Vara anului 2014 se apropia de final fără anunţarea unui transfer spectaculos în Formula 1, iar la prima vedere acest lucru ar fi trebuit să rămână valabil chiar şi dacă aflai că echipa de pe locul şapte în clasamentul constructorilor urma să-şi definitiveze linia de piloţi pentru sezonul 2015.
Numai că atunci când anunţi că un puşti care are în prezent doar 16 ani va deveni în 2015 cel mai tânăr pilot din istoria Formulei 1 lucrurile încep să se schimbe, cu atât mai mult cu cât vorbim despre fiul fostului pilot Jos Verstappen.
Max Verstappen, căci despre el este vorba, nu este nici primul şi, probabil, nu va fi nici ultimul fiu al unui pilot care bate la porţile Formulei 1. De fapt, olandezul va deveni în luna martie al 12-lea fiu de pilot care ajunge în Marele Circ, alăturându-se unor nume precum Hans-Joachim Stuck, Jacques Villeneuve, Nico Rosberg, Nelson Piquet Jr sau, cel mai recent caz, Kevin Magnussen.
Max Verstappen are însă două atribute care îl fac să fie în centrul atenţiei: este fiul lui Jos Verstappen şi va avea la activ un singur sezon în cursele de monoposturi înainte de debutul în Formula 1.
O familie de sportivi
La mai bine de un deceniu de la retragerea din Formula 1, Jos Verstappen continuă să aibă numeroşi fani. Olandezul a debutat în Formula 1 la Benetton în 1994 în calitate de coechipier pentru Michael Schumacher, după o fractură de coloană vertebrală suferită de JJ Lehto.O combinaţie de accidente şi defecţiuni tehnice a făcut ca palamresul său să nu fie tocmai unul de invidiat: în 10 curse pentru Benetton, Jos Verstappen a abandonat de şase ori şi a obţinut doar două podiumuri în timp ce coechipierul său câştiga primul dintre cele şapte titluri mondiale. Au urmat alte şapte sezoane în Formula 1 (în 1999 şi 2002 nu a avut echipă), însă cele mai multe curse ale sale s-au sfârşit cu abandonuri la echipe mediocre precum Simtek, Arrows sau Minardi.
Totuşi, în această perioadă de timp, Jos Verstappen s-a însurat cu Sophie Kumpen, un cunoscut pilot de karting de sex feminin câştigătoare a trofeului Andrea Margutti în 1995 după o victorie repurtată inclusiv asupra unui italian pasionat de vinuri pe nume Jarno Trulli. Doi ani mai târziu, Sophie Kumpen îşi înceta cariera pentru a da naştere unui fiu pe nume Max Verstappen.
Fiul Max, între karting şi scandaluri de familie
La numai un an după retragerea din Formula 1, Jos Verstappen şi-a îndrumat fiul spre karting. Se întâmpla în 2004, când Max Verstappen avea doar şapte ani şi a debutat în karting în campionatul Mini Junior din provincia olandeză Limburg. Titlurile au început să vină doi ani mai târziu: în 2006 a devenit campion naţional de karting în Belgia, iar în 2007 a cucerit campionatul Minimax din ţara sa natală, dar şi pe cel din Belgia.Universul său este însă bulversat un an mai târziu, când tatăl Jos este acuzat de atacuri violente asupra lui Sophie Kumpen, de care era deja despărţit. Ascensiunea sa în în karting a continuat însă, iar în 2009 a câştigat titlurile în Flemish Minimax şi campionatul KF5 din Belgia, pentru ca în 2010 să debuteze în competiţiile internaţionale de karting. Astfel, apar titlurile în WSK Euro Series (2010 şi 2011) şi WSK World Series (2010), iar în ultima dintre ele l-a învins în lupta pentru trofeu pe Robert Vişoiu, românul de 18 ani care concurează în prezent în GP3.
Între timp, tatăl său exste implicat din nou în procese: la sfârşitul lui 2011 este acuzat de violenţă fizică asupra fostei sale prietene, pentru ca un an mai târziu să fie acuzat că a vrut să o calce cu maşina pe aceasta. De fiecare dată a reuşit să scape în urma unor înţelegeri financiare cu fosta sa prietenă. Nici de această dată rezultatele fiului său nu au fost influenţate de aceste probleme: După alte două titluri în 2012 în WSK Master Series şi South Garda Winter Cup, Max Verstappen a triumfat în 2013 în World KZ în cea mai înaltă categorie din karting.
2014, anul curselor de monoposturi
După numeroasele triumfuri în karting, Max Verstappen a avut oportunitatea de a face o serie de teste cu monoposturi Formula Renault 2.0 şi Formula 3 spre finalul anului 2013 şi a impresionat prin timpi mai buni decât cei obţinuţi de piloţii regulaţi din aceste competiţii.Aceste performanţe i-au adus un contract cu echipa Van Amersfoort Racing din Formula 3 Europa, competiţie care în urmă cu doi ani a fuzionat cu Formula 3 Euro Series. Înainte de această campanie el a participat însă şi în ediţia inaugurală din Florida Winter Series, o competiţie organizată de Ferrari în statul american Florida.
Olandezul de 16 ani şi-a adjudecat aici două victorii şi trei pole position-uri în 12 curse şi a ocupat locul trei în clasamentul general. În aprilie, Max Verstappen a început campania în Formula 3 Europa. Pe circuite celebre precum Silverstone, Hockenheim, Spa-Francorchamps sau Nurburgring, Max Verstappen şi-a demonstrat abilităţile şi a obţinut opt victorii în 27 de curse (fiecare etapă de Formula 3 Europa are trei curse), dintre care şase consecutive la Spa şi Norisring (Germania). Chiar şi aşa, Verstappen ocupă locul doi în clasamentul general cu două etape înainte de final în spatele lui Esteban Ocon, care a ieşit în evidenţă prin numeroase victorii, podiumuri şi pole position-uri.
"Nu am văzut niciodată un copil de vârsta lui carte să fie atât de calm şi relaxat. Simte incredibil de bine monopostul", spune Frits van Amersfoort, şeful echipei sale din Formula 3 Europa.
Propulsat direct în Formula 1
Inevitabil, prestaţiile sale din Formula 3 Europa au atras atenţia echipelor de top din Formula 1. Iniţial s-a vehiculat că olandezul a acceptat oferta de a fi sprijinit de Mercedes, însă în cele din urmă s-a reorientat spre Red Bull.Alegerea a fost una logică în contextul în care producătorul austriac de băuturi energizante are un program specific de dezvoltare a tinerilor piloţi şi i-a oferit oportunitatea de a concura în Formula 1 la Toro Rosso, cea de-a doua echipă a grupului. "De la vârsta de şapte ani Formula 1 a fost obiectivul carierei mele", au fost primele cuvinte ale pilotului în comunicatul de presă care anunţa decizia luată de Toro Rosso.
În acest fel, Max Verstappen "sare" practic peste competiţii inferioare precum GP3 sau GP2, element care în acelaşi timp vine să pună semne de întrebare cu privire la pregătirea sa fizică şi psihică pentru o competiţie solicitantă precum Formula 1. Într-un interviu acordat postului britanic de televiziune BBC, Verstappen face însă o comparaţie memorabilă între mersul pe bicicletă şi monoposturile de Formula 1.
"Cred că cel mai mare pas pe care l-am făcut a fost cel dintre karting şi Formula 3. Cred ca pasul de la Formula 3 la Formula 1 va fi unul mai mic. Nu sunt îngrijorat în această privinţă, mai ales că monoposturile sunt foarte sigure. Cred că este mai periculos să mergi cu bicicleta printr-un oraş mare decât să pilotezi un monopost de Formula 1. Sunt un tip relaxat, aşa că mă voi descurca", a explicat el.
"Condiţia mea fizică trebuie să fie mai bună, pentru că în Formula 1 sunt curse de o oră şi jumătate, nu de 35 de minute, aşa că trebuie să lucrez la asta. Trebuie să fiu rapid şi voi da tot ce pot. Trebuie să fiu consecvent, să încerc să termin cursele şi să fac cât mai puţine greşeli. Cred că stilul meu se aseamănă mai mult cu al lui Hamilton", a precizat el pentru postul de televiziune SkySports.
Până la Marele Premiu al Australiei din luna martie, Verstappen mai are două etape de Formula 3 Europa, după care va începe pregătirile cu Toro Rosso. Olandezul ar putea participa chiar la una sau mai multe sesiuni de antrenamente libere de vineri spre finalul sezonului, pentru a căpăta mai multă experienţă înainte de sesiunile oficiale de teste din iarnă anului viitor.
După acestea, va urma un prim examen serios pe circuitul de la Melbourne, acolo unde va avea oportunitatea să demonstreze că este apt pentru a concura în cea mai importantă competiţie din lumea sporturilor cu motor.
http://www.f1times.co.uk/news/display/09233
Toata lumea spune ca e matur, totusi nu e deloc matur. Un tanar matur ar fi inteles ca 17 ani e o varsta foarte frageda pentru F1, plus ca la 17 ani mai ai si alte lucruri importante, la 17 ani ai nevoie sa-ti traiesti viata, sa-ti intaresti psihicul, caracterul. Mi se pare si exagerat faptul ca parintii sai il lasa sa faca pasul atat de devreme. Daca e atat de talentat pe cat se spune, ar fi avut sanse sa ajunga in F1 si peste 3 ani. S-ar fi batut echipele pentru el si peste 3 ani.
Acum sa vedem ce va face...
Cred ca e putin prea devreme, desi Max are mult talent .Cel mai indicat era sa concureze un sezon in GP2 si apoi in F1.