Din cauza ploii torenţiale care a determinat o vizibilitate foarte redusă şi a prezenţei apei în cantităţi mari pe anumite porţiuni ale circuitului, cursa a început sub Safety Car, însă a fost suspendată înainte de finalizarea celui de-al doilea tur. Într-o astfel situaţie, regulamentul prevede că piloţii să se alinieze pe grila de start, însă de data aceasta toate monoposturile au intrat în pitlane în spatele maşinii de siguranţă şi s-au aliniat unul în spatele celuilalt.
Hamilton câştigă duelul cu Rosberg pentru victorie
După o pauză de aproape 20 de minute, cursa a fost reluată sub Safety Car, însă Fernando Alonso a reuşit să parcurgă doar câteva viraje înainte de a opri monopostul pe circuit. Pilotul Scuderiei Ferrari plecase de pe locul cinci al grilei de start, însă a înregistrat astfel al doilea abandon tehnic din ultimele trei curse, de data aceasta din motive electrice. Safety Car-ul a ieşit de pe circuit în turul 9, iar piloţii au intrat în corpore la boxe pentru a înlocui pneurile de ploaie cu cele intermediare, întrucât cantitatea de precipitaţii se redusese vizibil.
Rosberg şi-a păstrat prima poziţie în clasament, mai ales că Hamilton a ieşit uşor în decor înainte de pitstop, însă ulterior s-a apropiat din ce în ce mai ameninţător de coechipierul său. Germanul a raportat în mod repetat probleme cu caracterul subvirator al monopostului, iar în primul viraj al turului 29 britanicul a reuşit să-l depăşească şi să preia conducerea cursei, după alte câteva manevre eşuate şi o uşoară ieşire în decor. Hamilton a reuşit apoi să-şi păstreze poziţia, în ciuda faptului că spre finalul cursei ploaia s-a intensificat din nou, iar abandonarea cursei cu şase tururi înainte de final a jucat în favoarea sa.
Red Bull, mai rapizi pe ploaie decât Button şi piloţii Williams
Lupta pentru ultima treaptă a podiumului a fost semnificativ mai spectaculoasă şi mai bogată în evenimente decât cea pentru victorie. Jenson Button a ocupat iniţial această poziţie datorită faptului că a fost primul care a intrat la boxe pentru a schimba pneurile de ploaie cu cele intermediare, reuşind astfel să-i devanseze pe cei doi piloţi de la Williams, Valtteri Bottas şi Felipe Massa. Plecat doar de pe locul nouă, Sebastian Vettel a fost un alt pilot care a progresat după pitstop, urcând pe poziţia a şasea, în faţa coechipierului său Daniel Ricciardo.La fel cum s-a întâmplat şi cu alte ocazii, Williams nu a avut un ritm suficient de bun pe ploaie, astfel că Vettel şi Ricciardo i-au depăşit pe Bottas şi Massa într-un interval de numai câteva tururi pentru a ajunge pe locurile patru şi cinci. În timp ce Hamilton îşi construia atacul pentru prima poziţie în detimentul lui Rosberg, cei doi piloţi Red Bull Racing au fost cei mai rapizi de pe circuit şi au minimalizat diferenţa faţă de Button.
Vettel a reuşit să urce pe locul trei la a doua intrare la boxe, în timp ce Ricciardo a fost nevoit să aştepte oportunitatea potrivită pentru depăşire până în turul 42 pentru a progresa pe locul patru. Button a intrat ulterior la boxe pentru un nou set de pneuri, întrucât şi-a permis să rămână pe locul cinci chiar şi în urma acestei strategii.După ce au fost depăşiţi de rivalii de la Red Bull Racing, Bottas şi Massa s-au menţinut pe locurile şase şi şapte în faţa lui Nico Hulkenberg (Force India), în timp ce Jean-Eric Vergne (Toro Rosso) şi Sergio Perez (Force India) şi-au adjudecat ultimele puncte puse în joc. Seria impresionantă de 81 de clasări consecutive în puncte a Scuderiei Ferrari a ajuns la final după ce Kimi Raikkonen a ocupat doar locul 12, în spatele lui Daniil Kvyat (Toro Rosso), dar în faţa lui Esteban Gutierrez (Sauber) şi Kevin Magnussen (McLaren).
Bianchi, în stare de inconştienţă după un accident misterios
Adrian Sutil (Sauber) a suferit un accident în turul 46, iar câteva minute mai târziu Safety Car-ul şi maşina medicală au intrat pe circuit. După o perioadă de confuzie, comisarii au arătat steagurile roşii şi au decis să nu mai reia cursa.
Decizia a fost luată ca urmare a faptului că Jules Bianchi a suferit un accident în acelaşi loc ca şi Sutil şi nu a mai putut fi contact prin radio. Ulterior, purtătorul de cuvânt al FIA a confirmat că Bianchi este inconştient şi că va fi transportat la spital cu ambulanţa, întrucât elicopterul prezent la circuit nu poate decola din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
Circumstanţele în care s-a produs accidentul sunt necunoscute, întrucât nu au existat niciun fel de imagini cu momentul în care pilotul echipei Marussia a ieşit de pe circuit. Totuşi, potrivit lui Sutil, Bianchi a pierdut controlul volanului şi a lovit din lateral macaraua care venise să recupereze monopostul Sauber.
Din cauza accidentului lui Bianchi, Hamilton, Rosberg şi Vettel nu şi-au manifestat bucuria pe podium şi nu au mai participat la tradiţionala bătaie cu şampanie.
Update 17:00: FIA a confirmat că Bianchi a suferit răni grave la cap în urma accidentului de la Suzuka.
Aflat în stare de inconştienţă, francezul este în operaţie. Potrivit tatălui său, Bianchi este operat pentru un hematom la cap, iar diagnosticul medicilor este traumatism cranioencefalic. După finalizarea intervenţiei chirurgicale, el va fi transferat la terapie intensivă. Principala ipoteză este ca monopostul Marussia a intrat pe sub macaraua de la faţa locului, iar Bianchi s-a lovit puternic cu capul de utilaj.Japonia - Rezultate cursă:
Loc | Pilot | Echipa | Timp | Diferenta |
---|---|---|---|---|
1 | Lewis Hamilton | Mercedes | 1h51m43.021s | - |
2 | Nico Rosberg | Mercedes | 1h51m52.201s | 9.180s |
3 | Sebastian Vettel | Red Bull/Renault | 1h52m12.143s | 29.122s |
4 | Daniel Ricciardo | Red Bull/Renault | 1h52m21.839s | 38.818s |
5 | Jenson Button | McLaren/Mercedes | 1h52m50.571s | 1m07.550s |
6 | Valtteri Bottas | Williams/Mercedes | 1h53m36.794s | 1m53.773s |
7 | Felipe Massa | Williams/Mercedes | 1h53m38.147s | 1m55.126s |
8 | Nico Hulkenberg | Force India/Mercedes | 1h53m38.969s | 1m55.948s |
9 | Jean-Eric Vergne | Toro Rosso/Renault | 1h53m50.659s | 2m07.638s |
10 | Sergio Perez | Force India/Mercedes | - | 1 Lap |
11 | Daniil Kvyat | Toro Rosso/Renault | - | 1 Lap |
12 | Kimi Raikkonen | Ferrari | - | 1 Lap |
13 | Esteban Gutierrez | Sauber/Ferrari | - | 1 Lap |
14 | Kevin Magnussen | McLaren/Mercedes | - | 1 Lap |
15 | Romain Grosjean | Lotus/Renault | - | 1 Lap |
16 | Pastor Maldonado | Lotus/Renault | - | 1 Lap |
17 | Marcus Ericsson | Caterham/Renault | - | 1 Lap |
18 | Max Chilton | Marussia/Ferrari | - | 1 Lap |
19 | Kamui Kobayashi | Caterham/Renault | - | 1 Lap |
20 | Jules Bianchi | Marussia/Ferrari | - | Spun off |
21 | Adrian Sutil | Sauber/Ferrari | - | Spun off |
- | Fernando Alonso | Ferrari | - | Retirement |
Clasamentul piloţilor
Loc | Pilot | Puncte |
---|---|---|
1 | Lewis Hamilton | 266 |
2 | Nico Rosberg | 256 |
3 | Daniel Ricciardo | 193 |
4 | Sebastian Vettel | 139 |
5 | Fernando Alonso | 133 |
6 | Valtteri Bottas | 130 |
7 | Jenson Button | 82 |
8 | Nico Hulkenberg | 76 |
9 | Felipe Massa | 71 |
10 | Sergio Perez | 46 |
11 | Kimi Raikkonen | 45 |
12 | Kevin Magnussen | 39 |
13 | Jean-Eric Vergne | 21 |
14 | Romain Grosjean | 8 |
15 | Daniil Kvyat | 8 |
16 | Jules Bianchi | 2 |
17 | Adrian Sutil | 0 |
18 | Marcus Ericsson | 0 |
19 | Pastor Maldonado | 0 |
20 | Esteban Gutierrez | 0 |
21 | Max Chilton | 0 |
22 | Kamui Kobayashi | 0 |
Clasamentul constructorilor:
Loc | Echipa | Puncte |
---|---|---|
1 | Mercedes | 522 |
2 | Red Bull/Renault | 332 |
3 | Williams/Mercedes | 201 |
4 | Ferrari | 178 |
5 | Force India/Mercedes | 122 |
6 | McLaren/Mercedes | 121 |
7 | Toro Rosso/Renault | 29 |
8 | Lotus/Renault | 8 |
9 | Marussia/Ferrari | 2 |
10 | Sauber/Ferrari | 0 |
11 | Caterham/Renault | 0 |
Dupa cum se vede treaba, si daca scuipa unul mai puternic, se trece pe SC, sa nu alunece vreun super pilot, platit cu milioane de $...
Sper ca titlul la piloti sa nu fie aranjat--_-
Rosberg iar a fost tradat de masina, de la inceput se plangea ca era puternic supraviratoare, asa nu avea nicio sansa fata de Hamilton... Nu inteleg de ce nu a fost scos mai repede la schimb de cauciucuri si reglarea aripii fata pentru remedierea situatiei.... Parca chiar functioneaza teoria conspiratiei?
Sa vedem cursele urmatoare ce ne asteapta.
adica?@Mclaren_Mircea_1984
...hamilton chiar merge la extrem....si asta il costa uneori....
cred ca azi a castigat cel care si.a setat mai bine masina....
Totusi cineva a decis sa-l transporte la cel mai apropiat spital mare (la Nagoya mai exact) cu o ambulanta. Probabil era prea riscant sa-l transporte pe calea aerului.
Ce progres vezi tu Mircea la McLaren?
Button a ajuns in fata pentru ca a scimbat pe intermediare inaintea tuturor. Defectiuni la ambele monoposturi la volan in timpul cursei.
Hamilton nu a meritat victoria? Pentru ca Nico se plingea de "understear"? Pai si cine a setat monopostul lui? Hamilton?
Hai sa fim seriosi!
Asteptam stiri despre starea de sanatate a lui Bianchi.
Vettel e atacat din toate partile cum ca ar fi facut o greseala ca a ales Ferrari. La fel se zicea si de Hamilton cand a mers la Mercedes - Schumacher a stat 3 sezoane la echipa si n-a facut nimic, Hamilton vine si se inmormanteaza dar iata ca se bate totusi la titlu. Daca Vettel merge la Ferrari si scoate rezultate mai bune decat Alonso, eventual ridica si Ferrari din mormanul de r#$%^ in care se afla, atunci viitorul va suna bine pentru el. In schimb, daca nu reuseste nimic, pierde timp aiurea (precum Fernando).
Cursa frumoasa dar organizare proasta.
Sănătate, Jules!
ForzaJules!
Traumatism cranioencefalic este diagnosticul dat de medici. Din câte se pare, pilotul de la Marussia s-a lovit cu capul de utilajul pe sub care i-a intrat monopostul. Diagnosticul confirmă pericolul la care ar fi fost supus francezul, dacă ar fi fost transportat la spital cu elicopterul.
http://www.prosport.ro/alte-sporturi/auto-moto/foto-copilul-meu-e-in-stare-critica-imagini-groaznice-la-suzuka-jules-bianchi-in-coma-dupa-ce-s-a-lovit-de-un-tractor-francezul-a-suferit-un-hematom-la-cap-13365554
Dar ... e grav. Am mai gasit o poza pe net.
Foarte urate urmarile!
http://im.mtv.fi/image/4383910/landscape16_9/1024/576/ab038489be72e86d26641f1911449549/nf/jules-bianchi-2014-japani.jpg
acum se vede importanta regulilor mici si atat de contestate legate de securitate. Urmaream o cursa din asta si comentatorii se lamentau ca de ce au oprit cursa pana repara glisierele ca ce probabilitate e sa intre altu tot acolo. Parobabilitatea e mare, se intampla cu un motiv derapajul in zona aia, ulei, acvaplanare, etc.
apoi daca nu sunt glisierele sa preia impactul e jale
Măsurile de securitate sunt destul de bune, unele chiar exagerate. Nimic nu poate fi sigur pe lumea asta. Bianchi a avut și ghinion, poate că a și greșit sau poate a fost lovit și scos de pe circuit. Dacă macaraua ridica mașina lui Sutil, deci era steag galben, ceea ce-i impune pilotului să reducă viteza tocmai ca să aibă timp să evite alte accidente.
Îmi pare rău de situația lui Bianchi. Îi doresc sănătate, dar cu siguranță a fost mereu conștient de riscuri.
Unde sunt" berbecii" care in Germania erau foarte deranjati, ca nu a iesit SAFETY CAR-UL, dupa incidentul in care a fost implicat Sutil si exista o conspiratie mondiala impotriva lui Ham. Nimeni cu se inreaba de ce nu a iesit SAFETY CAR-UL in Japonia?
Nu fi mizerabil. In astfel de momente cand e vorba de viata si de moarte nu doresc raul nimanui de la Ferrari. As vrea sa dea faliment, sa le ia banca sediul, sa iaba ghinioane ca intr-un desene animate, sa se certe intrei ca orbii, dar nu sa moara sau sa stea in coma.
Telemetrie+video FIA arata ca Bianchi avea 220 km/h in sector cu dublu steag galben. Nu stiu cum a facut greseala aceasta, nu o fi fost atent sau a fost prea sigur pe el....
http://www.motorsport.com/f1/news/bianchi-moved-to-icu-following-brain-surgery-as-more-details-regarding-crash-emerge/
Apropo, care mai are ceva stiri despre Bianchi? Pana acum, Mircea Mclaren ese singurul care a dat niste informatii destul de importante. Da, acel Mircea pe care il ponegriti cu totii, si nu, nu sunt Mircea cu al nick.
Mersi de sustinere, sustinere care in ultima instanta este obiectiva si pertinenta.
Referitor la cursa, cred ca am avut cateva momente spectaculoase, iar daca si Alonso ramanea pana la final aveam o cursa si mai spectaculosa. Hamilton a predat o noua lectie de pilotaj pe timp de ploaie in care i-a dat colegului cu masina "subviratoare" aproape 11 secunde pana la final.
vetelu surprinzator, alonso ghinion, rakionen atipit, willamsii depasiti de situatie
vreme nasoala cursa cam incalcita