Situaţia începe să devină dificilă pentru producătorul italian, în condiţiile în care, conform regulamentului tehnic, specificaţiile finale ale cauciucurilor pentru 2014 trebuie anunţate până în 1 septembrie.
Întrucât dezvoltarea noilor pneuri necesită o muncă de cel puţin câteva luni, Pirelli este pe punctul de a-şi anunţa retragerea din competiţie dacă noul acord nu va fi finalizat în următoarea perioadă.
"Aparent, în 1 septembrie trebuie să le spunem echipelor tot ce vor să ştie despre pneurile pentru sezonul următor, dar noi suntem deja la jumătatea lunii mai.
Vă puteţi imagina cât de ridicolă este situaţia când nu avem un contract. Poate că nu vom mai fi aici", a precizat Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport. Hembery a dezvăluit că oficialii Pirelli au stabilit deja un termen limită până la care aşteaptă semnarea noului contract, însă a refuzat să dezvăluie care este acesta."Este deja prea târziu. Lucrurile devin serioase, pentru că anul viitor schimbările sunt substanţiale. Sportul trebuie să ia o decizie rapidă pentru că, pe lângă resursele de afaceri, trebuie să facem o lucrare tehnică. Schimbările sunt atât de dramatice încât trebuie să refacem pneurile. Asta necesită timp şi munca noastră devină imposibilă. Vine o vreme când nu vom mai avea timp să ne facem treaba", a adăugat el.
Pirelli a ajuns deja la un acord cu Bernie Ecclestone cu privire la condiţiile noului contract pentru furnizarea pneurilor, însă unele echipe nu sunt încă de acord cu termenii impuşi de producătorul italian.
În plus, conform regulamentului sportiv, FIA ar trebui să lanseze o licitaţie pentru desemnarea unicului producător de pneuri, însă până în prezent nu a făcut niciun pas în această direcţie.Via Autosport
Cum sa zici ca vrei sa revina Bridgestone,cand ei nu stiu decat sa faca un singur fel de pneuri,care sa dureze toata cursa!Am avea aceeasi procesiune ca in ultimii ani ai lort in F1!
Bine ca s-au dus si sa nu se mai intoarca!
Pirelli,cei mai buni furnizori de pneuri de la Goodar incoace!
De cand e Pirelli in F1 si cu ajutorul DRS spectacolul a revenit. In 2006 stiam ca cine pleaca din pole la Barcelona, castiga cursa. In 2013 cum au stat lucrurile? Si mereu in cursa erau diferente astronomice intre piloti. Abia primii 5-6 reuseau sa fie in tur cu liderul. In 2006 stiam ca cine pleaca din pole la Monaco, castiga cursa. In 2013 oare cum vor sta lucrurile? Pirelli reuseste sa ofere surprize, sa aduca acel spectacol. Unii il numesc fals, mai ales in ceea ce priveste DRS. Dar pneurile si DRS nu fac parte din monopost?
Eu imi doresc ca Pirelli sa ramana in F1 si cu siguranta sunt multi care isi doresc asta. Sau cel putin iti doresti sa nu adormi la curse, cum se intampla in era Bridgestone.
Tie ti se pare normal ca un set de pneuri sa nu reziste nici macar un tur rapid? cam la asta se rezuma pneurile Pirelli. Nu mai stiu la ce cursa din 2011 sau 2012 Schumacher a pierdut mult timp in sectorul 3 deoarece nu mai avea pneuri.
Iar orice pilot acum nu poate sa mearga aproape de potentialul masinii deoarece ar trebui sa intre la fiecare 2-3 ture la boxe. Pilotii nu se mai pot bate pentru a depasi, deoarece raman fara pneuri. Iar singurele depasiri dupa primul tur sunt numai intre masini cu performante diferite sau intre masini care au pneuri in in stari de degradare diferite.
Spectacolul a venit cu DRS-ul, haosul curselor a venit cu Pirelli.
ps. Opera nu este pentru oricine mariane:), iar glumita ta tocmai evidentiaza acest lucru. S-ar putea sa-ti placa golful.