Presă: Lotus va alege banii lui Maldonado în detrimentul talentului lui Hulkenberg

de Daniel Popescu
Miercuri, 30.10.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Lotus a decis să-l aleagă pe Pastor Maldonado ca înlocuitor pentru Kimi Raikkonen după eşecul negocierilor cu Quatum Motorsport pentru semnarea unui parteneriat, potrivit presei germane.

Esential 35 de milioane de euro ar putea fi suma cu care Maldonado sa contribuie la bugetul anual al celor de la Lotus
2015 este anul in care expira contractul lui Maldonado cu Williams
Lotus a anunţat cu ocazia Marelui Premiu al Indiei de la finalul săptămânii trecute că l-a ales deja pe Nico Hulkenberg ca succesor al lui Kimi Raikkonen.

În condiţiile în care germanul nu are sponsori care să contribuie la bugetul echipei, semnarea contractului depinde de încheierea unui partneriat cu grupul de investitori Quantum Motorsport.

Şeful Eric Boullier a avertizat marţi că Lotus riscă să-l piardă pe german din cauza greutăţii cu care se desfăşoară negocierile, iar publicaţia germană Auto Motor und Sport susţine în ediţia de miercuri că discuţiile dintre cele două părţi au eşuat.

Potrivit sursei citate, în condiţiile unui buget limitat, Lotus nu va avea altă opţiune decât să semneze cu Pastor Maldonado, care are avantajul unui pachet financiar de 35 de milioane de euro anual din partea PDVSA, compania petrolieră de stat din Venezuela.

În prezent, Maldonado poartă negocieri cu Williams pentru rezilierea contractului scadent la finalul anului 2015, iar echipa britanică are deja o soluţie pentru înlocuirea să în persoana lui Felipe Massa, care poate aduce şi bani prin intermediul sponsorului Petrobras.

Cel mai şifonat din această situaţie va ieşi Hulkenberg.

Considerat unul dintre cei mai talentaţi piloţi din Formula 1, germanul plăteşte tribut lipsei de sponsori, iar una dintre puţinele sale opţiuni în cazul unui eşec în negocieri cu Lotus este fosta sa echipă Force India, în cazul în care nu-şi va prelungi contractul cu Sauber.

Via Auto Motor und Sport

Comentarii (11)

  • Urat. Hulkenberg merita un loc intr-o echipa de top. E peste Maldonado. Dar jocurile sunt facute din nou de bani. Si treaba cu limita de greutate e iarasi un dezavantaj pentru Nico. Urat din nou.
    19 1
  • Cam asta inseamna F1 in present, bani.
    14 1
  • Un pilot extraordinar de bun cu un ghinion fantastic!! Baiatul asta e la nivelul lui Kimi, Alo, Vettel,Hamilton. Pacat ca in locul talentului primeaza banii....
    16 1
  • Hulkenberg e capabil sa se bata pentru titlu cu oricare dintre "talentatii" Formulei 1. Pacat ca nu prea are sanse sa se puna in valoare. Se evalueaza mereu raportul dintre masina si pilot. Acest raport trebuie sa cuprinda si componenta banilor, fara de care masina nu poate fi dezvoltata, iar talentul pilotului e rapid lipsit de importanta daca nu poate participa din lipasa de finantare.
    8 2
  • Pacat, dar totusi si Maldonado e talentat. A castigat o cursa de F1.
    2 4
  • Poate Auto Motor und Sport a lansat deliberat acest zvon ca sa-i sara careva mogul german in ajutorul lui Hulk ... ar fi timpul
    cei de la lotus sunt chiar inconstienti daca-l lasa sa plece

    @fanii formula 1 si Hulkenberg din Germania,

    lansati mai o actiune pe facebook sau ceva ...
    este cineva din DE care citeste acest site?
    6 1
  • sunt doar zvonuri! totusi daca este asa personal cred ca ar fi mai potrivit un cuplu Maldonado-Hulkenberg in detrimentul unuia Maldonado-Grosjean! in sfarsit...
    PS totusi inteleg de ce McLaren il pastreaza pe Perez si nu il aduce pe Hulkenberg (banii lui Carlos Slim) insa nu inteleg defel de ce RedBull l-au preferat pe Ricciardo si nici macar nu l-au luat in calcul pe Hulk (probabil pt ca ar fi cam la fel de bun ca Vettel...)
    1 2
  • @raul:
    Piloti cu cate o victorie in F1 sunt o groaza, asta nu inseamna ca sunt sau au fost si talentati.
    @dany:
    Red Bull aveau nevoie pt sezonul viitor de-un pilot care sa stea-n banca lui si sa se multumeasca cu putin, or Hulkenberg nu venea sa faca figuratie, ca Ricciardo.
    Acum, revenind la situatia de la Lotus, e o idiotenie sa-l lasi pe Hulkenberg si sa-l iei pe Maldonado, da' daca nu-s bani si nu poti dezvolta masina...ce poate face Hulkenberg? Mai degraba l-ar lua McLaren in perspectiva sezonului 2015, oricum e peste Perez la toate capitolele.
    5 1
  • Si inca o chestie, in afara de Alonso, Button, Hamilton, Vettel, Hulkenberg, di Resta si Raikkonen, restul pilotilor sunt tinuti in F1 datorita sponsorilor sau a altor interese. Ok, iti vine un pilot cu 30 mil $, da' cu banii astia nu dezvolti un monopost, si atunci e normal ca Red Bull sa domine autoritar. Cine sa ia tauru' de coarne, William's sau McLaren?
    5 1
  • Si in urma cu 2 ani mi-am pus intrebarea: de ce Hulkemberg nu are un sponsor, in conditiile in care are un manager renumit, Willi Weber. Oare Weber ii mananca banii degeaba? Nu a fost in stare sa-i gaseasca in toata Germania un producator de bere, biscuiti sau de suc pe care Nico H. sa-l promoveze? Sa spui in 2013 ca esti numai pilot de F1 si ca nu ai o valiza (cu ceva malai) este o chestie de mentalitate invechita. Sa participi la evenimente promotionale face bine la portofel, la ten, la relatii si, poate, la taria de caracter. Altfel, pentru mine, desi cei ce-au postat sunt de alta parere, victoria lui Maldonado pt Williams e mai valoroasa decat realizarile lui Hulkenberg.
    1 1
  • @maruan 0904

    Putini cred ca Maldonado e mai valoros decat Hulkenberg, inclusiv eu. Insa ai dreptate, Maldonado nu e un pilot slab, l-a invins in GP2 pe Perez, a castigat cand a avut cu ce (cred ca s-a si maturizat oarecum... nu mai e kamikaze) si cred ca ar merita un salariu de 5-6 milioane, nu sa aduca bani ”de acasa” (din care oricum isi primeste si el partea... nu stiu daca cu 5 sau 6 zerouri...). Daca va merge anul viitor la Lotus probabil se va bate de la egal la egal cu Grosjean cu sanse sa se impuna. Insa Hulkenberg probabil ca este clar peste francez.
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru