În acest context, fostul campion mondial a admis că stilul său de pilotaj nu este tocmai potrivit pentru noul regulament tehnic, aceasta fiind de altfel şi una dintre explicaţiile lipsei de rezultate.
"Cred că depinde mai mult de stilul de pilotaj, plus că vremea a fost rece, iar pneurile nu au funcţionat. Evident, dacă ar fi existat o problemă nu am fi fost rapizi sau mulţumiţi de noile pneuri, aşa că probabil este o combinaţie de factori între temperaturile scăzute, configuraţia circuitului şi stilul meu de pilotaj", a declarat el.
Chiar dacă aparent o schimbare a stilului de pilotaj ar trebui să rezolve problema, Raikkonen consideră că este mai bine să găsească o soluţie tehnică prin care monopostul să obţină rezultate bune şi cu acest stil de pilotaj.
"Toată lumea urăşte asta, dar nu există un buton magic şi nu schimbă totul în privinţa stilului meu de pilotaj.
Trebuie să muncim şi să găsim soluţii şi sper să nu mai avem astfel de probleme. Este greu să ieşi dintr-o astfel de situaţie, în special în timpul cursei", a adăugat el.Via F1Zone
Complicata situatie. Poate ii vine vreo idee geniala dupa vreo sticla de berica.
1) temperaturile scazute - deci probabil ar fi mai bine la vara in Europa
2) configuratia circuitului - asa sunt circuitele, cu astea "defilam"
3) DA, stilul de pilotaj de poate trage in jos sau te poate impinge sus in functie de tipul masinii de concurs
"Toată lumea urăşte asta, dar nu există un buton magic şi nu schimbă totul în privinţa stilului meu de pilotaj"
dap, odata format (stilul) cam cu ala mori. Se pot face unele mici adaptari, uneori iese alteori nu. Dar stilul de pilotaj explica si de ce campionii nu pot excela in orice tip de competitie, avem campioni diferiti in functie de disciplina, fiecare pe specificul lui, fiecare cu meritul sau. Pilotul incearca sa faca cum stie el indiferent de tipul masinii, daca se potriveste bine, daca nu cam asta e. Kimi a fost destul de bun pentru F1 dar nu si pentru raliuri. Leob invers, samd
Incerca sa pui mai multa munca in ceea ce faci. Cere ajutor de la colegul de echipa si stafful Ferrari. Te vor ajuta cu siguranta.
Lasa naibii ingamfarea de mare campion ca nu merge.
Pune osul la treaba, daca ajuta da cateva ture si cu simulatorul. Nu-ti place? Baga o votca si ... baga mare!
Hai ca poti!
Ferrari are nevoie de doi piloti care sa puncteze cat mai mult. Probabil cu Merc nu vaeti cum sa va puneti anul asta. Dar pe restul puteti sa-i puneti in spatele vostru!
Sa vedem ce vor face in Spania pe un circut arhiecunoscut si cu temperaturi stabile unde probabil ca setarile initiale vor fi viabile.