▶ Calificări Australia: Mercedes în frunte, McLaren pe ultima linie a grilei
Honda a explicat parţial prestaţia modestă prin utilizarea unor setări conservatoare pentru motor pentru a evita o defecţiune majoră încă de la prima etapă. "Temperaturile ridicate de astăzi nu au ajutat setările precaute ale datelor pe care am ales să le folosim în acest weekend. Am decis să nu riscăm o defecţiune la motor în prima cursă", a explicat Yasuhisa Arai, şeful departamentului de motorsport al Honda.
În acest context, Button admite că simpla terminare a cursei ar reprezenta o performanţă în sine, mai ales ca cel mai lung stint al său de până acum a avut doar 12 tururi. "Va fi o cursă cu adevărat dificilă pentru noi. Încă nu am parcurs distanţa unei curse, iar cel mai lung stint al meu a fost de 12 tururi. Va fi o zi dificilă, dar vom da tot ce putem", a precizat britanicul.Un obiectiv similar şi-a stabilit şi Magnussen, care consideră că McLaren va putea învăţa lucruri utile pentru dezvoltarea monoposturilor indiferent ce se va întâmpla. "Nu ne gândim la puncte, nu sunt în cărţi pentru noi. Încă nu am parcurs distanţa unei curse, aşa că progresul de mâine va fi important. Dacă putem termina, vom învăţa multe. Şi chiar dacă nu terminăm va exista ceva util de luat acasă", a declarat danezul.
În ciuda startul modest în noul parteneriat cu Honda, McLaren rămâne convinsă că poate ajunge în ipostaza de a câştiga curse după ce remediază numeroasele defecţiuni tehnice ale motorului japonez. "Toţi cei de la McLaren Honda sunt pe deplin dezamăgiţi de rezultatele din calificări, dar McLaren există pentru a câştiga, iar cursele sunt înrădăcinate în cultura Honda. La fel ca şi McLaren, Honda va face totul pentru a câştiga. Iar în cele din urmă vom câştiga, cu siguranţă vom câştiga", a precizat Eric Boullier, directorul de curse al McLaren.Marele Premiu al Australiei va avea loc duminică, 15 martie, la ora 07:00, ora României, şi va putea fi urmărit în direct pe postul de televiziune Dolce Sport, care poate fi recepţionat de clienţii serviciului de televiziune Telekom şi pe platforma online Telekom TV.
Via McLaren
Sa nu termine cursa sau sa-l termine pe ultimele locuri ...
Pe de alta parte cursa din Australia a mai facut surprize in trecut ... Dc vor termina 10 masini si cei 2 McLaren sunt ultimii atunci sunt in puncte
Mi-a fost postat doar jumatate din ultimul comment ...
Si acela de 2 ori
Nu inteleg de ce face site-ul astfel de errori ... vedeti care-i baiul!
S-au mai văzut situații de genul, from zero to hero.
P.S. Vad ca Button nu prea trage de masina, sper sa revina Alonso, macar stie sa traga de masina.
Sau credeai ca tu nu te dai de gol? Imperialist care esti tu,uzurpator ascuns sub patura! :))))
Marsh de aici secatura.
@Daniel Popescu, acum post posta din nou aici, multumim!
Exact el este. De ce crezi ca ii atata ura si dusmanie intre noi? Dateaza din toamna lui 2009.
Cativa din baieti inca mai sunt, altii au plecat, altii nu prea mai posteaza. Oricum ma bucur ca mai vad un user cu "Mclaren". Razboiul e lung si greu de unul singur :))
Tot ce pot sa sper e ca vor fi dueluri interesante intre cei doi, Ham. si Ros. si cine stie, poate restul vor invata ceva din experienta de anul trecut al lui Ricci care a stat in spatele lor si a profitat de orice greseala survenita pe parcursul fiecarei curse.
Vrem dueluri pe pista si nu la telemetrii.
Mai rau de 6 secunde fata de lider,nu se poate,asa ca viitorul e doar in sus.
O sa fie un an greu pentru Mcaren,dar nu cred ca isi facea cineva iluzzii,ca vor bate Mercedes,iar pana la prima masina Renault,este mai putin de 3 secunde,asa ca,sa privim cu optimism.
ps.La sfarsit de cursa vor fi 2 ture pana la Mercedes,la ce ritm au,asta daca termina!
Alonso sigur in...1995!