FEATURE: Greva piloţilor de Formula 1 din 1982
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
"Cu siguranţă în trecut exista mai mult respect între piloţi, parţial datorită faptului că ei ştiau că îşi riscă vieţile în acele monoposturi" - Fernando Alonso
Declaraţia de mai sus reliefează probabil cel mai bine modul în care s-a schimbat Formula 1 pe parcursul ultimelor decenii din punct de vedere al relaţiilor dintre piloţi.
Interesele comerciale ale echipelor, în special când ne referim la Ferrari, McLaren, Mercedes sau Red Bull Racing, au schimbat radical modul în care piloţii interacţionează pe parcursul unui Mare Premiu. Acum, aceştia sunt obligaţi prin contract să aibă un program strict, să participe la numeroase activităţi publicitare pentru sponsori, să călătorească exclusiv cu un anumit avion şi să-şi limiteze la maxim discuţiile cu piloţii rivali şi comentariile la adresa altor echipe.
A fost însă o vreme când piloţii aveau libertatea de a împărtăşi între ei inclusiv amănunte de natură tehnică, o vreme în care călătoreau împreună la şi de la Marile Premii şi în care îşi petreceau împreună timpul liber dintre calificări şi curse. A fost o vreme în care piloţii erau mult mai uniţi.
Poate şi acesta este motivul pentru care, în urmă cu 30 de ani, rivalii de pe circuit s-au grupat în jurul caracterelor dominante ale competiţiei şi au iniţiat ceea ce a rămas cunoscut în istorie drept "greva piloţilor din 1982": o poveste fabuloasă despre un protest la adresa forului mondial şi a lui Bernie Ecclestone, presărată inclusiv cu o trădare celebră din rândul piloţilor.
SUPERLICENTA DE PILOT
La sfârşitul sezonului 1980, Alain Prost a plecat de la McLaren la Renault în ciuda faptului că mai avea doi ani de contract cu echipa britanică. Acesta a fost momentul în care Teddy Mayer, unul dintre şefii McLaren, a realizat că este foarte greu să împiedici un pilot să rezilieze un contract şi tot acesta este şi motivul pentru care FISA, precursoarea actualei FIA, a încercat să împiedice în mod legal astfel de evenimente.
Cum? Prin introducerea unei aşa-numite superlicenţe de pilot. Nu numai că superlicenţa de pilot devenea obligatorie pentru a putea concura în Formula 1, dar includea şi o clauză prin care pilotul afirmă negru pe alb că "îmi asum angajamentul faţă de echipă să pilotez exclusiv pentru această echipă în Campionatul Mondial de Formula 1 până la data de...".
Cu alte cuvinte, dacă un pilot pleca de la echipă înainte de expirarea contractului, superlicenţa lui devenea nulă şi, implicit, pierdea dreptul de a concura în Formula 1!
DECLANŞAREA GREVEI
Toţi piloţii din Formula 1 au primit prin poştă o copie a contractului de superlicenţa pe care trebuia să o semneze înainte de startul sezonului1982.
Niki Lauda, pe atunci un dublu campion mondial care tocmai îşi pregătea revenirea în Formula 1 după absenţele din 1980 şi 1981, a refuzat din start să semneze contractul de superlicenţa şi l-a sunat imediat pe Didier Pironi, pe atunci preşedinte al Grand Prix Drivers’ Association (GPDA), pe care l-a convins de asemenea că actul este în defavoarea piloţilor.
În consecinţă, Pironi a încercat să-i convingă şi pe ceilalţi piloţi să refuze semnarea documentului, însă în cele din urmă doar 6 dintre cei 30 de piloţi au acceptat această provocare: Pironi, Lauda, Gilles Villeneuve, Rene Arnoux, Bruno Giacomelli şi Andrea de Cesaris.
Noul sezon debuta în Africa de Sud, iar Marele Premiu de la Kyalami se desfăşura după un program mai puţin obişnuit: cursa urma să aibă loc sâmbătă, iar calificările (împărţite pe atunci în două zile) joi şi vineri. Miercuri, în ziua liberă de dinaintea startului Marelui Premiu, Pironi l-a informat pe Jean-Marie Balestre, preşedintele FISA, că niciun pilot GPDA nu va semna superlicenţa şi, prin urmare, niciunul dintre ei nu va participa la antrenamentele de joi dimineaţa.
AUTOBUZUL DE PILOŢI
Joi dimineaţa la ora 07:00, cu trei ore şi 20 de minute înainte de sesiunea de antrenamente, un autobuz închiriat de GPDA a oprit la intrarea în paddock-ul circuitului de la Kyalami.
În el se aflau Pironi şi Lauda, iar obiectivul lor era pe cât de simplu, pe atât de complicat: să-i convingă pe restul piloţilor să urce în autobuz şi să nu participe la antrenamente.Singurul care a refuzat a fost Jackie Ickx, în timp ce Jochen Mass nu a ştiut nimic despre autobuz. Cum au reuşit Lauda şi Pironi să-i convingă pe toţi ceilalţi piloţi cu excepţia lui Ickx să urce în autobuz deşi semnaseră contractul de superlicenţă a explicat ulterior Derek Warwick.
"Când ai piloţi precum Piquet, Reutemann, Lauda, Villeneuve, Pironi sau Arnoux, presiunea de a face grevă cu ei şi de a realiza un front comun a fost uriaşă. Nu vreau să spun că m-au pus sub presiune. Pur şi simplu am simţit că supunerea mea trebuie să fie faţă de piloţi datorită cifrelor: 95% dintre piloţi voiau să facă grevă" - Derek Warwick.
Cei 28 dintre cei 30 de piloţi au plecat cu autobuzul spre hotelul la care erau cazaţi în Johannesburg, oraş aflat la 24 km de circuit, nu înainte de a primi o ripostă din partea lui John McDonald, unul dintre oficialii echipei March. Acesta şi-a parcat maşina în faţa autobuzului, însă drumul a fost eliberat în câteva minute de Jacques Laffite şi alţi piloţi, care au împins maşina lui McDonald.
KEKE ROSBERG, PARTICIPANT LA GREVA DIN LOIALITATE
Nu toţi piloţii erau de acord cu greva, dar au urcat în autobuz din loialitate faţă de colegii care nu erau de acord cu superlicenţa. A fost şi cazul lui Keke Rosberg, cel care avea să devină campion mondial chiar la finalul sezonului 1982.
"Nu am simţit că facem ce trebuie, pentru că eram nişte sportivi bine plătiţi care urmau să facă grevă. Aşa că nu am fost de acord. Dar după ce am ajuns la hotel era deja prea târziu, pentru că în astfel de momente trebuie să fie o loialitate între piloţi. Nu am luat în considerare faptul că pot fi concediat de Williams, pentru că şi Carlos Reutemann (n.r - coechiperul său) era acolo. Ştiam că lui Frank Williams nu îi va plăcea asta, dar era deja prea târziu. Toată povestea era ridicolă" - Keke Rosberg.
BARICADAŢI ÎN SALA DE CONFERINŢE. PIANIŞTII FORMULEI 1
De teamă ca unii dintre piloţi să nu fugă, Lauda şi Pironi au decis să rămână împreună şi s-au baricadat în sala de conferinţe a hotelului. Au urmat câteva ore bune în care 28 de piloţi de Formula 1 şi-au omorât timpul cu activităţi care în prezent ar fi imposibile în Marele Circ. Lăuda a spus glume, însă atmosferă a fost întreţinută de Villeneuve şi de Angelis, care şi-au demonstrat talentul la un... pian.
"Aveam un pian în cameră, iar Elio de Angelis a început să cânte la el. Cred că ar fi putut fi un pianist, pentru că m-a impresionat. Apoi, Gilles a cântat la pian piesele lui Scott Joplin (n.r - celebru pianist american)" - Derek Warwick.
"Credeţi sau nu, cea mai vie amintire care mi-a rămas din camera de hotel a fost când de Angelis a cântat la pian ca un pianist. Remarcabil. Cu siguranţă era talentat" - Derek Daly.
DILEMA SERII: CUM AJUNGEM LA TOALETĂ?
Spre seară, Lauda şi Pironi şi-au dat seama că ei şi colegii lor trebuie să şi doarmă. Prin urmare, la ora locală 23:00 au ocupat un dormitor spaţios şi au comandat nu mai puţin de 30 de saltele, după care au elaborat un plan pentru a putea ajunge la toaletă de pe hol fără să fie văzuţi. Somnul nu avea însă să fie unul tocmai liniştitor, după cum a povestit ulterior Lauda.
"Împărţeam patul cu Patrese, iar cineva de lângă Rosberg a sforăit până când Villeneuve a pus o pătură pe el în mijlocul nopţii, dar tot timpul am rămas împreună" - Lauda.
TRĂDĂTORUL A FUGIT PE GEAMUL DE LA TOALETĂ
Lauda are dreptate când spune că piloţii au rămas împreună, dar totuşi a existat un trădător: Teo Fabi, proaspăt debutant la Toleman şi coechipierul lui Warwick. Alex Hawkridge, şeful echipei Toleman, a venit la hotel şi a purtat o discuţie cu Fabi, în urma căreia l-a convins să renunţe la grevă.
Legenda spune că Fabi a fugit din hotel pe geamul de la toaletă, poveste confirmată inclusiv de Warwick."Eram ameninţaţi cu pierderea jobului dacă nu ne întoarcem şi, evident, acesta este motivul pentru care Fabi a fugit prin geamul de la toaletă. A fost singurul care a rupt rândurile" - Warwick.
La fel de evident, Fabi are o altă versiune cu privire la modul în care a 'evadat' din hotel.
"Nu, nu am ieşit pe geamul de la toaletă! Era prima mea cursă de Formula 1 şi eram la primul contact cu Formula 1. Alex Hawkridge a fost foarte clar şi mi-a spus că dacă vreau să rămân la Toleman nu trebuie să fac grevă. Aşa că niciodată nu m-am înhăitat cu ceilalţi piloţi. Am stat mereu în camera mea, pentru că piloţii s-au întâlnit la hotelul meu. Îmi pare rău că vă stric o poveste bună, dar nu am ieşit pe geam! Decizia de a pleca mi-a cauzat multe probleme în relaţia mea cu ceilalţi piloţi timp de cel puţin un an, dar a fost singura decizie pe care am putut să o iau" - Teo Fabi.
ARMISTIŢIUL
Vineri dimineaţă, Pironi s-a întâlnit cu Balestre la ora locală 06:00 pentru a negocia clauzele din contractul de superlicenţă. Previzibil, cele două părţi nu au ajuns la nicio concluzie, însă Balestre a lăsat să se înţeleagă că negocierile vor continua după Marele Premiu al Africii de Sud.
Conflictul a fost aplanat după ce piloţii au fost ameninţaţi că, dacă nu participă la cursa de la Kyalami, vor fi suspendaţi pentru tot sezonul. În schimb, simpla prezenţă în cursă era o garanţie că nu vor exista niciun fel de repercursiuni la adresa piloţilor.
Celebrul Colin Chapman, creierul celor de la Lotus, a sintetizat situaţia cel mai bine.
"Nimeni nu a câştigat nimic. Suntem într-o stare de animaţie suspendată. Din ce pot să înţeleg, lupta începe din nou după cursă" - Colin Chapman.
Lauda şi Pironi erau însă convinşi că au câştigat lupta cu FISA, fapt evidenţiat şi de Villeneuve.
"Am primit garanţii că lucrurile vor fi modificate. Pironi spune că totul este bine" - Gilles Villeneuve.
FORMULA 1 ARE UMOR NEGRU
Armistiţiul agreat de piloţi a venit însă prea târziu pentru ca piloţii să poată participa la antrenamentele de vineri. De aceea, Mass a fost singurul pilot prezent pe circuitul la startul sesiunii. A ieşit pe traseu şi a fost aplaudat de toate echipele din paddock, care au afişat celebrele plăcuţe cu timpii săi.
Ca o dovadă a umorului negru din Formula 1, Mass a văzut steagul negru după numai trei tururi pe motiv că a pilotat într-un moment în care circuitul nu era suficient de liber.
În schimb, calificările s-au desfăşurat conform programului, Rene Arnoux a plecat din pole position, iar cursa a fost câştigată de Prost.
Iar pentru cei care se întreabă dacă piloţii au avut de câştigat de pe urma grevei, răspunsul este foarte simplu: clauza din contractul de superlicenţă care împiedică piloţii să plece la o altă echipă înainte de terminarea contractului a fost eliminată.
CE L-A DETERMINAT PE LAUDA SĂ ÎNCEAPĂ GREVA?
Şi totuşi, care a fost elementul care l-a determinat pe Lauda să iniţieze greva piloţilor din 1982? Simpla prezenţă a acelei clauze? Keke Rosberg crede altceva:
"Nu cred că Lauda a fost conştient de asta, dar sunt convins că toată energia pe care a avut-o Lauda a venit de la faptul că tocmai revenise după retragere. Cine era el? Era doar unul dintre ceilalţi piloţi şi avea nevoie să revină deasupra tuturor. Iar asta i-a oferit o bună oportunitate" - Keke Rosberg.
Comentarii (5)