La evenimentul de lansare au participat Jean Todt, preşedintele FIA, şi Alejandro Agag, CEO-ul Formulei E, acesta din urmă considerând că lansarea marchează oficial naşterea acestei competiţii.
"Este o zi mare pentru Formula E. Cu un an în urmă am avut ideea primului campionat cu zero emisii. Astăzi am făcut un mare pas înainte pentru ca acest lucru să devină o realitate", a declarat el.
Monopostul este cunoscut sub numele SRT_01E şi a fost dezvoltat de Spark Racing Technologies în cooperare cu companii celebre din lumea sporturilor cu motor.
Astfel, şasiul este furnizat de producătorul italian Dallara, motoarele, transmisiile şi sistemele electronice sunt oferite de McLaren, Williams Advanced Engineering oferă acumulatorii, iar Hewland este furnizorul cutiilor de viteze.Unicul furnizor de pneuri din Formula E va fi producătorul francez Michelin, Renault este partenerul tehnic al competiţiei, în timp ce Tah Heuer va furniza sistemele de cronometrare.
Planul actual prevede ca sezonul de debut să înceapă în luna septembrie a anului viitor şi să includă 10 curse care vor avea loc pe circuite stradale din Londra, Roma, Los Angeles, Miami, Beijing, Putrajaya, Buenos Aires, Rio de Janeiro şi Bangkok.
Via Formula E
PONTA fa tot ce poti si adu o etapa in ROMANIA, apeleaza la RENAULT.
Ne va fi bine in viitor