Fiul fostului pilot Jos Verstappen, olandezul va deveni în luna martie a anului viitor cel mai tânăr pilot din istoria Formulei 1, întrucât la vremea respectivă va avea 17 ani şi cinci luni.
Verstappen a concurat în karting până în 2013 şi a debutat în cursele de monoposturi abia în acest an, însă a impresionat prin opt victorii obţinute de Formula 3 Europa. El a devenit membru al programului Red Bull Junior abia săptămâna trecută, după ce iniţial a fost ofertat şi de rivalii de la Mercedes.
▶ Poveştile motorsportului: Red Bull Junior, pepiniera de campioni mondiali
"De la vârsta de şapte ani Formula 1 a fost obiectivul carierei mele, aşa că această oportunitate este un vis devenit realitate. Voi da tot ce am mai bun pentru a avea succes în cea mai importantă competiţie de motorsport. Prin revenirea numelui Verstappen în Formula 1, sper să putem retrăi amintirile vechi şi sper să văd mulţi fani la toate circuitele", a declarat el.La rândul său, şeful Franz Tost şi-a exprimat opinia cu privire la calităţile demonstrate de Verstappen şi care au convins conducerea Red Bull să-i ofere un loc în Formula 1 la o vârstă atât de fragedă.
"Suntem bucuroşi să-l primim pe Max în familia Toro Rosso. Considerăm că Verstappen este unul dintre cei mai talentaţi tineri piloţi din noua generaţie şi credem că are maturitatea necesară şi puterea mentală pentru a parcurge cu succes această provocare", a precizat italianul.
Anterior, presa internaţională considera că principalul favorit să-l înlocuiască pe Vergne este Carlos Sainz Jr, fiul fostului campion mondial de raliuri Carlos Sainz.
Via Toro Rosso
"Prin revenirea numelui Verstappen în Formula 1, sper să putem retrăi amintirile vechi şi sper să văd mulţi fani la toate circuitele" Vorbeste de parca tac-su e Schumacher :)) Zici ca numele lor a stat la baza Formulei 1, nu mai putea exista competitia fara ei =)) Vrea si fani, dar nu stie ca fanii trebuie cuceriti.
In final, faptul ca debuteaza la 17 ani este posibil doar cu ajutorul numeroaselor tehnologii de pe masina, care usureaza munca pilotilor.
Acum o sa zic ceva ce nu va pica tocmai bine anumitor fani F1. Fangio a dominat F1 la o varsta foarte inaintata, ca dovada ca nu era cine stie ce concurenta la vremea lui din cauza lipsei de accesibilitate in motorsport. Era mai mult o distractie aristrocratica. ORICINE, inclusiv Fangio, Schumacher sunt mai buni cand sunt tineri. Daca cei care se bat pentru titlu nu sunt destul de tineri inseamna doar sistemul nu ofera suficient acces tinerilor talentati. Daca Max este un astfel de tanar talentat vom vedea. Deocamdata e doar un nume.
ai dreptate si nu ai in acelasi timp
in viata oricuri sportiv exista o curba de performanta care isi atinge apogeul la un moment dat, depinde de sport unde este acest apogeu, dar cred k nu sunt prea departe daca spun ca in majoritatea cazurilor este intre varsta de 25 si 30 de ani
la 17 ani ... nu zic k nu va feace fata, daca are talent si invata repede, dar la aceasta varsta poate inca duce lipsa de responsabilitate si de "cold thinking", nu stiu cum sa explic mai bine
efectul de comportament "neastamparat" si lipsa de concentrare se manifesta mai accentuat in randul celor tineri , Maldonado si la 29 de ani inca e departe sa fie copt ... vezi accidentele repetate
eu zic cei de la RBR isi asum un risc destul de mare cu aceasta mutare
timpul ne va spune
Forza Rossa!
Daca pilotii debuteaza in F1 de la 17 ani, atunci ce rost mai are GP3 ori GP2? Ar trebui o regula ca orice pilot din F1 sa aiba minim un sezon in GP3 sau GP2. Sau sa desfiinteze cele doua competitii, se dovedesc inutile. E trist ca Toro Rosso s-au transformat in academia celor de la Red Bull. Daca erau o echipa independenta care isi dorea performanta, nu mizau pe un pilot de 17 ani. Mai lipseste o femeie... Sau asta vrea sa ne demonstreze FIA, ca daca poate un copil de 17 ani atunci poate si o femeie? Daca tot tin ei la copii si femei, sa faca F1 pentru copii si pentru femei.
sper ca e standard si o evaluare psihica, sa nu inceapa sa planga si sa tranteasca masina prin ceilalti
un pic prea devreme pentru F1, o cautam cu lumanarea
vor fi atenti toti de pe langa el, poate ASTA e sansa lui :)
in rest, succes ! sa ajunga campion
pe vremuri stiam ca e nevoie de o superlicenta care se obtinea dupa trecerea prin trei campionate de formula diferite.Iar omul din cauza vine din karting in formula3 si la anu in f1 halal regulament.
PS nam nimic impotriva lui da la 17 nici sa f...i ca lumea nu sti da te bagi si conduci masini la peste 350 km/h.
Nu inteleg logica acestei alegeri de catre cei de la Toro Rosso. Clar nu e Schumi, Alonso, Vettel, Ham, Raikonen. Se pare ca nu numai noi romanii suntem predispusi saltului peste etape absolut obligatorii.