La numai câteva zile după ce Hulkenberg a admis că speranţele sale de a semna cu Lotus sunt din ce în ce mai mici, Maldonado a făcut o declaraţie asemenatoare, afirmând că este interesat în egală măsură de Sauber şi Force India.
"Lotus este o opţiune bună, dar şi Sauber este o opţiune bună, şi Force India este o opţiune bună. Au demonstrat că sunt foarte competitivi. la începutul acestui an Force India a fost mai competitiva decât McLaren. Cred că toate aceste echipe au un potenţial bun pentru victor. Ştim cu toţii care sunt locurile disponibile şi vom vedea", a declarat el.
Situaţia celor de la Lotus s-a complicat semnificativ ca urmare a faptului că echipa nu a reuşit nici până în prezent să finalizeze parteneriatul tehnic cu Quantum Motorsport.
Într-o astfel de situaţie, Maldonado era considerat favorit la post datorită sprijinului financiar de 35 de milioane de euro asigurat de PDVSA, însă actualul pilot Williams afirmă că nu şi-ar dori să semneze cu o echipă care nu are bugetul asigurat."Situaţia financiară poate fi un factor. Când evaluezi o echipă te uiţi la tot, la situaţia sponsorilor, nu numai la monopost. Sper să am o confirmare cât mai curând, dar nu trebuie să mă grăbesc. Lucrăm la asta. Ar putea fi vorba despre ore, zile sau poate chiar mai mult. Uneori ai nevoie de timp pentru a negocia. Ne-a luat ceva timp, dar este foarte clar că voi fi în Formula 1", a adăugat el.
Via Autosport
Comentarii (2)