Sezonul 2015 ar putea face însă excepţie de la această regulă, întrucât indianul este mulţumit de performanţele ambilor piloţi. Contractele lui Nico Hulkenberg şi Sergio Perez expiră la finalul acestui sezon, însă echipa are opţiuni de prelungire a acordurilor pentru 2015, care cel mai probabil vor fi activate.
"Avem opţiuni pentru ambii piloţi şi sunt foarte mulţumit de amândoi. Nu văd niciun motiv pentru care ar trebui să ne gândim la o schimbare", a declarat Mallya în paddock-ul circuitului de la Hungaroring, citat de agenţia de presă Reuters.
Force India traversează unul dintre cele mai bune sezoane din istorie. Hulkenberg este unul dintre cei numai doi piloţi care a câştigat puncte în fiecare dintre cele 10 curse de până acum, în timp ce echipa este pe locul cinci în clasamentul constructorilor, la numai 18 puncte în spatele Scuderiei Ferrari.Mallya crede însă că poate urca în clasament până la finalul campaniei. "Ne simţim foarte încrezători că putem lupta pentru a rămâne acolo unde suntem sau poate chiar pentru a fi un pic mai în faţă. Evident, suntem în faţă pe merit", a adăugat el.
Via Reuters
Comentarii (1)