Poveştile motorsportului: Franta 1906, primul Grand Prix din istorie

Marele Premiu de Formula 1 al statului Bahrain de la începutul lunii aprilie a intrat în istorie drept cursa cu numărul 900 din istoria Marelui Circ.

Numărătoarea a început odată cu primul sezon de Formula 1 din 1950, însă cursele cunoscute sub acest nume au avut loc frecvent şi în prima jumătate a secolului trecut.

Unele publicaţii britanice cataloghează în mod eronat o cursă desfăşurată în localitatea franceză Pau în 1901 drept primul Grand Prix din istorie. Confuzia a apărut din cauza faptului că această cursă, numită oficial "Circuit du Sud-Ouest", a avut un premiu botezat "Grand Prix de Pau" pentru una dintre clasele de maşini incluse în competiţie.

În realitate, primul Grand Prix din istoria motorsportului s-a desfăşurat în 1906, în apropierea celebrei localităţi franceze Le Mans. De altfel, originea franceză a acestui tip de curse reprezintă şi explicaţia pentru care inclusiv cursele de Formula 1 au păstrat această denumire. 

Orgoliul franţuzesc, "vinovat" pentru apariţia Grand Prix-urilor

Cursele auto desfăşurate la nivel internaţional la sfârşitul secolului XIX şi în primii ani ai secolului XX aveau o regulă potrivit căreia fiecare ţară putea trimite în cursă cel mult trei maşini. La vremea respectivă, Franţa beneficia de un număr ridicat de constructori, astfel că unii dintre aceştia nu puteau participa la curse, în timp ce rivalii tradiţionali germani de la Mercedes puteau avea chiar şi şase maşini, întrucât deţineau şi o uzină în Austria.

Nemulţumit de acest regulament, Clubul Auto din Franţa a decis să organizeze o cursă pe cont propriu care să nu aibă limitări în privinţa numărului de maşini dintr-o anumită ţară.

Conform tradiţiei de la momentul respectiv, cursele aveau loc prepoderent pe drumuri publice care făceau legătura între mai multe localităţi. Autorităţile locale şi hotelurile din Le Mans au simţit potenţialul unei astfel de curse şi au decis să sprijine financiar organizarea, astfel că circuitul a avut ca punct de plecare celebra localitate franceză.

De aici, Clubul Auto din Franţa a decis ca circuitul să fie reprezentat de drumurile publice care legau Le Mans de localităţile Saint-Calais şi La Ferte-Bernard, plus o secţiune de drum care le lega pe ultimele două. În acest fel a rezultat un circuit în formă de triunghi cu o lungime de puţin peste 103 kilometri, cu o linie dreaptă de start-sosire amplasată în apropiere de Le Mans, acolo unde a fost construită şi o tribună cu 2.000 de locuri.

Cursa urma să se desfăşoare pe parcursul a 12 tururi care însumau nu mai puţin de 1238,16 km, astfel că a fost împărţită în două: primele şase tururi în 26 iunie, iar ultimele şase tururi în 27 iunie, iar organizatorii au impus o singură regulă de natură tehnică: masa unei maşini să nu depăşească 1000 de kilograme.

10 constructori francezi la start, britanicii boicotează cursa

Deloc surprinzător, francezii au dominat lista de înscrieri cu 10 constructori, printre care şi Renault, în timp ce Germania a fost reprezentată de Mercedes, iar Italia de Fiat şi Itala. Britanicii au boicotat cursa, pe care au catalogat-o ulterior drept o simplă propagandă pentru constructorii auto francezi, lucru deloc surprinzător în contextul textelor apărute în presa locală.

"Dacă câştigăm Grand Prix-ul, întreaga lume va şti că maşinile franceze sunt cele mai bune.

Dacă pierdem, se va întâmpla numai printr-un accident, iar rivalii noştri ar trebui atunci să fie recunoscători că am fost suficient de sportivi pentru a le permite să lupte împotriva reputaţiei proaste a maşinilor lor", scria publicaţia franceză Le Petit Parisien.

Intră în scenă Ferenc Szisz

Startul în primul Grand Prix din istorie s-a desfăşurat după regulile care în prezent se aplică doar în lumea raliurilor. Organizatorii au efectuat o tragere la sorţi pentru a stabili ordinea piloţilor, iar aceştia au plecat pe traseu începând cu ora 06:00 dimineaţa la intervale de 90 de secunde. Câştigătorul nu era desemnat cel care trece primul linia de sosire, ci pilotul cu cel mai bun timp cumulat pe parcursul celor 12 tururi, la fel ca în cazul unui raliu.

În mod ironic, Fernand Gabriel, care treia să plece primul, nu a reuşit să ia startul din cauza unor probleme tehnice, astfel că această onoare i-a revenit lui Vincenzo Lancia (Fiat), iar din spatele său a plecat Ferenc Szisz. Născut în 1873 în kpartea maghiară a Imperiului Austro-Ungar şi pasionat de maşini, Szisz a emigrat în Franţa în 1900, acolo unde a fost inclus în departamentul de teste al constructorului Renault. În 1903 a început să concureze în diverse curse, iar în 1906 a fost desemnat pilotul principal al celor de la Renault în primul Grand Prix de la Le Mans. 

El se afla la volanul unui Renault AK dotat cu un motor în linie de 13 litri capabil să genereze aproximativ 105 cai putere.

Căldură sufocantă şi smoală în ochi

Vincenzo Lancia a fost liderul cursei la sfârşitul primului tur, însă Paul Baras (la volanul unei maşini Brasier, constructor francez care şi-a închis porţile în 1930) a preluat conducerea în turul doi, înainte ca Szisz să urce pe prima poziţie în turul trei. Astfel, la jumătatea primei zile de concurs, chiar în apropierea orelor de prânz, maghiarul era lider după ce fusese cronometrat cu 5 ore, 45 de minute şi 30.4 secunde, cu un avans de 26 de minute în faţa lui Albert Clement de la constructorul Clement-Bayard.

După-amiază, temperatura aerului a crescut vertiginos şi a încălzit asfaltul până în punctul în care acesta a început să se topească, iar frecarea cu pneurile a condus la aruncarea unor bucăţi de smoală chiar înspre pilotul aflat în maşină. Ochelarii rudimentari de protecţie nu au fost suficient de buni pentru a face faţă acestor provocări, după cum explică şi Szisz.

"Cursa a fost excepţional de dificilă. De fiecare dată când depăşeam un pilot cu probleme, iar asta s-a întâmplat de cel puţin 30 de ori pe parcursul cursei, smoala aruncată aproape că îmi ardea ochii. Din cauza ampatamentului scurt, pneurile faţă erau practic în faţa ochilor mei, astfel că am suferit îngrozitor. Am avut 60 de minute de disperare în ultima oră a primei zile. În acea zi, la ora cinci, ochii mei erau atât de inflamaţi încât nu puteam vedea nimic, de parcă un strat dens de ceaţă ar fi coborât spre mine".

Ce poţi face, ca pilot, într-o asemenea situaţie? Szisz era în continuare liderul cursei la finalul primei zile, însă perspectivele pentru ultimele şase tururi nu erau deloc îmbucurătoare. În plus, lumea nu era deloc atât de modernă precum în prezent, iar identificarea unor soluţii nu era deloc simplă. În ciuda durerilor, pentru Szisz simplul gând de a fi nevoit să abandoneze era de neconceput.

"Întreaga noapte, cei de la Renault au avut grijă de mine. Pe la 23:00 am început să mă simt mai bine, iar la miezul nopţii un mecanic umbla prin Le Mans pentru a găsi o pereche de ochelari de protecţie pentru mine. La 01:00, a preluat rolul unui croitor şi mi-a făcut o mască pentru faţă care să se potrivească în jurul ochelarilor.

Starea mea a fost aproape critică, dar era de neconceput să câştig prima zi şi apoi să văd cum altcineva câştigă cursa", rememorează Szisz una dintre cele mai dificile nopţi din întreaga sa carieră.

Cheia succesului: pneuri cu jante detaşabile

Pregătit de luptă pentru o nouă zi de foc, Szisz şi-a păstrat poziţia de lider pe parcursul celor şase tururi din ultima zi a cursei. Pe lângă abilităţile sale de pilot, un punct cheie al cursei a fost faptul că producătorul de cauciucuri Michelin i-a furnizat roţile faţă ale maşinii cu jante detaşabile, în timp ce pneurile de pe puntea spate nu aveau jante detaşabile.

Diferenţa era practic uriaşă: în mod normal, înlocuirea roţilor fără jante detaşabile putea dura chiar şi 15 minute, în timp ce acelaşi procedeu dura aproximativ cinci minute în cazul pneurilor cu jante detaşabile. Szisz îl avea însă de partea sa pe mecanicul Martaud.

"Onorabilul Martaud este cel mai bun monteur de pneuri pe care îl ştiu. Aveam nevoie de patru minute pentru a schimba pneurile cu jante detaşabile, dar de numai cinci minute pentru înlocuirea cauciucurilor fără jante detaşabile", îşi reaminteşte maghiarul.

Pauză de 11 minute în drumul spre victorie

Parcursul din a doua zi a cursei a fost unul fără greşeală, influenţat şi de avansul considerabil din fruntea clasamentului general. Însuşi Szisz avea să admită ulterior că acest aspect a fost esenţial pentru a concura fără emoţii în această parte decisivă a cursei, ceea ce i-a permis inclusiv să ia o pauză.

"Totul a decurs bine. Ştiind că niciun competitor nu era în faţa mea şi că este important să profit de drumul liber, în a doua zi am stabilit cel mai bun timp personal. Am stat 11 minute la boxe pentru recuperare şi apoi am început din nou la ora 5:45. Am revenit la 6:47 după ce am parcurs turul în 51 de minute. Ultimele tururi le-am parcurs într-o stare de emoţie uriaşă. Victoria era a mea şi, când am trecut de mecanicul meu, am ţipat "Am făcut-o!'", mai spune Szisz.

Rezumatul primului Grand Prix din istorie

Efectele cursei

În ciuda victoriei obţinute de Renault, organizatorii nu au fost deloc impresionaţi de cursă: a fost prea lungă, piloţii au început la o distanţă prea mare unul de altul, iar pneurile cu jante detaşabile au influenţat rezultatele finale. Cu toate acestea, cursa a fost organizată şi în 1907, an în care vecinii germani au găzduit Kaiserpreis, cursă care mai târziu avea să se transforme în Marele Premiu al Germaniei.

La rândul lor, cei de la Renault au înregistrat o creştere semnificativă a vânzărilor de maşini de serie: de la 1600 în 1906 la peste 3000 în 1907 şi peste 4600 în 1908.

Între timp, Szisz a revenit la Le Mans în 1908, însă nu a reuşit să termine cursa din motive tehnice, iar un an mai târziu a părăsit Renault pentru a-şi deschide propriul garaj în localitatea Neuilly-sur-Seine.

În 1914, maghiarul a luptat pentru armata franceză în Primul Război Mondial, în cadrul căruia a îndeplinit rolul de şef al diviziei de transport pentru trupele din Algeria, însă ulterior a fost spitalizat după ce a contractat febră tifoidă. După război, a lucrat pentru o companie producătoare de avioane, iar apoi s-a retras în localitatea Auffargis din apropierea Parisului, acolo unde a încetat din viaţă în 1944, la vârsta de 70 de ani.

Renault a onorat performanţele obţinute de pilotul maghiar prin intermediul Muzeului Szisz, care face parte din Muzeul Renault situat în apropierea circuitului de la Le Mans.