Lipsită de griji în perspectiva liniei de piloţi pentru anul viitor, echipa germană a început deja negocierile şi cu Lewis Hamilton, al cărui contract urmează să expire la sfârşitul lui 2015. Informaţia a fost dezvăluit de directorul de motorsport Toto Wolff, care îşi doreşte un contract cu o durată cât mai mare.
"Da, ne-am aşezat deja la masă şi negociem cu Hamilton. Ba chiar discutăm despre un contract pe termen lung. Hamilton este o parte fixă a echipei şi sper să fie aşa pentru mult timp", a explicat austriacul.
Cu toate aceatea, Hamilton insistă că nu exista niciun motiv de grabă să-şi prelungească acordul, în special pentru că acestea expiră abia peste un an şi jumătate, însă afirmă că prezenţa lui Rosberg pe termen lung nu va reprezenta un impediment în negocieri."Contractul meu expiră anul viitor, aşa că am timp.
Nu mă gândesc prea mult la asta. Nu văd niciun motiv pentru care nu pot lucra cu Rosberg pe termen lung. Avem momente dificile, dar apoi le discutăm împreună şi mergem mai departe", a precizat fostul campion mondial.Presa internaţională susţine însă că Hamilton ia în calcul o posibilă revenire la McLaren pentru sezonul 2016, în special dacă Rosberg va câştiga titlul mondial.
Via ESPNF1
ar trebui sa vada ce scoate Honda
plus daca anul acesta rateaza titlul, poate sa il ia la anul, si atunci va ramane la MB (MB sigur va fi competitiv si la anul)
daca nu ia nici la anul si McLaren Honda arata potential, probabil se va intoarce la McL