Lotus ar putea fi redenumită De Tomaso începând din sezonul 2017

de Daniel Popescu
Marti, 24.03.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Lotus şi-ar putea schimba numele în De Tomaso începând din sezonul 2017, după ce Genii Capital, proprietarul echipei britanice, a devenit unul dintre acţionarii defunctului constructor italian.

Esential 2017 este anul in care expira licenta echipei de la Enstone pentru utilizarea numelui Lotus
Constructorul italian De Tomoso, care a intrat în faliment şi a fost susţinut până în prezent de autoritaitile locale, a fost cumpărat în această lună pentru 2 milioane de euro de un consorţiu de companii din Elveţia, care a intrat astfel în posesia mărcii şi a bunurilor companiei.

Printre investitori se numără şi Genii Capital, un fond de investiţii luxemburghez care deţine în prezent şi pachetul majoritar de acţiuni al echipei de Formula 1 Lotus. Până în prezent nu există informaţii despre o asociere a brandului De Tomaso cu Formula 1, însă Genii Capital are licenţă pentru utilizarea numelui Lotus în Marele Circ doar până în 2017.

De Tomaso este un nume prestigios în industria auto.

Patrick Louis
Genii Capital
Prin urmare, nu este exclus ca Genii Capital să schimbe numele echipei de Formula 1 în De Tomaso începând din sezonul 2017, element care ar asigura o platformă eficientă de promovare la nivel global a mărcii italiene.

În plus, aceasta redenumire ar menţine brandul De Tomaso în atenţia publicului până la lansarea unui model nou, eveniment care ar putea avea loc în următorii cinci ani.

"De Tomaso este un nume prestigios în industria auto.

Acum trebuie să construim primul model şi să-i demonstrăm calităţile. Plănuim să producem până la 4500 de maşini pe an începând din 2019 sau 2020", a declarat Patrick Louis, omul care gestionează investiţiile în industria auto ale fondului Genii Capital.

Via F1i

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru