Publicaţia germană Bild susţine că septuplul campion mondial a contractat pneumonie şi că este tratat cu antibiotice, însă nu este clar dacă medicii au întrerupt şi procesul de trezire.
"Nu comentăm speculaţiile", au fost singurele cuvinte oficiale ale lui Sabine Kehm, purtătoarea de cuvânt a germanului, ceea ce sugerează însă că există un sâmbure de adevăr în informaţiile dezvăluite de Bild.
Pneumonia este o boală care are drept efect inflamarea plămânilor, ceea ce conduce la scăderea cantităţii de oxigen care circulă prin organism. În cazul în care boala este contractată printr-o bacterie, cea mai comună metodă de vindecare este prin intermediul antibioticelor.
Vizitat de Felipe Massa
Germanul a fost vizitat recent la spital şi de fostul său coechipier de la Ferrari, Felipe Massa, care şi-a exprimat încrederea că Schumacher va trece cu bine peste această perioadă dificilă."Am fost să-l văd într-o zi când nu era niciun reprezentant al presei acolo.
Am stat lângă el o lungă perioadă de timp. A fost bine să fiu acolo şi părea că doarme aşa cum doarme oricare dintre noi. Sper că va fi bine, că se va trezi şi că se va recupera", a declarat pilotul echipei Williams.Schumacher este în comă indusă din 29 decembrie, atunci când a suferit un accident la schi în staţiunea montană Meribel din Alpii francezi.
Cronologia accidentului
▶ Schumacher a suferit un accident la cap în timp ce schia pe o pârtie din staţiunea Meribel din Alpii francezi;
▶ Schumacher este în stare critică în comă indusă după accident. Septuplul campion mondial a suferit un traumatism cranian şi numeroase leziuni la nivelul creierului;
▶ Schumacher trece cu bine peste două zile cruciale. Starea de sănătate a germanului rămâne stabilă, dar critică, după o primă operaţie efectuată cu succes;
▶ Starea de sănătate a lui Michael Schumacher s-a îmbunătăţit uşor, dar rămâne în continuare critică;
▶ O nouă îmbunătăţire uşoară a stării de sănătate a pilotului german
▶ Anchetatorii accidentului: "Schumacher nu avea viteză excesivă"
▶ Familia lui Schumacher, încrezătoare că germanul "nu se va da bătut"
▶ Medicii au îndepărtat o parte a craniului lui Schumacher
▶ Schumacher a început procesul de trezire din coma indusă
▶ Schumacher nu răspunde la stimuli
Poveştile lui Michael Schumacher
▶ Povestea retragerilor lui Michael Schumacher din Formula 1 din 2006 şi 2012;
▶ Povestea debutului lui Michael Schumacher în Formula 1.
▶ Povestea carierei de fotbalist a lui Michael Schumacher
Via GMM
Pacat de situatia lui Schumacher. Totusi ne preda in continuare o lectie de viata - aceea de a te bucura cat de mult poti in fiecare zi. Nu se stie cand ai un accident stupid care iti pune viata in pericol. Pentru ca soarta :D