Astfel, începând din momentul în care FIA va trimite cazul la Tribunalul Internaţional, Mercedes va avea 15 zile la dispoziţie să-şi expună apărarea, iar apoi acuzatorii vor avea alte 15 zile la dispoziţie să-şi argumenteze cazul. Ulterior, Tribunalul Internaţional are la dispoziţie 15 zile pentru a da un verdict final în acest caz. Cu alte cuvinte, dacă procesul ar începe astăzi, el s-ar finaliza teoretic după Marele Premiu al Germaniei din luna iulie.
Totuşi, regulamentul prevede că preşedintele Tribunalului Internaţional poate scurta sau prelungi termenele de 15 zile dacă consideră că este nevoie.
Tribunalul Internaţional a fost creat de FIA în 2010 pentru a analiza cazurile de nerespectare a Regulamentului Sportiv sau Codului Sportiv Internaţional şi este compus din 12 membri, iar dintre aceştia se va alege un preşedinte şi cel puţin alţi trei membri care vor analiza cazul Mercedes.
Tribunalul Internaţional are posibilitatea de a dicta o serie largă de sancţiuni.
În ordinea severităţii, acestea sunt: mustrare scrisă, amendă, muncă în folosul comunităţii, penalizare, excludere, suspendare sau descalificare. Practic, cea mai drastică pedeaspă ar fi o descalificare din clasamentul constructorilor, în urma căreia Mercedes ar înregistra pierderi financiare majore.Via Autosport
Ciudat e faptul ca inaintea cursei din Spania Ferrari si inca 2-3 echipe au cerut reintroducerea testelor in timpul campionatului. Propunerea s-a respins si cu votul Mercedes. Iar Mercedes ce face ? Astepata sa plece toti acasa si se apuca de teste in timpul sezonului.
Daca nici in cuvantul dat de un neamt nu mai poti avea incredere ...
Eu stiam ca neamul germanic se tine de cuvant. In cazul asta a fost exagerat de ... latin.
So, sa ne calmam. Mercedes n-au in spate cine stie ce palmares ca Ferrari, McLaren sau Williams, dar nu sunt niste adunati de pe garla. Sunt totusi MERCEDES, iar lucrul asta conteaza.
Imi pare bine ca va place si satisface ASTA!!!