Presă: Alonso ar putea renunţa la McLaren pentru a concura la Le Mans

de Daniel Popescu
Miercuri, 10.12.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Fernando Alonso analizează posibilitatea de a renunţa la contractul cu McLaren în favoarea unei participări în Cursa de 24 de ore de la Le Mans alături de Porsche, potrivit presei germane.

Alonso este îngrijorat de perspectivele motorului Honda, după ce echipa a parcurs doar şase tururi în cele două zile de teste din Abu Dhabi, dar şi din cauza zvonurilor privind problemele de fiabilitate.


McLaren este singura echipă cu prezenţă certă pe grila de start a sezonului 2015 care nu a anunţat încă linia de piloţi, iar până în prezent s-a vehiculat că întârzierea este generată exclusiv de lipsa unei decizii cu privire la păstrarea lui Jenson Button sau Kevin Magnussen.

Anterior, s-a dat drept sigură sosirea la echipă a lui Fernando Alonso, care nu a confirmat oficial planurile după despărţirea de Ferrari, dar a admis că se va alătura timp de mai mulţi ani unui nou proiect.

Alonso, nemulţumit de Honda

Publicaţia germană Auto Motor und Sport susţine însă că întârzierea unui anunţ din partea McLaren este cauzată tocmai de Alonso, care ar fi tentat să renunţe la revenirea la McLaren.

Sursa citată afirma că dublul campion mondial este îngrijorat de perspectivele motorului Honda, după ce echipa a parcurs doar şase tururi, dintre care niciunul cronometrat, în cele două zile de teste din Abu Dhabi, dar şi din cauza zvonurilor privind problemele de fiabilitate.

În plus, Alonso este circumspect şi în privinţa planurilor lui Ron Dennis de a cumpăra acţiunile deţinute de Mansour Ojjeh (25%) şi fondul de investiţii Mumtalakat al statului Bahrain (50%), în condiţiile în care britanicul are termen până în ianuarie să găsească surse de finanţare.

Participare la Le Mans?

Esential 2015 este anul in care Fernando Alonso ar putea concura in Cursa de 24 de ore de la Le Mans
Într-o astfel de situaţie, Alonso ar fi pregătit să renunţe pentru un an la Formula 1 în favoarea unei participări în Cursa de 24 de ore de la Le Mans alături de Porsche.
De altfel, presa internaţională a relatat recent că spaniolul şi-a manifestat deja intenţia de a concura în celebra cursa de anduranţă, acolo unde ar urma să facă pereche cu Nico Hulkenberg, unul dintre piloţii celor de la Force India.

Ulterior, Alonso ar urma să revină în Formula 1 în 2016, printre opţiunile sale fiind Mercedes (în cazul în care Lewis Hamilton nu-şi prelungeşte contractul) sau chiar Red Bull Racing (dacă Daniil Kvyat nu se va ridica la înălţimea aşteptărilor).

Via Auto Motor und Sport

Comentarii (26)

  • Atata caz pt nimic, de parca F1 sta in Mclaren si Alonso. Dar jurnalistii sunt de vina ca prea le dau importanta.
    23 9
  • ovidiu15081982
    M-am saturat de figurile lui Alonso...din cauza lui McLaren isi bate joc de actualii piloti care nu au nicio certitudine pt 2015....Mai bine se retrage din F1...oricum in 2016 nu are nicio sansa sa vina la Mercedes iar RedBull....mai bine nu ! In afara de Mercedes nicio o echipa nu-i poate garanta un monopost competitiv cu care sa se bata la titlu !
    15 10
  • preafericitul Daniel
    mari prostii se pot spune atunci cand lucrurile sunt in mister...adica Alonso renunta la contractul cu Ferrari, renunta si la contractul cu McL. in speranta ca poate, cine stie, in 2016, Hamilton s.a.m.d.
    Acum, brusc, Alonso descopera cursa de la Le Mans si moare dupa ea si le da cu tifla la mai multi constructori din F1.
    Cautati mult, bre, articolele astea?
    15 1
  • mirel_f1
    Nu il inteleg pe Alonso dece a renuntat la Ferrari daca nu e sigur ca vrea Mclaren cu motor Honda,dai pasarea din mina pe cea de pe gard,,semnezi un contract doar pe un an si la sfarsit de 2015 vezi la ce nivel e echipa si daca mai continui sau nu...
    4 1
  • Ferrari
    In toata ecuatia asta exista o serie de idioti..... ei sunt ori cei din presa, ori cei de la McL ori insusi Alonoso....... deja situatia ii mult mai mult decat plictisitoare si oricat de multa atentie ar primi McL din tot rahatul asta cred ca ii timpul si momentul sa inceteze pentru ca sigur sunt multi altii care deja nu mai au chef de povesti cu porci zburatori si rezultate minune! S-a plictisit de F1 Alonso, sa plece ca sunt altii care de abia asteapta sa ii ocupe scaunul...... Sunt "alonsist" dar sunt mult mai mult decat plictisit de cacealmaua asta!
    3 3
  • Mircea, ce te faci Mircea? Nu mai vine Alonso
    0 3
  • Ferrari
    @preafericitul Daniel ce spui tu acolo se numeste "da-i pasarea din mana pe cioara de pe gard". 2015 este mai mult ca sigur tot un an motorizat Mercedes dar asta nu inseamna ca situatia ramane la fel si in 2016....... Si pana la urma nu are certitudinea ca in 2016 are garantat scaun la Mercedes........ se poate ca in 2016 sa constate ca tot nu are scaun si necesita un supozitor sau laxativ........ Si da sunt eu si da sunt alonsist si da sunt super plictisit de toata porcaria asta stupida!
    3 2
  • @preaferricitul Daniel
    e exact asa cum ai spus tu acolo. Stiu, tu ai vrut sa fii ironic, dar ai nimerit-o. Alonso e ca Danila Prepeleac, ajunge prin renuntari succesive de la o pereche de boi la o punga goala. Dar poate ca pentru el e mai bine asa decat cu Vettel la Ferrari
    3 2
  • Se va duce la Webber, asta este clar .
    1 2
  • Alonso e in plin proces de bagat picioarele
    1 5
  • Dar decat Le Mans parca e mai tentanta cursa de trotinete din spatele scolii. Ee, ee, ce zici?
    3 3
  • ...sa fie prea costisitor Alonso?
    3 1
  • Dupa voturile pe care le are primiteGigi iti dai seama cat de habarnista e lumea pe aici.
    Mclaren:
    1. Dupa Ferrari area cea mai mare cota de marketing si de piata
    2. E cea mai de suscces echipa din f1 raportat la victorii/participari (au procent de aprope 26% chiar daca de 2 ani nu castiga nimic)

    Deci da, F1 nu sta in Mclaren. Mai rar atata prostie cat aici...
    7 6
  • Eh se complica treaba. Evident ca cinci ani in care n-a castigat nici un titlu pentru Ferrari, nu aveau cum sa fie ceva cu care sa se laude. Evident, a pilotat foarte bine pentru Ferrari dar nici masina si nici echipa nu au fost la inaltimea sperantelor/asteptarilor/cerintelor/whatever in between :P. S-o ia de la capat alaturi de un McLaren care trece printr-o evidenta perioada plina de schimbari... poate lui Button ii place asa ceva, pentru ca Magnussen n-are unde sa se duca, nu cred ca este vreo alta echipa interesata de el. Sincer sa fiu si eu as alege un sezon alaturi de Porsche, deh Le Mans... este Le Mans :P

    Ca fapt divers, Alonso a spus ca este interesat de un proiect capabil sa se lupte cu cei de la Mercedes, nu a spus niciodata ca se duce la McLaren lol. Ca fostul rege al Spaniei a spus nu stiu ce, putea sa spuna si ca isi doreste sa zboare pana pe Luna, tot dracul ala era. Ce nu a fost confirmat inca este Raikkonen pentru 2016 :P, si s-ar putea sa nu prinda nici 2015, daca sa zicem, nu produce ceva rezultate. Vettel este prietenul lui dar... branza-i pe bani.

    Oricum, cei de la McLaren au nevoie de un sponsor puternic, si daca cumva provine din EUA, nu-l vad pe Dennis avand majoritate ci exact opusul, iar atata timp cat Santader ramane cu Ferrari, baietii de la Ferrari sunt relaxati, se pot concentra pe munca la F2015 (sau F666 :P).

    In rest sper ca Ferrari sa pregateasca un prototip pentru 2018, pentru ca au cateva idei interensate si piloti buni sunt disponibil, si o victorie la clasa prototip alaturi de un titlu mondial in F1, asta da CV :P
    3 2
  • Viseaza oligofrenule in continuare. Auzi la el, cacat cika idei bune. Vai doamne ce idei bune pot avea. O sa o berliti acolo cu Kimi si cu vitelul vostru de 2 lei
    5 8
  • MAI BINE RAMANEA LA FERRARI..
    3 3
  • drum bun gomflatule, in curand si banca te va uita spre disperarea unui fraier care-si spune *alonsist* .....
    3 6
  • nu a zis el ca isi incheie cariera la Ferrari? :) Well, si-a incheiat-o
    3 4
  • barfe de 2 lei inventate de presa care ii tot de 2 lei ...

    hai serios ... voi chiar credeti ca Alonos poate renunta la contractul cu Honda doar asa din fitza?
    8 0
  • caaaare fitze? Nu Ferrari renunta la Alonso, Alonso renunta la Ferrari. Nu McLaren renunta la Alonso, Alonso renunta la McLaren. Nu F1 renunta la Alonso, Alonso renunta la F1. Nu PNL renunta la Becali, Becali renunta la PNL. Pe Gigi nu-l da niiiimeni afara. El pleaca singur ...
    5 7
  • Destul de rau ca Ricardo l-a tavalit pe fetel, acuma pot visa si eu la vremuri mai bune fara Alonso, dar ce ma fac daca ramane in F1?! Imi pierd si ultimu neuron ramas, iar ma duc ai mei la Balaceanca!!
    2 7
  • Ferrari
    Stronzo tri puncte de jeg, chiar dzca cei de la AM te iubesc si te protejeaza si imi sterg mesajele la adresa ta tot vaca cu cabina ramai.......
    3 2
  • drum bun alonso (un fraier mai putin in formula 1)
    4 5
  • Alonso pilot Mclaren
    Stirea suna cu totul altfel. Alonso are contractul deja semnat cu Mclaren. Nu se pune problema sa ia un an pauza. Insa are o clauza(probabil ca aici lucrurile n-au fost intelese corect) de reziliere a contractului in cazul in care masina nu este una cu care sa se poate bate pentru victorii in 2015 si titlu in 2016. E foarte simplu. Nimic in plus nimic in minus. Alonso va fi anuntat maine ca pilot Mclaren cu un contract pe 2 sezoane plus 1. In rest butaforie de net.
    5 0
  • Este un articol de cih , o cacealma nenorocita , niste asea zisi ziaristi morti de foame , nu mai aveau tiraj si cu cine sa-l faci , cu alonso desigur care vinde fb bine , miine ii vom afla coiechipierul ,,,,succes alonso - honda-mcl ,,
    2 1
  • Ferrari
    Voi nu va dati seama cat de absurd suna, credeti ca un om normal renunta la 33.000.000 (sau 35) pentru o singura cursa si asta doar pentru ca nu are certitudini..... lol, numa stronzo tri puncte de jeg ii mai absurd decat stirea asta, defapt el ii insusi absurdul absolut!
    5 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru