Grupul de investori Quatum Motorsport a anunţat duminică că este foarte aproape să finalizeze tranzacţia prin care va achiziţiona 35% din acţiunile echipei, iar Mansoor Ijaz, şeful grupului, a dezvăluit luni preferinţele sale în privinţa liniei de piloţi.
Deloc surprinzător, numele acestuia este Nico Hulkenberg, pilotul preferat inclusiv de oficialii echipei ca urmare a prestaţiilor bune de pe parcursul acestui an pentru Sauber.
"În calitate de noi proprietari şi acţionari am fost foarte clari în privinţa preferinţei noastre. Vreau ca tranziţia dintre Kimi Raikkonen şi următorul pilot, despre care credem că va fi Hulkenberg, să fie cât mai lină.
Dar uneori în viaţă se poate întâmpla ca lucrurile să nu se întâmple atât de frumos pe cât le doreşti.""Vă pot spune că contractul a fost pregătit şi este gata să plece mai departe (n.r - spre Hulkenberg). Ştiu că Hulkenberg este entuziasmat de asta şi cred că într-o perioadă foarte scurtă de timp totul se va finaliza", a precizat el.
Anterior, Hulkenberg anunţase că va aştepta o decizie din partea Lotus doar până la sfatsitul lunii octombrie, însă germanul a admis că accepta să aştepte mai mult timp.
"Voi mai aştepta un pic. Nu a fost neapărat un termen limită, a fost o dorinţă pentru momentul respectiv. dar acum s-a amânat un pic", a declarat el.
Via Autosport, Autosport
Probabil ca varianta Maldonado s-a pus in discutie in cazul in care discutiile cu Quantum Motorsport nu ajungeau la un consens.
Maldonado nu e un pilot slab, in opinia mea cine castiga o cursa de F1 numai slab nu poate fi. Dar nu este nici un pilot extraordinar.
Fata de Hulkenberg ... e greu de discutat daca e mai bun sau nu.
Multa lume analizeaza performantele unui pilot uitand ca orice pilot fara "fierul" de sub el nu poate face nimic. Nu sint sigur ca Hulk e peste Maldonado. Pana Sauber nu a fost cat de cat competitiv nu a aratat nimic.
Stii care-i problema: Alonso sau Vettel chiar n-au nevoie de sponsori ca sa alerge la echipe de top. Mie de altceva mi-e frica. Sa nu pateasca si la Lotus, daca ajunge, ce a patit anul asta cand a plecat de la Force India la Sauber..