FEATURE: McLaren-Honda: Dominaţia totală în F1 între 1988-1991

Informaţiile apărute recent în presa internaţională cu privire la intenţia constructorului japonez Honda de a furniza motoare pentru McLaren începând din sezonul 2014 a avut un impact semnificativ asupra fanilor Formulei 1.

Gândurile acestora au zburat instantaneu spre echipa McLaren care a dominat cu atâta autoritate sezoanele 1988, 1989, 1990 şi 1991. Chiar dacă pentru performanţele respective sunt creditaţi în mare măsură Ayrton Senna şi Alain Prost, motoarele furnizate de Honda au jucat un rol cel puţin la fel de important în dezvoltarea unor monoposturi competitive.

În plus, parteneriatul a creat şi o legătură puternică între japonezi şi Senna, care îl surprinde pe Prost chiar şi în zilele noastre.

1988 - DOMINAŢIE TOTALĂ ÎN ULTIMUL SEZON PENTRU MOTOARE TURBO

După un sezon 1987 dezamăgitor în care a obţinut doar trei victorii, McLaren a renunţat la motoarele TAG realizate cu ajutorul Porsche şi a semnat un contract cu Honda, constructorul japonez care dominase Formula 1 în acel an cu ajutorul celor de la Williams.

Noua înţelegere a survenit într-un moment în care se ştia deja că sezonul 1988 va fi ultimul în care se vor putea utiliza motoare turbo, motiv pentru care cele mai multe echipe îşi îndreptaseră deja atenţia spre unităţile aspirate. McLaren a mizat însă pe motoarele turbo V6 de 1.5 litri cu furnizau 900 CP, fiind recunoscute drept cele mai puternice unităţi din Formula 1 la momentul respectiv. Motorul era construit din aliaj de aluminiu poziţionat longitudinal la jumătatea monopostului şi oferea 1.67 CP pentru fiecare kg al monopostului desenat de britanicul Gordon Murray.

Honda nu a venit însă la McLaren doar cu motoare, ci şi cu tânăra speranţă Ayrton Senna, care îşi demonstrase deja valoarea în Formula 1 la Lotus, o altă echipă pentru care japonezii oferiseră unităţi în 1987.

Aceasta combinaţie de factori tehnici, cuplată cu o linie de piloţi de clasa mondială, a transformat monopostul MP4/4 într-unul dintre cele mai bune din istoria competiţiei: echipa a obţinut 15 victorii în cele 16 curse ale sezonului oferind un duel pe cinste între Senna şi Prost. Singura defecţiune la motor a survenit în Italia, acolo unde Prost a fost nevoit să abandoneze, ceea ce a deschis calea singurei victorii obţinute de Ferrari în 1988, la numai o săptămână după decesul lui Enzo Ferrari.

Deloc surprinzător, McLaren a câştigat titlul constructorilor, iar Sena pe cel al piloţilor.

1989-1990 - MCLAREN RĂMÂNE ÎN TOP CU MOTOARE HONDA ASPIRATE

Pentru sezonul 1989, misiunea de a desena monopostul McLaren i-a revenit lui Neil Oatley, care a trebuit să integreze în MP4-5 noul motor aspirat Honda V10 de 3.5 litri. Acelaşi monopost, revizuit într-o versiune MP4-5B, dar şi acelaşi motor, rebotezat RA110-E în loc de RA109-E, au fost utilizate şi în sezonul 1990.

În aceşti doi ani, McLaren şi-a păstrat de fiecare dată cele două titluri mondiale (Prost în 1989 şi Senna în 1990), însă echipa nu a mai reuşit să domine la fel de puternic. Chiar şi aşa, echipa a câştigat 16 dintre cele 32 de curse şi a plecat de nu mai puţin de 27 de ori din pole position pe parcursul sezoanelor 1989 şi 1990.

Sezonul 1989 avea să fie însă mai degrabă unul al războiului între Senna şi Prost, în care rolul celor de la Honda nu poate fi neglijat. Aşa cum avea să dezvăluie mai târziu, Prost nu a înţeles niciodată simbioza dintre Senna şi Honda care l-a afectat direct din cauza stilurilor complet diferite de pilotaj.

"În 1989 am fost îngrijorat din cauza celor de la Honda, iar cea mai mare problemă a fost că nu am avut niciodată relaţia pe care Ayrton a avut cu ei. Nu am înţeles niciodată de ce Honda i-a luat partea atât de mult. A fost ceva de natură umană, dar într-o echipă Honda favorizează întotdeauna pe cineva. Să dau un exemplu."

"În 1988 am cerut câteva schimbări la motor  care să se potrivească stilului meu de pilotaj, iar la finalul celor două zile de teste de la Paul Ricard am fost foarte mulţumit. Dar o săptămână mai târziu nu au folosit acea strategie pentru motorul meu. Apoi am mers la Marele Premiu al Franţei şi dintr-o dată am avut exact motorul pe care l-am vrut! Înţelegi ce spun? Eu şi Ayrton am concurat două sezoane împreună la McLaren-Honda şi la ambele Mari Premii ale Franţei am fost în pole position şi am câştigat cursa. Toată lumea a spus că Prost este în frunte în faţa propriilor suporteri, dar nu a fost nimic de genul ăsta. Pur şi simplu, în acele curse am avut ceva ce mi-a permis să lupt" - Alain Prost.

1991 - SENNA, CAMPION CU MOTOARE HONDA 12V

Sezonul 1991 a fost primul în care parteneriatul McLaren-Honda a dat semne de slăbiciune. Aflat la al doilea sezon în cadrul echipei, Gerhard Berger şi-a exprimat încă de la testele care au precedat sezonul nemulţumirea faţă de noul motor Honda V12 de 3.5 litri, care în opinia sa era mai slab decât cel utilizat cu un an în urmă.

Totuşi, problemele de fiabilitate ale rivalilor de la Williams din debutul sezonului i-au permis lui Senna să câştige primele patru curse, element crucial pentru adjudecarea unui nou titlu mondial atât la piloţi, cât şi la constructori.

Totuşi, McLaren a obţinut doar două victorii într-un interval de 10 curse presărate cu nu mai puţin de şase abandonuri, element suficient de îngrijorător în perspectiva sezonului următor.

1992 - PRĂBUŞIREA PARTENERIATULUI

În primele două curse ale sezonului, McLaren a utilizat monopostul din anul precedent într-o versiune botezată MP4-6B, dezvăluind noul MP4-7A abia la cursa din Brazilia. Motorul a fost tot un Honda V12 de 3.5 litri, uşor modificat comparativ cu versiunea din 1991.

Debutul a fost mai mult decât dezamăgitor, cu un dublu abandon pentru Senna şi Berger, primul fiind nevoit să se retragă chiar din cauza unor defecţiuni la motor, iar prima victorie a venit abia în a şasea cursă a sezonului de la Monaco, semnată de Senna. Au urmat alte două victorii pentru Senna şi tot două pentru Berger, însă acestea au pălit în faţa celor 13 abandonuri suferite în total de cei doi piloţi pe parcursul sezonului. Eşecul a fost însă cauzat şi de ascensiunea fulminantă a celor de la Williams, care începea să cunoască primele roade ale parteneriatului cu motoristul Renault.

Astfel, pentru prima oară după 1987, McLaren nu a reuşit să mai câştige niciun titlu mondial. La finalul sezonului, Honda s-a retras din Formula 1 şi a pus astfel capăt parteneriatului de cinci ani cu McLaren, pe parcursul căruia a obţinut 44 de victorii în 80 de curse.