Aflat în lupta pentru titlul mondial, Lewis Hamilton consideră că măsură este una corectă şi că piloţii vor avea de înfruntat probleme asemănătoare cu cele întâmpinate anterior în karting.
"Când eşti pe circuit ai întotdeauna grijă la pneuri şi încerci să găseşti echilibrul perfect, iar uneori nu există un echilibru perfect în privinţa rapidităţii cu care mergi prin viraje. Pierzi un pic de timp ici şi colo şi nu eşti pe deplin conştient de asta.
Tot ce ştii este că diferenţa se micşorează şi de aceea uneori ceri ajutorul inginerilor. Dar îmi place că acum suntem pe cont propriu, pentru că aşa era şi în karting", a declarat britanicul pentru postul de televiziune SkySports.Coechipierul său Nico Rosberg şi-a exprimat de asemenea opinia că schimbările sunt pozitive, iar germanul a adăugat că soluţia este una bună pentru că rivalul său să nu mai fie avantajat în lupta pentru victorie.
"Depinde de noi să ne asigurăm că ajungem la finalul cursei cu combustibil şi că ne luptăm individual pentru poziţie. De exemplu, a existat o cursă în care eram în spatele lui Hamilton şi încercam să depăşesc, iar inginerii lui au făcut o treabă grozavă, pentru că îi spuneau să facă ce făceam şi eu. Aşa că eram întotdeauna în aceeaşi poziţie şi nu puteam face o diferenţă", a precizat el.
Via SkySports
PS: Nu sunt fanul lui Rosberg, doar ma uit la curse.