În condiţiile în care până şi trecerea de la motoare V8 de 2.4 litri la unităţi turbo V6 de 1.6 litri în Formula 1 a fost aspru criticată de fani, simpla idee de competiţie cu monoposturi electrice, fără motoare bazate pe carburant tradiţional, a generat numeroase controverse în industria auto, dar şi în rândul fanilor.
Federaţia Internaţională de Automobilism, sub egida căreia se desfăşoară competiţia, susţine că sporturile cu motor trebuie să se adapteze la tendinţele din industria auto de serie. "Formula E reprezintă o viziune pentru viitorul industriei auto pe parcursul următoarelor decenii şi serveşte drept cadru pentru departamentele de cercetare şi dezvoltare pentru vehicule electrice prin care se va accelera interesul general pentru aceste maşini", explică forul mondial.
Concept: monoposturi identice realizate cu sprijin direct din Formula 1
Formula E va utiliza monoposturi identice numite Spark-Renault SRT_01E, iar echipele de Formula 1 s-au implicat semnificativ în competiţie.
Şasiul este construit de producătorul italian Dallara, în timp ce motorul electric, transmisia şi sistemul electronic sunt dezvoltate de McLaren, iar acumulatorii Li-Ion sunt furnizaţi de Williams. Cutia de viteze în cinci trepte este produsă de Hewland, iar Renault şi-a câştigat statutul de partener tehnic al competiţiei. Între timp, Michelin este unicul furnizor de pneuri din competiţie.
Specificaţiile tehnice sunt promiţătoare: monopostul accelerează de la 0-100 km/h în trei secunde şi atinge o viteză maximă de 220-225 km/h pe baza motorului electric de maxim 270 de cai putere. Întrucât utilizează un motor electric, zgomotul generat de monopost este semnificativ mai scăzut: 80 de decibeli în locul celor 130 de decibeli din Formula 1. Spre comparaţie, o maşină de serie generează aproximativ 70 de decibeli, iar un autobuz 90 de decibeli.
Formatul şi calendarul competiţiei
Lipsa carburantului tradiţional, a emisiilor de dioxid de carbon şi zgomotul semnificativ mai redus face ca Formula E să fie o competiţie adaptată special pentru zonele urbane, exact acolo unde sunt promovate şi maşinile electrice de serie.
Prin urmare, FIA a alcătuit un calendar care cuprinde 10 circuite amenajate în diverse oraşe din întreaga lume, element care are potenţialul de a atrage numeroşi fani datorită apropierii de locuinţele acestora. Astfel, pe parcursul unui sezon, Formula E va vizita oraşe precum Beijing, Buenos Aires, Londra, Berlin sau Miami.
Iată calendarul complet al sezonului 2014-2015 al Formulei E:
Etapa | Oras | Tara | Data |
1 | Beijing | China | 12 septembrie 2014 |
2 | Putrajaya | Malaysia | 22 noiembrie 2014 |
3 | Punta del Este | Uruguay | 13 decembrie 2014 |
4 | Buenos Aires | Argentina | 10 ianuarie 2015 |
5 | neconfirmat | neconfirmat | 14 februarie 2015 |
6 | Miami | Statele Unite | 14 martie 2015 |
7 | Long Beach | Statele Unite | 4 aprilie 2015 |
8 | Monte Carlo | Monaco | 9 mai 2015 |
9 | Berlin | Germania | 30 mai 2015 |
10 | Londra | Anglia | 27 iunie 2015 |
Structura unui ePrix de Formula E
Fiecare etapă de Formula E poartă numele oficial de ePrix şi se va desfăşura pe parcursul unei singure zile, cea de sâmbătă. Astfel, dimineaţă vor avea loc două sesiuni de antrenamente, una de 45 de minute şi a doua de 30 de minute, în timp ce sesiunea de calificări durează în total 55 de minute. Concurenţii sunt împărţiţi în patru grupe de câte cinci piloţi, iar fiecare grup are la dispoziţie 10 minute pentru a stabili un tur cronometrat pe baza căruia se alcătuieşte grila de start. Pe parcursul calificărilor, piloţii vor putea folosi întreaga putere de 270 de cai putere oferiţi de monoposturi.Cursa de Formula E va avea o durată estimată la o oră, iar piloţii vor fi nevoiţi să efectueze o oprire la boxe cu scopul de a schimba monoposturile. Această decizie a fost luată ca urmare a faptului că tehnologia bateriilor nu este încă suficient de dezvoltată pentru a asigura o autonomie de oră sau pentru a permite reîncărcarea acestora în câteva secunde.
Pe parcursul cursei, puterea motorului va fi limitată la 202.5 cai putere, însă FIA a introdus un aspect inedit: înaintea cursei, fanii vor putea vota pe site-ul oficial trei piloţi favoriţi care să primească un boost de putere până la 241.4 de cai putere care va fi disponibil timp de cinci secunde.
Sistemul de punctare va fi cel clasic utilizat de FIA în toate competiţiile importante de motorsport în formatul 25-18-15-12-10-8-6-4-2-1. În plus, pilotul care pleacă din pole position va primi un bonus de trei puncte, în timp ce pilotul care stabileşte cel mai bun timp în cursă va primi două puncte.
Echipe şi piloţi
Formula E aliniază la startul sezonului inaugural 10 echipe cu câte doi piloţi. Organizatorii au reuşit să atragă numeroşi foşti piloţi de Formula 1, printre ei numărându-se Nelson Piquet, Sebastien Buemi, Bruno Senna, Nick Heidfeld, Karun Chandhok sau Jaime Alguersari, pe lângă prezenţa lui Nicolas Prost, fiul cvadruplului campion mondial Alain Prost.
Pe grila de start va fi prezent şi Jarno Trulli, care concurează cu propria sa echipă Trulli GP. De asemenea, în sezonul inagural vor participa şi două femei: Michela Cerruti este coechipiera lui Trulli, în timp ce Katherine Legge concurează pentru Amlin Aguri, echipa fostului pilot Aguri Suzuki.
Există însă şi alte echipe cu proprietari celebri, cum ar fi Virgin Racing (sprijinită de Richard Branson), Venturi (cofinanţată de Leonardo di Caprio), e.dams-Renault (sprijinită de Alain Prost), Andretti Formula E (gestionată de Michael Andretti) sau China Racing (finanţată de guvernul chinez).
Echipa | Piloti | Numar |
Virgin | Sam Bird | 2 |
Jaime Alguersuari | 3 | |
Mahindra | Karun Chandhok | 5 |
Bruno Senna | 21 | |
Dragon | Oriol Servia | 6 |
Jerome D'Ambrosio | 7 | |
e.dams Renault | Nicolas Prost | 8 |
Sebastien Buemi | 9 | |
Trulli GP | Jarno Trulli | 10 |
Michela Cerruti | 18 | |
Audi Sport ABT | Lucas di Grassi | 11 |
Daniel Abt | 66 | |
Venturi | Nick Heidfeld | 23 |
Stephane Sarrazin | 30 | |
Andretti Autosport | Franck Montagny | 27 |
Charles Pic | 28 | |
Amlin Aguri | Fabio Leimer | 55 |
Katherine Legge | 77 | |
China Racing | Ho-Pin Tung | 88 |
Nelson Piquet Jr. | 99 |
Perspective de viitor
Formula E are planuri ambiţioase de dezvoltare.
Pentru sezonul următor, organizatorii intenţionează să permite echipelor să îmbunătăţească monoposturile după un model asemănător cu cel din Formula 1, iar în următorii ani speră ca tehnologia bateriilor să fie suficient de dezvoltată pentru a evita schimbarea monoposturilor la boxe în timpul curselor."Este important să ne amintim că, deşi este o competiţie de curse, Formula E este şi un banc de teste pentru tehnologia maşinilor electrice. Tehnmologia are nevoie de timp pentru a se dezvolta, trebuie doar să ne uităm la evoluţia de la telefoanele 'caramidă' la smartphone-uri sau de la computere desktop la tablete. În acelaşi mod, credem că maşinile electrice au nevoie de timp pentru a evolua. În acest moment, bateriile noastre rezistă 25-30 de minute, dar tehnologia se va îmbunătăţi, iar obiectivul nostru este să parcurgem o cursă întreagă cu un singur monopost şi o baterie", explică Alejandro Agag, CEO-ul Formula E.
Programul primei etape: Beijing, 13 septembrie
Primul ePrix de Formula E se va desfăşura sâmbătă, 12 septembrie, pe un circuit stradal situat în Beijing, China. Circuitul are o lungime de 3.44 km şi 20 de viraje, iar cursă se va desfăşura pe parcursul a 25 de tururi. Iată programul complet al etapei:
Eveniment | Ora Romaniei | Transmisii TV |
Antrenamente | 03:15 - 04:00 | |
Antrenamente | 05:30 - 06:00 | |
Calificari, grupa 1 | 07:00 - 07:10 | |
Calificari, grupa 2 | 07:15 - 07:25 | |
Calificari, grupa 3 | 07:30 - 07:40 | |
Calificari, grupa 4 | 07:45 - 07:55 | |
Cursa (25 tururi) | 11:00 | Dolce Sport 1 |
▶ Formula E la TV, pe internet şi pe tablete în 2014: unde poţi vedea în direct cursele din Formula E
chiar imi era lene sa caut pe net informatii, stiind ca in weekendul asta va fi prima cursa; asa avem aici toata informatia.
cei interesati (si care n-au vazut ieri) se pot uita pe national geographic la un mini documentar despre formula e, vineri de la ora 9:00AM
cursa incepe la ora 11 in romania si este transmisa in direct de dolcesport
Totusi, care o fi ideea de a limita puterea la 202,5 cai? autonomia probabil.
:D:D:D