Presă: Red Bull renunţă la motoarele Renault, dar Mercedes refuză să devină furnizor. Ferrari, unica soluţie

de Daniel Popescu
Luni, 07.09.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Red Bull Racing a ajuns la un acord pentru rezilierea contractului cu Renault pentru furnizarea motoarelor, în timp ce Mercedes este împotriva unui parteneriat cu echipa austriacă. Unica soluţie este un acord cu Ferrari, anunţa presa internaţională.

Red Bull a trimis un document oficial constructorului francez prin care solicită rezilierea contractului pentru furnizarea motoarelor.


Red Bull Racing se află într-o situaţie delicată în perspectiva sezonului 2016 al Formulei 1 din punct de vedere al partenerului pentru motoare.

Publicaţia britanică Autosport susţine că echipa austriacă a trimis un document oficial constructorului francez prin care solicită rezilierea contractului pentru furnizarea motoarelor, care urma să expire abia la finalul anului viitor. Sursa citată afirmă că Renault urmează să accepte propunerea cvadruplei campioane mondiale pentru rezilierea acordului.

Mercedes refuză iniţierea unui parteneriat

Zetsche a decis ca Mercedes să nu devină furnizor de motoare pentru Red Bull.


Speranţa celor de la Red Bull Racing era să folosească motoare Mercedes, iar constructorul german a afirmat anterior că analizează această oportunitate.
Publicaţia Motorsport susţine însă că Dieter Zetsche, preşedintele Daimler, compania-mamă a celor de la Mercedes, a purtat o discuţie la Monza cu Toto Wolff, directorul de motorsport al echipei, şi Niki Lauda, preşedintele echipei.

În urma discuţiei, Zetsche a decis ca Mercedes să nu devină furnizor de motoare pentru Red Bull. Decizia a fost luată din două motive: Red Bull ar putea câştiga titluri în dauna Mercedes, iar în caz contrar ar putea critica în public constructorul german, la fel cum a procedat cu Renault.

Ferrari, unica opţiune pentru Red Bull

Unica soluţie pentru Red Bull este un parteneriat cu Ferrari.


În contextul în care Honda are numeroase probleme cu motoarele furnizate pentru McLaren, unica soluţie pentru Red Bull este un parteneriat cu Ferrari. Anterior, Ferrari şi-a arătat disponibilitatea pentru un astfel de parteneriat, în timp ce Red Bull a evitat o astfel de soluţie din cauza faptului că nu crede că va primi aceeaşi specificaţie de motor ca şi echipa de la Maranello.

Niciuna dintre aceste informaţii nu a fost confirmată în mod oficial, însă Red Bull a admis că a iniţiat discuţii cu producători rivali de motoare.

"Inevitabil, este treaba mea să discut cu toată lumea. Aşa că facem paşii necesari", a declarat şeful Christian Horner.

Via Autosport, Motorsport, SkySports

Comentarii (6)

  • RedBull Honda xD
    19 2
  • Foarte ciudat ca in F1 nimeni nu a luat in considerare parteneriatul pentru construirea unui motor de 1.6 Diesel . Si econom si cu forta de tragere mare (CUPLU). Puterea ar ramane in urma , insa se recupereaza mai bine din turbo si sistemele HiKers .

    1. Renault au fost deplorabili anul asta .
    2. Urata lovitura din partea Mercedes .
    3. Honda are 70 cai in minus (minim) pentru ca pierde 3sec/ tur doar pe liniile drepte .
    13 3
  • @ingerulol
    Motoarele diesel nu au ce cauta in F1 atata timp cat competitia este una de performanta. Cand F1 va deveni o competitie de anduranta atunci ma astept sa vad motoare diesel
    11 3
  • Motorul termic al celor de la Honda este unde trebuie sa fie si declaratiile lui Arai sunt reale, din pacate componentele electrice sunt...... demne de o trotineta!
    7 1
  • RedBull cu motor Ferrari va fi clar peste Ferrari. Abia astept sa i-o dea Ricci "marelui champion" :))))
    11 23
  • Ce ma bucur,se va lupta precum Alonso cu Mercedes pentru titlu? ;)
    12 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru