Potrivit şefului Marco Mattiacci, contractul ar putea fi extins pentru a include şi alte componente ale monopostului, întrucât Haas vrea să realizeze progrese într-un timp cât mai scurt.
"Suntem încântaţi să anunţăm acest parteneriat strategic important cu Haas şi să urăm bun venit în F1 unui jucător american. Cu câteva luni în urmă ne-am unit forţele cu Haas la nivel comercial, iar acesta este pasul următor natural. Obiectivul nostru este să întărim programul de dezvoltare al unităţilor de propulsie pentru toţi clienţii noştri, însă credem că acest parteneriat are potenţialul de a evolua dincolo de rolul tradiţional de a furniza motoare şi serviciile tehnice adiacente", a declarat italianul.
La rândul său, proprietarul Gene Haas este entuziasmat de posibilitatea de a colabora cu o echipă de calibru pentru Ferrari."Nu există echipă de Formula 1 cu mai multe realizări decât Ferrari şi nicio echipă cu mai multă istorie.
Au făcut parte din Formula 1 de la început, iar acum vor face parte din începutul echipei Haas", a precizat el.Haas va deveni astfel al treilea client de motoare pentru Ferrari din 2016 şi se alătură celor de la Sauber şi Marussia, despre care presa internaţională afirmă că sunt în urmă cu plata unităţilor.
Via Ferrari
Comentarii (2)