Poveştile Formulei 1: Argentina 1955 - cea mai călduroasă cursă din istorie

Marele Premiu al Malaysiei este în prezent una dintre cele mai dificile etape din calendarul competiţional al Formulei 1, în primul rând din cauza condiţiilor meteo dificile. Pe lângă temperaturile care ajung frecvent aproape de pragul psihologic de 40 de grade Celsius, umiditatea excesivă generează numeroase probleme de adaptare pentru piloţi.

Astfel de condiţii au fost întâlnite frecvent pe parcursul istoriei, însă Marele Premiu al Argentinei din sezonul 1955 deţine şi în prezent recordul inedit de a fi cea mai călduroasă cursă din istoria Formulei 1.

Cursa s-a desfăşurat în 16 ianuarie, dată corespunzătoare mijlocului verii în emisfera sudică a Pământului, atunci când s-au înregistrat 40 de grade Celsius în aer.

Context istoric

Formula 1 intra în 1955 în al doilea sezon în care se foloseau motoare aspirate de 2.5 litri, astfel că cele mai multe echipe au îmbunătăţit monoposturile din anul precedent.

După cucerirea celui de-al doilea titlu mondial în 1954, Juan Manuel Fangio începea noul sezon alături de Mercedes, în timp ce dublul campion mondial Alberto Ascari renunţa la Ferrari pentru Lancia. Scuderia era însă reprezentată purternic de Jose Froilan Gonzalez sau Giuseppe Farina, cel care în 1950 devenea primul campion mondial din istoria competiţiei.

Perioada romantică a Formulei 1

La vremea respectivă, noţiunea de siguranţă era practic inexistentă în Formula 1, iar regulile erau relativ puţine comparativ cu documentele stufoase ale forului mondial de după anii 2000.  Unele dintre acestea aveau însă să joace un rol determinant în Marele Premiu al Argentinei din 1955.

De exemplu, confortul piloţilor era unul mai degrabă rudimentar, întrucât aceştia nu aveau la dispoziţie nicio metodă de hidratare în cockpit, celebrele bidoane cu apă folosite prin intermediul unui pai fiind încă departe de a fi implementate.

De asemenea, un monopost putea fi utilizat de mai mulţi piloţi pe parcursul unei curse prin simpla schimbare a acestora la boxe, regulă întâlnită în prezent în cursele de anduranţă, dar nu şi în Marele Circ. De altfel, într-o astfel de situaţie, punctele acordate unui monopost se împărţeau în mod egal tuturor piloţilor care au concurat cu acea maşină pe parcursul cursei, indiferent de cât de multe tururi petreceau la volan.

Start nebun de cursă

Nu mai puţin de opt argentinieni aveau să concureze în etapa de debut a sezonului, însă doi dintre aceştia ţineau capul de afiş: Gonzalez, care avea să obţină şi pole position-ul pentru Ferrari, şi Fangio, clasat doar pe locul trei pe grilă pentru Mercedes, în spatele monopostului Lancia pilotat de Ascari.

Un alt pilot de top al acelor vremuri, francezul Jean Behra, se poziţionase chiar în spatele lor, pe locul al patrulea al grilei, la volanul unui monopost Maserati.

Gonzalez a avut un start modest de cursă, însă Fangio a încântat fanii din tribune şi a devenit lider în primul tur, cu Ascari, Stirling Moss, Fangio şi Behra în spatele său. Curând, Ascari a preluat poziţia de lider, însă a fost depăşit rapid de Gonzalez, care a revenit astfel pe prima poziţie, spre deliciul fanilor din tribune.

În turul 22, Ascari a fost nevoit să abandoneze în urma unui accident, în timp ce Moss a înregistrat o defecţiune la sistemul de alimentare cu carburant.

Căldura, inamicul public numărul 1

În acest stadiu al cursei, căldura sufocantă de 40 de grade Celsius din aer şi de 51 de grade Celsius de la nivelul pistei a început să-şi spună cuvântul. Unul dintre primii care a cedat a fost Farina, care a intrat la boxe şi a fost înlocuit la volanul monopostului Ferrari cu numărul 12 de către Umberto Maglioli.

Lucrurile au început însă să devină confuze când Gonzalez, aflat la volanul unui alt monopost Ferrari cu numărul 10, a cerut de asemenea să fie înlocuit. În locul său a urcat însă Farina, care între timp se odihnise suficient de mult pentru a reveni în cursă.

Astfel de schimburi între piloţi au urmat fără întrerupere pe parcursul cursei, iar nu mai puţin de şase dintre monoposturi au fost pilotate alternativ de câte trei piloţi. Printre ele s-au numărat şi monoposturile Ferrari cu numerele 10 şi 12, cel de-al treilea pilot al acestora fiind, în ambele cazuri, francezul Maurice Trintignant.

Arsuri la picior pentru Fangio din cauza căldurii

În contextul numeroaselor înlocuitori de la boxe, numai doi piloţi au reuşit să termine cursa fără să apeleze la un pilot de rezervă. Unul dintre ei a fost Roberto Mieres, care a luptat chiar pentru victorie înainte de a suferi o defecţiune tehnică în urma căreia a ocupat doar locul cinci în clasamentul final.

Adevăratul erou a fost însă Fangio. Nu numai că a fost singurul pilot care a concurat în monopostul Mercedes cu numărul doi, dar argentinianul a trecut primul linia de sosire.

Victoria nu a fost însă deloc uşoară: cele trei ore şi 38.6 secunde petrecute la volan au reprezentat un chin pentru Fangio în contextul în care piciorul său a lovit în permanenţă partea şasiului care a fost încălzită puternic în zona sistemului de evacuare.

Astfel, argentinianul s-a ales cu o serie de arsuri la picior pentru care a avut nevoie de trei luni de recuperare, însă următoarea cursă a avut loc la Monaco abia în luna mai, astfel că nu a absentat de la nicio etapă a sezonului. Totuşi, Fangio a rămas cu o cicatrice pe picior în urma acelei arsuri pentru tot restul vieţii sale.

Haos la acordarea punctelor

Fangio a obţinut nouă puncte pentru victorie, însă acordarea beneficiilor pentru următoarele locuri s-a dovedit a fi mult mai complicată.

Practic, cele şase puncte pentru locul doi au fost împărţite la trei piloţi (Gonzalez, Farina şi Trintignant), la fel cum s-a întâmplat şi cu cele patru puncte alocate locului trei (cate 1.33 puncte pentru fiecare). Acestea le-au revenit însă lui Farina, Trintignant şi Maglioli, astfel că Farina şi Trintignant au obţinut puncte şi pentru locul doi, şi pentru locul trei!

Marele Premiu al Argentinei din 1955 în 5 minute

Regulamentul avea să fie modificat abia în sezonul 1958, însă nu prin interzicerea schimbării piloţilor în timpul curselor. Astfel, FIA nu a mai acordat puncte monoposturilor care au fost pilotate de mai mulţi piloţi într-o cursă, decizie în urma căreia niciun pilot nu mai era interesat să împartă monopostul cu alţi colegi.

Recordul de temperatură de 40 de grade în aer înregistrat în Argentina a fost ulterior egalat la alte două curse: Marele Premiu de la Dallas din 1974 şi Marele Premiu al Bahrainului din 2005. Totuşi, cursa din Argentina din 1955 rămâne de departe cea mai dificilă dintre cele trei, întrucât în 1974 piloţii nu se mai puteau schimba în timpul cursei, iar în 2005 piloţii avea deja la dispoziţie lichide în cockpit pe parcursul evenimentului.