McLaren a avut parte de două sesiuni de teste modeste pe circuitul de la Barcelona, ca urmare a faptului că motorul furnizat de Honda nu este fiabil şi nu a rulat la capacitate maximă.
Britanicii au avut probleme asemănătoare şi în ultimele două sezoane, motiv pentru care oficialii se gândesc cu seriozitate să renunţe la acest parteneriat.
Potrivit unor surse citate de publicaţia Motorsport, una dintre opţiuni este ca McLaren să obţină motoarele pe care Mercedes ar fi trebuit să le furnizeze în acest sezon pentru Manor, echipă care şi-a închis porţile din cauza problemelor financiare. Pentru ca acest lucru să se întâmple, McLaren ar trebui însă să renunţe întâi la unităţile Honda, element care va fi dificil din punct de vedere contractual.
Cel mai plauzibil scenariu este că McLaren va lua o decizie cu privire la un posibil parteneriat cu Mercedes în funcţie de performanţele pe care le va obţine în primele curse ale sezonului, care va începe în 26 martie cu Marele Premiu al Australiei.Oficialii McLaren au refuzat să comenteze speculaţiile, însă au sugerat că nu sunt mulţumiţi de situaţia actuală.
"Luăm în calcul mai multe opţiuni împreună cu Honda, dar nu vom comenta speculaţiile din presă", a declarat un purtător de cuvânt al echipei.Informaţiile vin în aceeaşi săptămână în care directorul de curse Eric Boullier şi-a exprimat convingerea că McLaren ar câştiga curse în 2017 dacă ar avea propulsie Mercedes. "Da, am câştiga din nou", a spus el.
Totuşi, în cazul în care Mclaren ar renunţe la Honda, Formula 1 ar rămâne cu numai trei constructori în Formula 1: Mercedes, Ferrari şi Renault.
Via Motorsport
s-a naruit visul lui Alonso sa iasa campion cu McLaren Honda, precum marele Senna
Din cate stiu nici Williams si nici Force India nu folosesc verisunea 2017 a PU Mercedes...
BMW a avut cele mai bune motoare din FORMULA 1 EVER , problema era in aerodinamica si piloti , BMW incerca cu alde Ralph si Montoya sa-l bata pe Schumi mare sau Hakkinen.
BMW nu mai dezvolta motoare de F1 la moment ...
In rest atat Ferrari cat si Mercedes nu furnizeaza motoarele actuale.
Mai e o saptamana si vom vedea exact unde se afla echipele.
Parerea mea este ca de data asta va fi mult mai echilibrat ca in anii trecuti.
Mercedes furnizeaza motoare cu ultima specificatie la toti.
Ferrari o face numai cu Hass, cu Sauber le da 2016.
Renault cu toti.
Mercedes pun prima oara update-urile la ei iar daca sunt ok dupa un timp le da si celorlalti.
Ferrari au spus ca le da motorul celor de la Hass dar pe parte de soft trebuie sa se descurce singuri (personal cred ca testeaza impreuna). Cu Sauber nu stiu.
Diferenta vine din cunoasterea motorului si cum poti sa extragi cand si ce ai nevoie din ansamblul motor-cutie. Toate astea vin din soft si etajarea cutiei de viteze. Bineinteles ca motoristii au avantaj aici.
Renault pare a fi o exceptie dar doar din cauza ca stau mai prost la aerodinamica ca RBR.
McLaren nu negociaza nimic
numai intrepretati cum vreti voi stirile
sunt barfe, voi luati barfele ca fapte concrete
http://www.autosport.com/news/report.php/id/128536/honda-100%25-committed-to-mclaren-and-f1
Mercedes produce motorul (evident unitatea de propulsie) cu doua idei generale: sa fie perfect pentru monopostul lor si sa fie foarte fiabil pentru monopostul lor si pentru echipele pe care le motorizeaza. Pe langa acest motor furnizeaza celor de la Force India si un pachet de baterii, care pana sezonul trecut erau poate cel mai bun pachet de baterii din F1. Se pare ca cei de la Ferrari au un pachet de baterii comparativ sau mai bun cu pachetul Mercedes, se vehiculeaza ca cei de la Red Bull au un pachet mai mic, mai compact dar mai slab (mai putin eficient) comparativ cu pachetele Mercedes & Ferrari. Nu garantez nimic 100%, sunt doar idei citite din presa de specialitate.
Cei de la Mercedes furnizeaza aceste unitati de propulsie sigitale si in numar fix adica initial pentru teste... 1 singura bucata pentru fiecare echipa. Daca se strica, probabil vine inca o bucata. Inainte de prima FP, fiecare echipa primeste doua bucatati sigilate. Acesta varianta este indentica pentru toate echipele. Cei de la Williams isi produc bateriile in-house, si desi este o idee buna se pare ca sunt mult mai slabe comparativ cu pachetul M&F dar cei de la Williams TC sunt interesati de acest aspect.
Cei de la M, F, R (enault) si H, pot testa aceste unitati de propulsie pe bancul de proba, este posibil ca fiecare echipa sa testeze macar 1-2 unitati in acelasi timp, daca nu chiar mai multe. Celelalte echipe nu pot testa nici macar o bucata.
Cei de la M, F, R si H, deseneaza motorul si sasiul impreuna, ca un pachet, ceea ce le aduce un mare plus in dezvoltarea monopostului. Este posibil ca si cei de la Red Bull sa beneficieze de acelasi avantaj, dar nu stiu sigur. Restul echipelor nu pot face acest lucru, pentru ca primesc un pachet fix. Totusi se mai pot spune despre acest aspect, cei de la Ferrari (depilda) au lucrat cu Sauber in trecut si i-au ajutat in anumite aspecte, asa cum au facut-o si cu Haas anul trecut. Posibil ca Renault sa lucreze la fel cu Red Bull.
Aceste unitati de propulsie sunt destul de complexe, iar cei de la W, FI, S, H(aas), TR, nu au produs niciodata un motor sau o unitate la fel de complexa, unele echipe nu au dezvoltat nici KERS niciodata. Imi aduc aminte de cursa castigata de Raikkonen in 2009 (Spa adica) doar pentru ca a plecat mai bine si cu ajutorul Kers-ului, statea in fata masinii Force India care nu avea asa ceva.
Am spus mai sus ca exista diferente de aranjare, si de setari intre varianta Mercedes si varianta Williams sau Force India. Unitatile de propulsie sunt indentice dar cei de la Mercedes le produc si stiu sa scouta untul din ele, restul... nu-s nici macar in aceeasi "galaxie", plus nu-si permit ingineri care sa lucreze la dezvoltarea acestor unitati de propulsie. O comparatie simpla: Eu sunt cofetar si fac o inghetata super delicioasa, dar @Serban o vinde. Nu inseamna ca @Serban stie s-o faca la fel de gustoasa ca mine, chiar daca o vinde.
Weekend placut :p
Cum masoara el ca ala o are mare si ceilalti mai mic...dute si te cauta
Dezastrul pentru Honda este usor de explicat: desi s-a anuntat inca din 2010(parca) configuratia pentru motoarele incepand cu 2015, Honda a inceput dezvoltarea motorului ( unitatii propulsoare ) din 2013, si asta destul de timid, nefiind siguri de vreun parteneriat sigur la acel timp. Deci un handicap de 3+ ani fata de restul lumii.
Acum au luat inca o decizie proasta, sa copieze arhitectura motorului Mercedes, dar , logic, neavand suficient timp pentru teste, probabil nu au gasit cele mai bune solutii cu privire la materiale, setari, si aranjamentele exacte ale componentelor. Cea mai buna solutie ar fi fost sa dezvolte ultima specificatie a unitatii propulsoare din 2016( Abu Dhabi ) care era destul de fiabila, dar avea un minus de putere la acelasi consum de carburant de aprox. 60-80 hp fata de Mercedes/Ferrari.
indiferent ce material primeste Alonso la servici
e NET inferior pentru ca ceva
Clienții Merc, Ferrari, sau Renault, nu au ingineri motoriști care să dezvolte PU ? Dar cine le permite asta, cine le permite să-și bage nasul în asta ? Au încercat cei de la RBR și li s-a tăiat imediat macaroana ! Simplu, nu au ingineri motoriști pentru că nu au nevoie. Nu este deloc același lucru cu GTS cofetar și Șerban vânzător de înghețată, diviziunea muncii, tu produci, eu vând, Merc produce motoare, Williams le folosește, că nu comparăm înghețata cu motoarele, tu nu-mi acorzi asistență la vânzare, pe când Merc, da.
Ai dreptate în ceea ce privește bateriile, dar nici asta nu justifică diferențele de 1-1,5sec.
Și nu, nu mă supără o polemică civilizată, după cum nu ar trebui să supere pe nimeni. Civilizată însă, fără accente elitiste.
Nu sunt un fan McLaren dar consider ca au resurse net superioare celor de la Williams & Force India, si sper sa-si rezolve problemele cu Honda, dar daca ar fi avut un motor Mercedes, poate ar fi fost in fata atat a celor de la Ferrari cat si a celor de la Red Bull. Nu sunt sigur 100% dar exista o sansa buna pentru asa ceva.
Toate problemele celor de la McLaren au plecat de la idea fixa a lui Dennis de a o termina cu Mercedes, pentru ca se astepta sa dezvolte un motor (evident o unitate de propulsie) intr-un singur sezon, ceva ce nu s-a intamplat. Dar comparativ cu cei de la Ferrari si Renault, cei de la Honda erau inca mult la inceput. Nu mai aveau nici macar experienta KERS-ului din 2008. Era o echipa tehnica pus si simplu noua, pusa sa dezvolve un motor... foarte complex.
Daca nu ma insel, specificatiile pentur motoarele din 2014 au fost anuntate oficial in 2011, ceea ce inseamna ca Honda ar fi avut deja doi ani in care sa le studieze... ceva s-a intamplat pe acolo. Cei de la McLaren negociau probabil de ani bun revenirea celor de la Honda, nu cred ca s-a dus Dennis si a discutat cu seful Honda intr-o intalnire de 30 de minute si gata au batut palma.
Este clar ca Mercedes stie mai bine cum sa seteze motorula ala, probabil va scoate din asta un avans de max. 1 s pe tur fata de Force India si Wiliams. Mai ramane sa vedem si ce pachet aero au fata de echipele client, dar eu zic ca , cel putin Wiliams, stie joaca in Formula 1. Daca Mercedes scoate mai putin de 1 - 1,5 s pe tur fata de Wiliams, inseamna ca nu le-au dat chiar ultima specificatie de motor.
Am mai citit zilele astea ca McLaren a pornit discutii cu Mercedes cu privire la furnizarea de motoare inca de anul asta. Eu nu stiu ce naiba au asteptat pana acum. Este clar pentru toata lumea ca Honda este un pariu pierdut, dintr-un mare motiv, cel putin: NIMENI nu sta pe loc, toata lumea cauta imbunatatiri la ce are in momentul respectiv. Nu-i foarte greu sa ajungi de la +4s pe tur la +2s pe tur, dar , de fapt cu ce te incalzeste lucrul asta, ca oricum nu poti sa castigi.
Pe acelasi site mai citeam ca Honda promite( nu e o certitudine ) ca in Australia va avea un motor comparabil cu ce avea Mercedes in 2016 ultima specificatie. Pe bune ??, dar japonijii astia macar sunt sinceri, recunosc ca sunt in urma bine rau fata de restul lumii daca spera asta. Sincer, la ce au aratat la testele de la Barcelona, cu maxim 10 tururi fara oprire si un handicap de 3 s cu gume superioare ca aderenta fata de Ferrari( care au declarat ca nu timpii pe tur a fost scopul testului), eu cred ca ar fi o performanta si daca va termina cursa.
Problema se pune in ce conditii Honda va vrea sa renunte la contractul cu McLaren, care , din cate stiu, expira in 2025.
Dar, de acord ca Ron Dennis nu s-a dus la Honda in 2013 si a stat de vorba 30 min dupa care Honda a facut o magie si i-a pus motorul pe masa. E clar ca aveau ceva de prezentat. Dar, in timp de Honda in 2013 aveau, probabil, un prototip al unitatii propulsoare, ceilalti trecusera prin multe teste si deja remediasera problemele de fiabilitate pe care Honda s-a chinuit apoi 2 sezoane( 2015 si 2016) sa le remedieze, si ce sa crezi, in 2017, cand reusisera sa ajunga la un nivel ok de fata de restul lumii, ca fiabilitate cel putin, au schimbat din nou si, fata de celelalte echipe, sunt la un nivel de 2015 in care se chinuiau sa termine cursele, nu mai conteaza din ce motive, ca motivele nu incalzesc pe nimeni. Ok, campionatul nu a inceput, dar oare chiar credem in magie ???
Nu sunt fan McLaren, dar mi pe pare pur si simplu pacat ce se intampla cu McLaren, in 2014 mai faceam glume, un pic si-in 2015, dar acuma treaba este nasoala, rau.
Ca sa inchei, sa stii ca am observat cateva idei interesante in posturile tale, le voi studia pe indelete, si poate vom discuta dupa prima cursa :P
Ne "vedem" dupa cursa din Australia sa vedem cum sta treaba :P
Cred ca va fi un campionat dat intre Ferrari si Mercedes, si , arbitru Red Bull. Sa nu uitam ca in teste, chiar si pe tururile rapide, pilotii Ferrari luau piciorul din gaz pe ultima portiune a circuitului, chestie confirmata de expertii F1 al unui site de motorsport care se aflau pe circuit;
Si asa, au avut cele mai rapide tururi, recordul lui Raikonnen fiind pe supersofturi in timp ce cel mai bun timp Mercedes a fost pe ultrasofturi. Mai mult, Ferrari a fost singura echipa care au utilizat doar un singur motor de masina pe toata durata celor doua teste de la Barcelona. Dar, cica, Mercedes nu ar fi folosit motorul la toata puterea din cauza unei probleme depistate la arborele cotit al unui motor chiar innainte de inceputul testelor de la Barcelona.
Deci , ce e cert, zic eu, in sfarsit vom avea cel putin 2 echipe care se vor bate pentru titlu anul asta, si sigur nu va face parte McLaren dintre acestea. Daca vor fi isteti si vor incepe inca de pe acum dezvoltarea unei masini cu alt motor( Mercedes de ex. ), atunci cred ca vor incepe 2018 asa cum trebuie pentru pretentiile lor.