OFICIAL: Button rămâne la McLaren "pe termen lung"

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 05.10.2011
McLaren a anunţat miercuri că Jenson Button şi-a prelungit pe termen lung contractul cu echipa, fără să precizeze anul în care va expira noua înţelegere.

Controversele privind viitorul lui Jenson Button la McLaren au luat sfârşit miercuri, după ce echipa britanică a confirmat oficial că cele două părţi au ajuns la o înţelegere pentru prelungirea contractului scadent la finalul acestui sezon.

McLaren avea opţiune de prelungire unilaterală pentru sezonul 2012, însă la capătul mai multor runde de negocieri l-a convins pe fostul campion mondial să semneze un nou contract multi-anual.

Totuşi, McLaren nu a precizat care este durata exactă a noului contract, însă în mod cert acesta nu va expira mai devreme de finalul sezonului 2013.

"Patru dintre cele mai grozave victorii le-am obţinut aici, sunt pe locul doi în clasamentul general şi simt că pilotez mai bine ca niciodată. Ca pilot de curse, aceste sentimente sunt puternice şi mi-au redat dorinţa de a rămâne pe termen lung la această echipă. Nu am făcut niciun secret din ambiţia mea de a continua să câştig curse şi titluri mondiale şi cred că acesta este locul unde pot obţine aceste obiective", a declarat britanicul.

La rândul său, şeful Martin Whitmarsh şi-a exprimat satisfacţia că Button va continua să piloteze pentru britanici în următoarele sezoane.

"Button este un pilot şi un tip grozav.

De fapt, pot spune că este unul dintre cei mai capabili şi respectaţi piloţi pe care i-am avut vreodată şi, prin urmare, sunt entuziasmat că va continua să lucreze cu noi în viitor", a precizat  el.

Nu în ultimul rând, Lewis Hamilton este încântat că va continua să-l aibă coechipier pe Button, chiar dacă în ultimele curse acesta din urmă a obţinut rezultate mai bune.

"Este o veste grozavă ca Button a ales să rămână la McLaren. A fost un pilot grozav şi un adevărat om de echipă încă din momentul în care ni s-a alăturat. Când am câştigat titlul mondial cu această echipă a fost cel mai bun moment din viaţa mea. Eu şi Button suntem la fel de înfometaţi şi de ambiţioşi ca întotdeauna să câştigăm curse şi titluri mondiale în viitor", a precizat el.

Via | McLaren

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru