POVEŞTILE FORMULEI 1 - Rouen-Les-Essarts, circuitul pierdut al Franţei

Dacă întrebi fanii de vârstă medie care este circuitul de Formula 1 reprezentativ pentru Franţa, probabil că răspunsurile vor varia între Magny-Cours şi Paul Ricard. Lucru deloc surprinzător în condiţiile în care acestea au fost circuitele care au găzduit cele mai multe Mari Premii ale Franţei începând din anii '70 şi singurele care s-au luptat pentru o revenire în calendarul competiţional în 2013.

Statutul de cea mai apreciată pistă franceză aparţine însă unui circuit cu un nume mai greu de pronunţat de către persoanele de altă naţionalitate: Rouen-Les-Essarts.

Acesta îşi trage numele de la Rouen, capitala istorică a regiunii Normandia şi localitatea în care Ioana D'Arc a fost executată în 1431, dar şi de la Les Essarts, un sat aflat în apropiere. Inaugurat în 1950, Rouen-Les Essarts şi-a câştigat rapid reputaţia datorită unui design inovator şi a găzduit cinci Mari Premii ale Franţei, însă accidentul mortal suferit de Jo Schlesser în 1968 a însemnat începutul sfârşitului pentru un circuit care avea să fie demolat în 1999.

AMPLASAMENT ŞI CONSTRUCŢIE

Circuitul Rouen-Les-Essarts a luat naştere în urma deciziei autorităţilor locale de a construi un drum prin pădure care să lege satul Les Essarts de localitatea Orival. Intuind perspectivele unui asemenea traseu, Clubul Automobilistic din Normandia a primit acordul de a folosi acest drum pentru un circuit de curse, iar în această zonă au fost construite tribunele, paddock-ul şi zona garajelor.

Ulterior, zona geografică a permis realizarea unui circuit modern presărat cu câteva linii drepte de viteză medie, un ac de păr foarte strâns şi câteva viraje oarbe. Punctul de referinţă al circuitului este însă urcarea de la o altitudine de 56 de metri la 149 de metri intre virajele Nouveau Monde şi Gresil, care oferă o perspectivă inedită piloţilor şi spectatorilor.

În plus, circuitul este lipsit de acum tradiţionalele zone de evacuare pe asfalt, iarbă sau nisip, orice greşeală fiind practic pedepsită printr-un abandon. Cu o lungime iniţială de 5.1 km, relativ scurtă pentru acea epocă a sporturilor cu motor, circuitul a găzduit în primul an Marele Premiu din Rouen, dar şi o cursă de Formula 3.

FORMULA 1 AJUNGE LA ROUEN-DES-ESSARTS

Primele două Mari Premii de Formula 1 ale Franţei au fost găzduite la Reims în 1950 şi 1951, însă aprecierile aduse circuitului de la Rouen-Les-Essarts l-au propulsat ca gazdă pentru ediţia din 1952.

Alberto Ascari, unul dintre piloţii Scuderiei Ferrari, venea în Franţa după o victorie la Spa-Francorchamps şi a câştigat la Rouen-Les-Essarts după o cursă de exact trei ore şi cu un tur în fata coechipierului său Nino Farina. De altfel, italianul era la începutul unei serii impresionante de nouă victorii consecutive, fiind singurul pilot care a câştigat curse de Formula 1 în perioada 22 iunie 1952 - 21 iunie 1953.

În următorii ani, Reims şi-a atras însă găzduirea cursei franceze, iar Rouen-Les-Essarts a aşteptat cinci ani pentru această onoare. În 1957, Juan Manuel Fangio a câştigat la pas cursa după ce a plecat din pole position, cedând poziţia de lider doar în primele trei tururi în faţa lui Luigi Musso.

Au urmat alţi cinci ani de pauză în care rivalii de la Reims au reuşit din nou să acapareze atenţia, însă Formula 1 a revenit la Rouen-Les-Essarts în 1962 şi 1964. Ediţia din 1962 avea să rămână în istorie drept singură cursa de Formula 1 câştigată de Porsche în calitate de constructor, iar autorul performanţei a fost americanul Dan Gurney. Tot Gurney avea să-şi adjudece victoria pe acelaşi circuit şi doi ani mai târziu, de data aceasta la volanul unui Brabham.

MIRACOLUL DIN DIMINEAŢA CURSEI

Conform unui principiu rotaţional care devenea deja tradiţional, cursa franceză a fost găzduită de Reims în 1966 şi a ajuns inclusiv pe o versiune mai scurtă a celebrului Le Mans în 1967 înainte de a face un ultim popas la Rouen-Les-Essarts în 1968. Ediţia respectivă avea să fie ultima găzduită de Rouen-Les-Essarts în calendarul Formulei 1 din cauza unui tragic accident care a scos în evidenţă numeroasele lacune ale circuitului şi lipsa de securitate a acestuia.

Totul a început însă în dimineaţa zilei de duminică, în cadrul unei sesiuni de antrenamente necronometrată acceptată de organizatori după ploile care bulversaseră antrenamentele. Jackie Oliver a pierdut însă controlul volanului pe o linie dreaptă în momentul în care avea o viteză de aproape 200 km/h. Monopostul Lotus s-a rostogolit şi s-a dezintegrat în urma impactului repetat cu solul, însă Oliver a scăpat în mod miraculos fără răni.

ACCIDENTUL FATAL AL LUI JO SCHLESSER

Tot cu ocazia Marelui Premiu al Franţei din 1968, Honda a introdus noul şasiu RA302, însă John Surtees a refuzat să-l piloteze considerând că are unele lacune de securitate.

Decizia sa, considerată radicală pentru acea perioadă, a avut potenţialul de a-i salva viaţa.

Surtees a concurat cu vechiul şasiu RA301, în timp ce locul său la volanul noului RA302 a fost luat de Jo Schlesser, care a avut dificultăţi în controlarea acestuia şi a ocupat doar locul 16 pe grila de start. În turul trei al cursei, Schlesser a pierdut controlul volanului în virajul Six Freres din cauza unei aparente probleme la motor, s-a izbit de terasament, s-a rostogolit, iar monopostul a izbucnit în flăcări după ce s-a oprit pe circuit cu susul în jos.

Schlesser a rămas blocat în cockpit şi nu a reuşit să iasă din monopost, iar eforturile de salvare au fost îngreunate semnificativ de incendiul izbucnit. Problema a fost amplificată de faptul că noul şasiu Honda a fost construit parţial din magneziu, un metal inflamabil capabil să ardă inclusiv în reacţie cu apa, caz în care formează oxid de magneziu şi hidrogen. De altfel, acesta a fost şi motivul principal pentru care extinctoarele folosite pentru stingerea incendiului nu au avut niciun efect.

Neputincioşi, martorii au asistat la incendiu şi au reuşit să-l extragă pe Schlesser din monopost abia după 20 de minute, când trupul francezului era deja neînsufleţit. De asemenea, numeroşi spectatori aflaţi în imediata apropiere a virajului Six Freres au suferit răni minore după izbucnirea iniţială a incendiului. Cursa a continuat însă chiar şi atunci când monopostul lui Schlesser era în continuare în flăcari, iar Jacky Ickx a obţinut aici la volanul unui monopost Ferrari prima victorie din carieră.

REGRESUL ŞI DEMOLAREA CIRCUITULUI

Accidentul fatal suferit de Schlesser a reprezentat o pată neagră asupra circuitului Rouen-Les-Essarts, care a evidenţiat lacunele de securitate mai ales în absenţa unor zone de eşapare.

Circuitul nu a mai fost luat în considerare pentru găzduirea Marelui Premiu al Franţei, atât din cauza acesor deficienţe, cât şi din cauza altor accidente mortale ulterioare din competiţii inferioare. Deşi a mai găzduit sporadic curse de Formula 2 şi din cadrul Campionatului Francez de Turisme, circuitul Rouen-Les-Essarts a fost închis în 1994 atât din din motive de securitate, cât şi din motive de natură financiară.

Cinci ani mai târziu, întregul circuit a fost demolat, inclusiv tribunele, barierele de protecţie şi marcajele de pe pistă, moment care a marcat practic dispariţia unuia dintre cele mai apreciate circuite de Formula 1 din Franţa.