Totuşi, această regulă nu se va aplica şi celor de la Honda, întrucât forul mondial consideră că motorul japonezilor trebuie omologat până în 28 februarie, după modelul folosit în 2014 pentru ceilalţi trei constructori.
Decicia a stârnit nemulţumirea celor de la Honda, care, potrivit unor surse citate de postul de televiziune BBC, sunt "deranjaţi" de situaţie. Întrucât consideră că sunt dezavantajaţi de modul în care a fost interpretat regulamentul, oficialii Honda se vor întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanţii FIA pentru a discuta pe marginea acestui subiect.
În ciuda numeroaselor controverse cu privire la dezvoltarea motoarelor în timpul sezonului, unul dintre oficialii echipelor rivale a încercat să calmeze situaţia afirmând că schimbările "nu vor face o diferenţă majoră".
BBC susţine că Honda are posibilitatea de a înainta un protest oficial împotriva Ferrari, echipa care a descoperit lacuna regulamentului în urma căreia FIA a schimbat din mers poziţia în privinţa dezvoltării motoarelor în timpul sezonului.
Via BBC Sport
Honda spre deosebire de ceilalți constructori nu are un motor omologat pentru formula 1 ceea ce o împiedică să ia parte la curse.
Dacă Honda omologhează motorul ca să poată concura atunci conform regulamentului nu îl mai poate modifica .
Totuși eu sunt de părere că ar trebui să se renunțe la aceste limitări stupide în privința dezvoltării motoarelor pentru că în caz contrar se cunoaște din start câștigătorul pentru următorii 5 ani iar asta nu se mai poate numi competiție!