Britanicul va începe colaborarea cu Scuderia Ferrari în 1 septembrie, atunci când va deveni director tehnic de şasiuri, o funcţie nouă creată în cadrul echipei.
Întrucât a demisionat de la Lotus în luna mai, Allison nu ar fi trebuit să poată lucra pentru o altă echipă până în aprilie 2014, conform regulamentului valabil pentru directorii tehnici. Cel mai probabil, Ferrari a fost nevoită să plătească o compensaţie celor de la Lotus pentru a primi acordul acestora ca Allison să lucreze pentru Scuderia din luna septembrie.
Sosirea lui Allison a determinat şi o împrospătare a departamentului tehnic, întrucât Pat Fry va schimba numele postului pe care îl ocupă în cadrul echipei din director tehnic în director tehnic de inginerie. Allison şi Fry îl vor avea ca superior unic pe Stefano Domenicali, actualul şef al Scuderiei Ferrari.Allison este unul dintre cei mai reputaţi ingineri din Formula 1.
El şi-a început cariera la Benetton în 1991, iar în prima parte a anilor 2000 a lucrat pentru Ferrari, înainte de a accepta provocarea de a lucra pentru Renault începând din 2005.Via Ferrari
Macar daca ar reusi sa implementeze la Ferrari ceea ce a reusit la Lotus referitor la modul de gestionare al pneurilor.
Bun venit James ! si .... spor la munca !
Trezirea. Pat Fry a fost marginalizat la Mclaren inca de la sfarsitul lui 2009, datorita esecului cu mp4-24. Cand Ferrari l-a luat in vara lui 2010, el era deja inlaturat de la Mclaren.
James Allison e bun, dar la Ferrari sunt probleme adanci si de structura in departamentul tehnics in nici un caz cu o floare nu se face primavara.