De data aceasta, Perez a ales un mesaj diplomatic pentru a-şi lua rămas bun de la echipa pentru care a concurat un singur sezon.
"În primul rând, vreau să mulţumesc celor de la McLaren pentru că mi-au oferit oportunitatea să fiu cu ei în acest sezon.
A fost o onoare pentru mine să fiu într-una dintre cele mai competitive echipe din sport şi nu regret deloc că m-am alăturat lor. Întotdeauna am dat tot ce am avut mai bun pentru echipă, dar cu toate acestea nu am fost capabil să obţin ceea ce mi-am propus pentru această echipă istorică", a declarat el.McLaren a reacţionat rapid la comunicatul de presă al lui Perez, însă şeful Martin Whitmarsh insistă că echipa nu a semnat încă un contract cu Magnussen.
"Îi dorim toate cele bune în viitor lui Perez şi şi suntem siguri că va avea parte de mult succes. În ceea ce priveşte linia de piloţi pentru anul viitor, nu am semnat nicio înţelegere pentru 2014 cu niciun pilot, cu excepţia lui Jenson Button. Prin urmare, nu avem nimic de anunţat în acest moment. Când situaţia va progresa, vom face un anunţ corespunzător", a explicat britanicul.
Totuşi, este de remarcat că Whitmarsh a confirmat de data aceasta că Button are contract pentru sezonul următor, după o declaraţie anterioară ambiguă din acest punct de vedere.
Viitorul lui Perez în Formula 1 a devenit astfel incert, presa speculând că una dintre opţiunile sale este Force India. Totuşi, mexicanul nu a exclus varianta de a nu fi prezent pe grila de start în sezonul următor."Sunt într-o situaţie dificilă pentru că decizia a fost luată foarte târziu. Dar sunt încrezător că voi lua cea mai bună decizie pentru cariera mea. Nu voi fi în F1 doar pentru a fi în F1. Dacă nu găsesc cea mai bună opţiune pentru cariera mea, mă voi îndrepta spre altceva. Obiectivul este să găsesc o echipă bună care să-mi ofere oportunitatea să câştig curse", a adăugat el.
Nu merita asta... nu inteleg de ce i-a facut Mclaren chestia asta. Daca tot vroiau sa scape de el puteau de 2 luni sa o faca, nu atat de tarziu cand optiuni nu prea mai sunt. Sper sa isi gaseasca o echipa. Magnussen este foarte talentat, Mclaren spera sa repete faza cu Hamilton din 2007, doar ca puteau sa fie sinceri cu Checo din timp, nu sa stea pe bara 1 an, caci isi poate ruina cariera....
Asta a fost pilot de uzina, terminati-va cu prostiile...