La aproape două luni distanţă, Hamilton a dezvăluit în cadrul unui interviu acordat postului britanic de televiziune SkySports că a finalizat negocierile şi că mai este nevoie doar de acordul final al avocaţilor.
Britanicul speră să semneze noul acord în această săptămână, însă nu a oferit niciun fel de detalii cu privire la durata contractului sau clauzele acestuia. "Contractul revine la avocaţi şi sper să se rezolve înainte de acest weekend. Ar fi grozav, dar în caz contrar se va rezolva în timp util", a declarat el.
Hamilton concurează pentru Mercedes începând din sezonul 2013, atras de o ofertă financiară generoasă după şase sezoane petrecute alături de McLaren.
Presa internaţională a speculat în mai multe rânduri că următorul contract va avea o durată de cinci ani şi o valoare estimată la peste 100 de milioane de lire sterline. Ambele părţi au insistat încă de la finalul anului trecut că semnarea unui nou acord reprezintă o simplă formalitate.Via SkySports
Comentarii (5)