Ferrari a devenit vineri prima echipă care anunță planurile pentru noul sezon competițional. Scuderia a anunțat că va prezenta noul monopost pentru sezonul 2019 în 15 februarie.
Echipa italiană nu a oferit alte detalii, însă cel mai probabil prezentarea va avea loc la Maranello și va fi transmisă în direct pe site-ul oficial Ferrari.
Prezentarea va avea loc cu numai 3 zile înainte de startul primei sesiuni de teste premergătoare noului sezon, care se va desfășura în perioada 18-21 februarie pe circuitul de la Barcelona. A doua și ultima sesiune de teste este programată tot la Barcelona în perioada 26 februarie - 1 martie.
Sezonul următor va avea un număr record de 21 de curse, la fel ca în 2016 și 2018, ca urmare a noilor contracte semnate în această săptămână cu Germania (Hockenheim) și Japonia (Suzuka).
11 dintre cele 21 de curse vor avea loc în Europa, în timp ce cinci se vor desfășura în Asia, patru în cele două Americi și una în Australia.
Calendarul este în mare parte același ca anul trecut, însă durata sezonului a fost extinsă: prima cursă va avea loc în Australia în 17 martie, în timp ce sezonul se va încheia abia în 1 decembrie cu cursa planificată pe circuitul din Abu Dhabi.
Via Formula1
nu-i faina alta culoare la ferari
eu unu nu mi-as lua ferrari sau alta masina rosie. ci un albastru cel mai probabil. nu ma intereseaza marketingul sau "moda".