Ipoteza a apărut după ce Luis Garcia Abad, managerul spaniolului, a fost văzut în paddock discutând cu Christian Horner, şeful Red Bull Racing. Conversaţia dintre cei doi nu a fost auzită de presă, iar Abad afirmă că aceasta s-a centrat pe viitorul lui Carlos Sainz Jr, care este manageriat de Abad şi sprijinit puternic de Red Bull.
În schimb, când a fost întrebat dacă Alonso poate fi exclus din luptă pentru a deveni coechipierul lui Sebastian Vettel, Horner a replicat misterios: "Orice conversaţii cu orice piloţi vor rămâne confidenţiale. Dar sigur că există destui piloţi care şi-au exprimat interesul pentru acest post, aşa cum vă puteţi imagina".
ALONSO NEAGĂ ORICE IMPLICARE ÎN NEGOCIERI
Întrebat ce părere are despre noile speculaţii, Alonso nu a negat această posibilitate, însă susţine că nu ştie de eventualele discuţii purtate de managerul sau cu Red Bull."Nu cred. Cel puţin eu nu ştiu. Eu mă concentrez pe campionat. Acestea sunt doar zvonuri, iar august este o lună potrivită pentru zvonuri pentru că în următoarele patru săptămâni nu este nicio cursă de Formula 1", a declarat el.
ALONSO, SUB CONTRACT CU FERRARI PÂNĂ ÎN 2016
Contractul lui Fernando Alonso cu Ferrari expiră la sfârşitul sezonului 2016 şi este greu de crezut că Scuderia îl va lăsa să plece cu uşurinţă înainte de finalizarea înţelegerii.
De aceea, nu este exclus ca discuţia lui Horner cu Abad să fie o simplă încercare a celor de la Red Bull Racing să destabilizeze Ferrari înaintea celei de-a două jumătăţi a sezonului şi, pe de altă parte, să-i forţeze mâna lui Kimi Raikkonen să accepte o înţelegere mai puţin impresionantă. Pilotul echipei Lotus este considerat marele favorit să-l înlocuiască pe Mark Webber în sezonul 2014.
asa va ajunge Alonso la RBR in 2014 cum o sa ajunga Kimi inapoi la Ferrari ...
Aceste zvonuri pot avea insa un efect total invers decit destabilizarea Ferrari (oricum la echipa calutilor numai realizari notabile nu au avut in ultimii trei ani): sa oblige echipa sa forteze prin orice mijloace imbunatatirea monopostului in speranta ca nu va pleca pilotul lor nr.1.
La Ferrari bani sint, acum au o gramada de creiere care sa dezvolte monopostul mai trebuie sa si faca ceva. F138 are potential mare.
mare a fost prostia la ei cand l-au dat "la o parte"
mai bine scapau de Massa ...
Spaniolul a declarat in repetate randuri ca vrea sa se retraga de la Ferrari. N-a lasat niciodata ocazia de a se intelege ca-si doreste altceva. Probabil n-are cea mai rapida masina, dar e la o echipa care-l doreste, il sustine, o echipa ca o mica familie. Plus ca are experienta McLaren. Pentru o masina rapida cu siguranta Alonso nu va pleca de la Ferrari. Mai ales ca are si cel mai mare salariu.
Horner sa fie mai atent la declaratii. Nu vad cand si-a exprimat Alonso interesul. Iar in culise nu cred ca a facut-o. Alonso nu-l vrea pe Vettel la Ferrari si se duce la Red Bull ca sa fie coechipier cu Vettel? A dat-o naibii. Poate un cuplu RBR Alonso-Kimi si la Ferrari sa vina Vettel. Dar e greu sa-ti imaginezi asa ceva...
si eu m-am gandit la varianta asta dar nu l-am postat ... :)_
eu nu tare m-as impaca cu ideea de Vettel al Ferrari ... dar totu-i posibil in F1
1. Ferrari cu multa vorbarie degeaba evident, fara rezultate. Strategii stupide, dezvoltarea monopostului cu foarte multe probleme. O dezvoltare gresita, de-alungul sezoanelor. Red Bull, vorbesc putin, lucreaza intens, au fost o echipa mica si destul de tanara si totusi, au rezultate impresionante. Dezvoltarea monopostului merg bine, cu perioade in care merge foarte bine.
2. Ferrari sta bine la piloti asta pentru ca se incapataneaza sa aduca pe altcineva, desi trebuie sa recunosc, Massa si-a iesit de tot din mana. Realmente nu mai face fata consecventei lui Alonso si in ultimele 3 sezoane, Ferrari nu a avut nici o sansa la titlul constructorilor cu un singur sezon. Red Bull sunt campioni, cred ca rezultatele vorbesc de la sine.
3. Ferrari are un manager care a demonstrat in numeroase randuri ca este un papagal, este de fapt si singurul manager total incapabil de a conduce o echipa de un asemenea nivel. Whitmarsh este urmatorul... Domenicali si Whitmarsh sa se ia de mana.. sunt pe nicaieri echipele pe care cica ei le conduc. Macar McLaren a avut si masini bune si au mai castigat si curse, Ferrari a avut tot timpul o masina mediocra, cam a treia ca "putere".
4. Ferrari din 2010, tot promit ca vor inova, ei inoveaza in prostie pentru ca nu se descurca nici la strategie, nici la managementul echipei si paradoxal nici la relatii cu publicul, in acest moment au cele mai comice declaratii gen: Vom dezvolta masina pentru fiecare cursa, avem dezvoltari si parti care vor imbunatatii masina, nu reusim sa corelam datele dintre cele 1000 de tuneri de vand pe care le folosim. Practic ei strica bani pe aceste tuneri de vand fara sa produca in rezultat palpabil. Masina este mediocra in acest moment, iar cred ca rezultatele lui Alonso se vad destul de clar.
5. Strategiile celor de la Ferrari nu au fost niciodata nici macar bine gandite, ei intra la boxe total aleator si 90% ies foarte prost comparativ cu restul echipelor, cred ca intr-o cursa din 2012 le-a iesit strategia. Poate si intr-una din 2013, 2 curse in doua sezoane.... 2/39 este o dovada foarte clara a impotentei strategie a echipei.
6. Fiecare sezon, incepe cu o prezentare bestiala, o masina, care dupa cateva curse se va descurca atat de bine, incat o sa fie pe nicaieri pentru cei de la Ferrari nu au ingineri capabili, sau decenti macar, ei eu "genii" ca Fry si Tombaziscare reusesc perfomanta de a strica fiecare masina care pare cat de cat bine gandita, dupa numai cateva curse.
7. Eu ma intreb lui Alonso nu i s-a urat sa tot esueze constant si lamentabil in fiecare sezon alaturi de papagalii astia? In 2010 au gresit strategia, dezvoltarea masinii si inca cate altele, in 2011 au fost pe nicaieri, iar in 2012, nu s-au descarcat nici macar mediocru. 2013... mai este ceva de spus? Masina nu se aproprie de prima linie, calificarile pentru Ferrari sunt ceva intalgibil, nici nu stiu de ce mai chinuie sa se mai califice... sau de ce mai pleaca in cursa daca pur si simplu nu se descurca. In schimb la declaratii epustuflante sunt primii tata,. vor incepe cu: avem si gandim dezvoltari pentru fiecare cursa si singur ne vom bate la titlu, si vor continua cu: tunelul nu ne da satisfactie (sincer tunelul asta saracul imi este mila de el... a devenit asa un lait motiv, si nu stiu ce vina are... ), si nu reusim sa corelam datele. CTRL + F si vedeti ce se coreleaza (glumesc evident).
Sincer daca eram Alonso, plecam tata. 4 ani in s-a chinuit cu masini slabe, mediocre, produse de un producator de masini de lux care paradoxal are si un circuit de Formula 1 in curtea fabricii, dar pe care nu-l poate folosi!!!!!!!!. Pai tata ce mai cautati in Formula 1? Le Mans scrie pe voi tata, nu puteti dezvolta motoarele? Nu puteti dezvolta masina, nu aveti voie sa folositi circuitul pe care l-ati construit? Tata Le Mans scrie pe voi, Formula 1 este pentru alte echipe care dezvolta doar aerodinamica si cam atat ca restul se pot cumpara. Cutiile de viteze, motoarele, franele, se cumpara tata, doar aerodinamica se dezvolta in Formula 1. Nu aveti ingineri aerodinamicieni? Nu gasiti pe nicaieri din 256 de tari oameni talentati? Trageti pe dreapta si incercati altceva tata. Sunt ingineri care deseneaza avioane si va pot ajuta, o fi greu sa cautati baieti destepti in 250 de tari????????
Ca fapt divers, asa cum Hamilton si-a pierdut timpul la McLaren asa si Alonso o face la Ferrari. Ferrari si McLaren nu se pot adapta noilor cerinte, schimbarilor atata timp ca nu inteleg ca echipa trebuie schimbata, si adaptata noilor cerinte. Formula 1 se schimba si este intr-o continua schimbare, iar in acest moment Ferrari si McLaren sunt doar niste dinozauri, pe care le disparitie. Realitatea suna urat, dar aceste idei le-au spus si altii care au analizat mai bine si mai atent cum sta treaba. Pentru a castiga, mai intai trebuie sa vrei sa castigi, iar cand l-ai luat pe Nu in brate si nu esti deschis noutatilor... viitorul nu mai exista.
Iar Montezemolo ar renunta la Alonso doar daca Vettel ar veni impreuna cu Newey la Ferrari. Insa mi se pare rusinos ca Mercedes sa reuseasca fara Newey si tu, marele Ferrari, sa te tii dupa fusta unui om. Nici asta nu prea e in spiritul italienilor.
Ce va fi, va fi... pana atunci: LA MULTI ANI, NANDO!
Astazi Alonso implineste 32 de ani.
timp pierdut inutil ...
plus o intrebare:
Vei mai fin fan F1 dc Ferrari si McLaren nu o sa mai fie in F1?
P.S. Nu era nevoie sa ma intrebi daca ti-ai irosit 2 minute din viata, acuma ti-ai mai irosit inca unul pentru ca ai scris intrebarea. Incearca si tu sa nu-ti mai irosesti minutele degeaba, si nu mai imi pune intreabari.
ti-am irosit si eu un pic din viata ... ai raspuns la comentul meu ... nu era cazul, chiar nu solicitam un raspuns
intrebarea a fost retorica ... data viiotare o sa specific!
al 3-lea minut nu a fost irosit pentru ca a fost amuzant raspunsul
mersi :)
@91 schumudica06-inteligent comentul tau, Alonso vrea cu inversunare locul de locotenent la redcows :)-mai e o varianta, si-anume ca Web ii povestea lui Alonso bancuri cu Vettel si cum se chinuie mecanicii redcow sa saboteze masina australianului;)