Noi detalii despre Forza Rossa: echipa ar putea folosi motoare Ferrari

de Daniel Popescu
Marti, 03.06.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Forza Rossa, echipa ar fi primit acordul de a concura în Formula 1 în 2015, ar urma să utilizeze motoare Ferrari, iar designul monopostului ar urma să fie realizat de foşti angajaţi la HRT.

Esential 2015 este sezonul in care ar urma sa debuteze Forza Rossa in Formula 1
Speculaţiile despre primirea echipei româneşti Forza Rossa pe grila de start a Formulei 1 din sezonul 2015 au luat amploare.

După dezvăluirile făcute în premieră de jurnalistul britanic Adam Cooper, conaţionalul său Joe Saward a oferit noi informaţii despre echipă, unele dintre ele contradictorii.

Potrivit lui Saward, Forza Rossa va utiliza motoare Ferrari, întrucât Ion Bazac, principalul finanţator al echipei, deţine compania cu acelaşi nume care este unicul importator oficial Ferrari din România. Anterior, Cooper afirma că Forza Rossa va folosi motoare Renault, ca urmare a faptului că francezii deţin în România constructorul Dacia.

Anterior, Haas Formula, cealaltă nouă echipă acceptată pe grila de start, a anunţat că este aproape de un acord similar cu Ferrari, ceea ce ar însemna că italienii să furnizeze motoare pentru cinci echipe în sezonul 2016.

Pe de altă parte, Saward susţine că are informaţii şi despre viitorul monopost al Forza Rossa.

Şasiul ar urma să fie construit în Germania de compania Holzer, în timp ce profilul aerodinamic va fi stabilit de o companie britanică. În schimb, designul va fi realizat de un grup de ingineri care au lucrat în trecut la HRT, echipă care s-a retras din Formula 1 la sfârşitul sezonului 2012. Legătura este dată de Colin Kolles, care va gestiona Forza Rossa după ce anterior a fost şeful celor de la HRT.

De asemenea, FIA ar fi acceptat Forza Rossa pe grila de start în 2015 doar după ce Haas a anunţat că amâna proiectul pentru sezonul 2016.

Via Joe Saward

Comentarii (7)

  • pif666
    mai ieri aveau motor reno,acum ferrari. stiri toxice scrise de oameni avizi dupa publicitate. lucrati cumva si la can can ?
    11 2
  • daca designul monopostului v-a fi realizat de fosti ingineri de la HRT e clar,ei au folosit un program de tot cacatul pt dezvoltarea monopostului care a dat gres complet,halal echipa romaneasca
    9 4
  • Deja Ponta pregateste o acciza si pentru benzina din Formula 1. Probabil va pune si taxa pe roti si numar de butoane de pe volan. Asta doar in cazul in care nu-l fac aia "chilot".
    9 2
  • deci baga astia echipa romaneasca in F1, Cosa Nostra sau cam asa ceva
    6 1
  • JugaruGabi
    1. Prea mult tam tam in presa si speculatii. Mai bine se asteapta un comunicat oficial din partea FIA.
    2. Daca vor lucra fostii angajati HRT si ajungem in F1, o sa ne cam chinuim sa alergam dupa Caterham si Marussia.
    8 0
  • propun pentru echipa numele de BASEL !!!!
    1 0
  • ovidiu15081982
    Marussia si Caterham, nu mai sunt singure...se va alatura si Forza Rossa !!! La o tara de cacat, o echipa de caca !!
    0 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru