteptăm ca Button să înceapă mâine programul de pregătire pentru monopost.

McLaren
Comunicat de presa
Una dintre marile surprize ale zilei a fost Red Bull Racing, care a ieşit pe circuit doar în ultimele 15 minute, la scurt timp după începerea unei ploi slabe. Sebastian Vettel a efectuat în total trei tururi de pregătire, însă niciunul dintre acestea nu a fost cronometrat.

Într-o situaţie similară s-a aflat şi Marcus Ericsson, care a parcurs un singur tur de pregătire pentru Caterham.

McLaren este de asemenea prezentă la Jerez, însă Jenson Button nu a avut oportunitatea să urce la volanul noului monopost MP4-29 nici măcar pentru un tur de pregătire.

Echipa a confirmat ulterior că a fost împiedicată să iasă pe circuit de o serie de defecţiuni la sistemul electric.

"Monopostul a fost afectat de probleme electrice pe parcursul zilei. Dezasamblarea, inspecţia şi reinstalarea unor componente majore ne-a determinat să nu putem ieşi astăzi pe circuit. Pe parcursul nopţii vom reinstala sisteme esenţiale şi ne aşteptăm ca Button să înceapă mâine programul de pregătire pentru monopost", au precizat oficialii echipei.

Marussia urmează să testeze la Jerez începând de joi, după ce planurile pentru debutul de marţi au fost bulversate de o defecţiune tehnică. În schimb, Lotus nu participă deloc la această sesiune de teste şi va aştepta pregătirile din Bahrain de la jumătatea lunii februarie pentru a efectua primele tururi cu noul monopost E22.

Teste Jerez - rezultate ziua 1:

 1. Kimi Raikkonen     Ferrari               1m27.104s            31
 2. Lewis Hamilton     Mercedes              1m27.820s  +0.716s   18
 3. Valtteri Bottas    Williams-Mercedes     1m30.082s  +2.978s    7
 4. Sergio Perez       Force India-Mercedes  1m33.161s  +6.057s   11
 5. Jean-Eric Vergne   Toro Rosso-Renault    1m36.530s  +9.426s   15
 6. Esteban Gutierrez  Sauber-Ferrari        1m42.257s  +15.153s   7
 7. Sebastian Vettel   Red Bull-Renault      No time               3
 8. Marcus Ericsson    Caterham-Renault      No time               1

Comentarii (33)

  • higaboss
    si va mai boceati ca nu sunt teste. Uite ca nici RBR nici McLaren nu au nevoie de ele. O zi intreaga si doar 3 ture ...
    16 1
  • cu 10 sec mai lente decat anul trecut
    15 2
  • pablo256r
    Interesante rezultate dupa prima zi de teste.
    Kimi a parcurs aproape atatea ture cat toti ceilalti. Ceilalti nu sint interesati de fiabilitatea componentelor de pe monopost? Greu de crezut. Ceea ce se simuleaza in tunelul de vant nu are prea multa legatura cu rezultatele ce se pot obtine pe un circuit real. Si totusi ... cam prea mare apatia.
    2 2
  • Si totusi... Hami din 5 ture a ramas pe locul 2 si abia abia a trecut kimi de el. Daca mai statea pe circuit...
    Poate anul asta au nimerit masina astia de la MB.

    @john
    Is si foarte multe schimbari... ar trebui sa faci comparatia cu anii cand s-au schimbat motoarele...
    10 8
  • Aur1989
    Ham Ham cel mai tare :))))))))))))))))))
    6 4
  • Aur1989
    5 sau 18?? :D:D:D
    2 1
  • A fortat foarte mult(Hamilton) de aceea a avut si timpi bunicei din prima dar, a fortat o masina pe care nu prea o stie de aceea a si intrat in parapet.Ferrari a strans foarte multe date pentru inceput ,de aia si avea sonda aia sus(nu cred ca este doar tub pitot).Sa vedem ce urmeaza maine.
    6 4
  • ciprian
    ok baieti dar ce ziceti de sunetul motorului....deci ma lasa rece ..urmariti pe you tube testele de anul trecut de la jerez si uitativa acuma ..pur si simplu nu se mai aud acele paraituri care se auzeau cand schimbau de la mare a mic acel sunet ascutit care ere minunat...singer suna ca o goarna stricata...pacat ca berni mosul asta isi bate joc de o competitie in care totul trebuie sa fie la superlativ.....sincer ma lasa rece....in doi ani vom vedea motoare de 1.4 in ritmul asta care vor suna ca niste scutere...pacat
    4 2
  • E primul test, masinile inca nu sunt in cea mai buna stare. Ferrari a testat, si-a facut treaba. Sa nu uitam ca Ferrari isi dorea cel mai mult teste, iar RBR se multumea cu simulatorul si tunelul de vant.

    Timpii sunt irelevanti. Abia prima cursa ne va spune cum stau lucrurile. Anul trecut la Jerez Button era primul, webber la o secunda in spatele sau :)) Si in Australia lucrurile stateau chiar invers.

    Sunt curios sa vad daca Caterham, Marussia au facut vreun progres fata de anul trecut sau tot la 5 sec/tur vor ramane.
    9 7
  • iar tu !! Dar continua, incepi sa devi comic
    7 24
  • pablo256r
    dumbravaandrei
    +0.716s ti se pare "abia" ?
    Nu are nici o relevanta ziua de azi. Nici macar cea de maine si nici macar toata sesiunea de teste de la Jerez.
    Daca te uiti un pic mai atent pana la urmatoarele teste e aproape o luna! De ce? Daca tu ai fi sef de echipa ce ai urmari in primul rand?
    Cel mai rapid tur sau cele mai multe ture parcure ca sa vezi cum se impac componentele de pe monopost.
    Totusi apatia a fost am mare azi.
    Cum o sa fie daca va fi si ploaie?
    4 1
  • serios? ia informeaza-te tu ca sa afli ca accidentul s-a produs din cauza unei defectiuni tehnice
    3 3
  • ferriboot
    ma tot uit la partea din fata a masinii Ferrari. Seamana mult cu un animal dar nu reusesc sa-mi amintesc care.
    2 6
  • Singaporezul
    Sunetul din pacate e praf,am ascultat pe youtube si sunt dezamagit rau,asa ceva nu se poate(zici ca e GP2).Design-ul se va mai mai schimba in bine dar sunetul cred ca va ramane asa pt. multi ani.Au distrus Formula 1.
    6 3
  • armando
    eu cind va ziceam de anul trecut cind FERRARI singuri cu drept de veto puteau intoarcea cea ce vedem acum-urateniile astea...era clar ca au un AS in mineca cu motoarele astea si cu noua configuratie a monoposturilor-doar nu era fraieri sa blocheze asta cind in 2 ani nu poti sa-i bati pe RBR-anul asta "ratustele ROSII" vor trece pe linga RBR ca racheta-o sa vedeti schimbarea majora-si MERCEDES la fel-si ei se bazau pe noul concept
    8 5
  • ce au Ferrari? un mare fASss in maneca?
    Normal ca au vrut sa fie schimbat regulamentul, cum o fi dar schimbat. Pe vechiul regulament ii batea RBR de-i asculta cu urechea. Nu le convine V6 ca cica nu-i destul de aristrocrat pentru masinile lor de serie, dar e ok turbo ca vor sa intre si la LM.
    8 2
  • Hamilton defectiune la aripa fata, sa rupt si a intrat sub masina de acea a iesit in afara nu a mai putut controla monopostul.
    3 2
  • Not Lewis' fault, the main element of his front wing failed and he was a passenger. It was a sizable hit into the tires for the just presented Mercedes W05.
    2 2
  • "Sa nu uitam ca Ferrari isi dorea cel mai mult teste, iar RBR se multumea cu simulatorul si tunelul de vant." by ferr1

    Exista mare confuzie in randul tifosilor, confuzie intretinuta de conducerea Ferrari care arunca cu scuze si motivatii placute tifosului. Iar tifosul, desigur bun cunoscator de F1 si "obiectiv" le gaseste foarte pertinente si bine argumentate. Asa se face ca tifosul inghite fara sa-si dea seama gogoasa cu

    "Ferrari vrea teste si daca ar fi teste cu nemiluita, atunci Ferrari ar fi regina de necontestat in F1."

    Tstele pot aduce ceva beneficii, este sa zicem verificarea finala, dar nicidecum cea principala, cea care ar aduce cele mai bune imbunatatiri. Pare paradoxal, dar simulatorul o bate. De ce? Doua motive mari si late: TIMPUL SI BANII.

    Sa le luam pe rand:
    1) Timpul: se lucreaza pentru dezvoltare 24 ore pe an, toate zilele din an. Calculatorul permite verificarea in timp foarte scurt a foarte multe variante. Ce ar fi ca de fiecare data, pentru fiecare varianta propusa, construiesti piesa, o pui pe masina si iesi pe circuit? Nu este buna, s-a dus o saptamana de lucru astfel... Softul iti permite trierea si inlaturarea a sute de variante in timp foarte scurt. Doar introduci parametri si pui pilotul in simulator. In final raman cele mai mai ok variante care sunt in sfarsit supuse testului final: testele sau cursa.

    2) Banii. Banii nu sunt infiniti in F1. Testele sunt foarte costisitoare. Trebuie cheltuiti cu cap. Daca ii dai aiurea pe teste care iti spun ce putea sa-ti spuna si simulatorul, nu-i mai ai in alta parte. Simplu...

    In sfarsit, regulile sunt aceleasi pentru toti iar Ferrari STIE ce am spus mai sus, dar isi motiveaza si ea esecul in fata consumatorului si uite ca ii iese fenta. Ca sa nu se mai foloseasca simulator in F1 ar trebui interzis. Si cu teste fara numar echipele vor acorda o mare importanta simulatorului - vezi cele doua motive!!

    Pe viitor intrevad ca simari din cei mai buni (sunt cunoscuti la nivel mondial deja) vor fi angajati ca testeri in simulatoare de F1. Pentru ca asa cum s-a dovedit, au capacitatea (cei mai buni) de a impinge masina din simulator mai departe decat o face pilotul real specializat in curse reale. Huttu e cel mai bun dintre ei si momentan e angajat ca tester in dezvoltarea unui simulator celebru - iRacing.

    Timpul trece, e important sa nu te culci pe o ureche ca mamaie. Fanii o pot face, pot ramane blocati in anii de glorie, dar echipele de F1, din fericire, sunt realiste. Daca esti unul din cei cu idei preconcepute da-ti doua palme si trezeste-te, desi sunt aproape convins ca e mai confortabil pentru tine sa te minti frumos si sa visezi dulce. Orice ai alege sa faci, e in regula, nici nu o ajuta nici nu o impiedica pe echipa ta favorita sa castige experienta si performanta.
    6 4
  • mda, exista impresia gresita ca simulatorul este in F1 din cauza limitarii testelor. De fapt, simulatorul este o unealta folosita indiferent daca testele sunt limitate sau nu. Si da, salveaza timp si bani, doua ingrediente foarte importante in ce priveste dezvoltarea in F1. RBR nu s-a impus in fata lui Ferrari din cauza limitarii testelor. In primul rand nu avem de unde sa stim cum ar fi fost cu alte reguli. Apoi RBR au avut o echipa mai buna, si au avut si sansa. Acum pornind de la 0 orice se poate intampla, echipele s-au mai schimbat si ele. Dar nu as considera pierduta pe RBR, e una din echipele cu potential in F1.
    3 3
  • rachiuion
    si daca s-ar interzice simulatorul tot s-ar folosi (neregulamentar) simulatoare. Una sunt testele pe pista la vederea presei si alta simulatorul. O dracovenie din asta o poti monta in orice dugheana nevazuta de lume, testeri gasesti destui, datele incap pe un stick, sau si mai bine folosesti un VPN avand permanent legatura cu firma.
    1 0
  • rachiuion
    deci cine asteapta revenirea testelor si inlaturarea simulatorului printr-o decizie FIA, well, spor la asteptat! Simulatorul va face parte din ecuatie indiferent ce decide FIA de acum inainte. Ba mai mult, vor fi din ce in ce mai bune. Si desi sunt blamate ca ar fi ireale, uite ca se castiga curse reale cu ajutorul lor
    2 0
  • @lume
    Cred ca te umfli cam mult in pene cu "realismul" tau si iti cam dai cu stangul in dreptul.
    Eu nu sunt Mircea si niciodata n-am spus "Ferrari ii sparge pe toti", asa cum crezi. Ferrari e o echipa mare, legendara si cu siguranta va invata sa treaca peste momentele grele si sa-si regaseasca gloria din trecut. Asta fac echipele mari. Sa vedem ce va face Red Bull cand nu va mai fi prima. As paria ca se va retrage, dar e doar un pariu.
    Apoi despre bla bla bla-urile pe care le spui, treaba ta. Tin doar sa-ti reamintesc un aspect foarte important, si pe care l-ai uitat: F1 SE BAZEAZA PE CREATIVITATE!!! Aia nu sunt niste tantalai luati de pe strada ca sa incerce si ei. Aia fac 2-3 variante si alea trebuie sa fie cele mai bune. Oamenii aia cunosc masinile, stiu ce este nevoie pentru a imbunatatii, au cunostinte teoretice, au experienta. Aia merg la sigur. In societate se merge la sigur, nu la ghici ce varianta e buna. Iar calculatoarele mai dau si erori, dovada fiind tunelul de vant al celor de la Ferrari. Apoi oamenii aia au contracte mari cat diploma ta de licenta, daca ti-ai luat-o vreodata. Aia nu sunt sclavi pe vreo plantatie de capsuni. Muncesc 6-8 ore pe zi, 5-6 zile pe saptamana, plus concedii, zile libere etc. Iar din alea 6-8, vreo 1-2 le pierd cu pauza de masa, cafea, tigara, uitandu-se pe tavan. De ce? Pentru ca sunt oameni. Nu sta nimeni cu biciul pe ei, cum iti inchipui. Crezi ca Montezemolo e vreun dictator roman cu sclavi, iar Alonso e Spartacus care ii salveaza pe sclavii de la Ferrari? Alea 2 palme pastreaza-le pentru tine. Ai nevoie.

    Ce stie Ferrari sau ce spune Ferrari e alta treaba. Tu esti de-ala care crede in teorii ale conspiratiei, care isi inchipuie ca astrele sunt impotriva ta si oamenii vor sa te minta, sa te fraiereasca etc. Problema ta. Mie mi-e sila de astfel de conceptii. Montezemolo spune una, iar aia conteaza, nu ce interpreteaza altii. Asta inseamna sa fii realist. Noi, indivizii din socieatate, nu din simulator, luam lucrurile asa cum sunt si incercam sa ne descurcam cu ele. Daca tie iti place sa le interpretezi... Succes!!!
    2 6
  • lume@ferr
    casca ochii cand citesti: am spus ca se dezvolta non stop nu ca sta cineva non stop la munca. Sunt mai multe schimburi. Iar "mersul la sigur" sunt doar inchipuirile tale personale. Cauta si tu macar pe youtube ca sa intelegi in mare cum se lucreaza cu simulatorul. Dar poate ca e mai confortabil pentru tine sa traiesti in ignoranta sau esti certat cu simulatorul. Simplul fapt ca simulatorul e (tot mai) folosit in F1 ar trebui sa-ti dea de gandit. Esti tare, tare naiv.
    2 0
  • @@ferr
    frate explica cum produci atitea voturi negative? 19 e cam neverosimil comparativ cu votul pe la celelalte comentarii!
    3 1
  • mistocaru
    ferr1, daca tot merg la sigur, ce nevoie mai au de teste? Deseneaza o masina la sigur, baga un motor (tot asa facut la sigur) si la sigur castiga si campionatul, si asta asa la misto intr-o pauza la servici (facepalm)
    4 1
  • @danoe
    sterge blocurile cookie din browser si votezi din nou. Merge 10 bucati. Apoi dupa un timp mai merg 10
    0 0
  • @ferriboot
    ai jucat Morrowind-Bloodmoon?Seamana cu un "horker"
    0 0
  • ferrrrr, ferr :) Te-am prins! Tu esti unul din cei certati cu calculatorul. Inca mai merge asa, dar viitorul suna naspa pentru tine
    4 1
  • creativitatea exista si ea in continuare, dar e pana la un anumit punct. De acolo intra in functiune simulatorul, altfel la ce bun asa investitie. Tu ferr1 traiesti in trecutul F1 si ai o imagine de ansamblu eronata. Macar la televizor daca te uitai si tu si intelegeai, dar nu, tu traiesti doar in realitate ... intre doua postari pe automarket, din alea lungi si multe cu care ne "delectezi".
    Impresia unora e ca calculatorul este pentru unii care au fundul plat de la scaun, netunsi si cu ochelari care traiesc cica "virtual". Desi exista si asemenea specimene (putine si nu, nici macar nu sunt ceva savanti) calculatorul este o unealta foarte versatila. Este folosita de tanti Aglaia sa trimita email-uri lu fi-sa, de Irinuca ce isi pune poze pe Facebook, de unii care fac pe specialistii pe forumuri, de programatori (de la slabi rau la foarte buni), de firme in tehnologiile lor, in F1 samd. E o unealta si atat, diferenta o face cel care o foloseste. Si nu, nu te rupe de lumea reala ci acum face parte din ea, din cotidian.
    0 1
  • GrosJan
    @ferr1, de unde ai scos ideea asta cu simari care traiesc virtual si nu au o viata sociala? Am discutat cu mai multi, unii din tara, altii din afara. Pe langa cursa respectiva poti dialoga cu oricare din ei prin interfata pusa la dispozitie de aplicatie. Sau pe mess. Toti au un servici, unii au si familii de intretinut si nu apuca sa stea prea mult pe sim, 2 ore pe zi (dar nu in fiecare zi) e mana cereasca. Auzi la el "indivizi din societate, nu din simulator".... Vezi ca iti cam simte lipsa societatea aia.... Esti ocupat cu scrisul pe automarket
    5 0
  • @GrosJan
    sau sta sa produca voturi pe automarket. Insarcinatul neoficial cu imaginea lui Alonso pe automarket
    5 0
  • intrebare? pt ferr1
    cum credeti ca i este mai usor pilotului ca sa culeaga date si sa obisnuiasca cu masina sa se urce in monopost pe circuit sau pe simulator?..oricat de performant ar fi simulatorul ala cred ca tot masina i ofera mai multe informatiii si o simte mai bine avand in vedere schimbarea asta majora adica motorul ,care trage dupa el alte modificari aerodinamice ...etc..ce zici ferr1?..dar da un raspuns din acela de-al tau asa elevat si cu multe argumente nu unul dinala rautacios daca ai cat de cat caracter
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru