O nouă prezență exotică în Formula 1: Vietnam, foarte aproape să găzduiască curse din 2020

de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com
Luni, 08.10.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Vietnam este foarte aproape să găzduiască curse de Formula 1 din sezonul 2020 pe un circuit parțial stradal amplasat la 12 kilometri de capitala Hanoi.

Calendarul Formulei 1 se va extinde în Asia începând din sezonul 2020, în cazul în care planurile actuale pentru cursa în Vietnam se vor concretiza. Charlie Whiting, directorul de curse al FIA, a vizitat recent Vietnam pentru a discuta cu autoritățile locale despre locul în care va fi amplasat circuitul.

Terenul este situat la circa 12 kilometri de capitala Hanoi, iar circuitul va utiliza câteva drumuri publice, pe lângă o porțiune de traseu care va fi construită special în acest sens.

"Nu există niciun progres în privința construcției circuitului, dar amplasamentul a fost localizat. Este în stadii avansate de design și cred că au ca obiectiv un Mare Premiu în 2020. Nu ar trebui să fie o problemă, pe baza experiențelor precedente", a declarat oficialul FIA.

Potrivit unor informații neoficiale apărute în timpul cursei de la Suzuka, organizatorii au ajuns deja la un acord final cu Liberty Media, astfel că șansele ca circuitul să apară în calendar peste numai doi ani sunt foarte mari.

Nu este însă foarte clar care este motivația celor de la Liberty Media pentru găzduirea unei curse în Vietnam, în condițiile în care țara nu este una cunoscută pentru apetitul pentru motorsport. În plus, Vietnam nu reprezintă o piață majoră pentru constructorii și furnizorii de motoare din Formula 1, așa cum se întâmplă, de exemplu, în cazul Chinei, țară care se învecinează cu Vietnam și care găzduiește curse din 2004.

Via Motorsport

Comentarii (11)

  • Când ai atâtea circuite de tradiție care lipsesc din F1 , tu te apuci să faci circuit in Vietnam. Vai de capul nostru...
    19 0
  • SIMPLE MINDS
    Daca n-au apetit pentru motorsport poate-i convinge Rambo alaturi de o *flinta* M60 sa acorde atentia necesara competitiilor auto.Eu pariez pe Stallonne c-o sa-i *converteasca* la F1.:-)) Dupa Hanoi ce surprize sa mai avem din partea lui Chase Carey ,poate Ulan Bator ,poate Lhasa cumva ??:-))
    23 0
  • Whiting facuse o vizita si in Olanda la Zandvoort, circuit care mi se pare mai fezabil si prin prisma numarului mare de la fani a lui Verstappen; dar Vietnam? Nu s-a strans lume in Coreea sau in India.....
    11 0
  • poza e a unui segment de pe circuit?
    18 0
  • SIMPLE MINDS
    ...........Kemmel-ul Hanoi-ului..................
    18 0
  • urmeaza circuitul stradal de la strulesti :))))))))))))))))))))))))))))))))
    9 0
  • Pai da, dispare Monza si apare Vietnam.
    Idioti.
    Unde esti tu Marchionne sa pregatesti retragerea Ferrari din F1...
    Macar am colectia cu cursele din anii 80 si 90, cand mi se face doar de F1 adevarata.
    5 0
  • E un articol interesant in Forbes, 'de ce Vietnam' pentru cine e interesat, cu titlul "Vietnam Grand Prix Expected To Race Onto F1 Calendar".
    2 0
  • Banii dicteaza in continuare...... voi credeti ca se duc in Vietnam ca sunt aia simpatici?
    Mi se ridica parul in cap numai cand ma gandesc la cateva circuite de traditie: Estoril, Imola, Adelaide, Brands Hatch, Magny-Cours, Zolder, Jerez, Watkins Glen chiar si Nurburing chiar daca nu mai este ce era. La cate variante sunt faci 2 campionate de formula 1. :))))
    8 0
  • mircea badea
    si laguna seca tot nu???

    sau macar sa faca in islanda sau undeva pe zapada...
    3 1
  • Ok, next is Vietnam, insa cine o sa plateasca 100 de euro pe cursa?
    A nu se compara Vietnamul cu Malaysia!!!!
    5 4

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru