Bernie Ecclestone susţine însă că a găsit soluţia pentru a face Formula 1 mai atractivă printr-o revenire la motoarele aspirate în sezonul 2016. Britanicul consideră că în acest mod s-ar rezolva problema sunetului mai slab al noilor unităţi de propulsie cu motoare turbo V6 de 1.6 litri, astfel că va propune acest lucru în cadrul următoarei întâlniri a Grupului de Strategie, care va avea loc în 18 decembrie.
Potrivit britanicului, echipele vor avea libertatea să aleagă dacă motoarele vor fi V8 sau V10. În plus, Ecclestone afirmă că motoarele vor fi de fapt hibride, întrucât vor utiliza în continuare sisteme de recuperare a energiei, chiar dacă se va prefera revenirea la sistemul KERS în detrimentul mult mai complexului sistem ERS.
Mercedes a avertizat anterior că s-ar putea retrage din Formula 1 în cazul în care ar fi nevoită să renunţe la motoarele turbo V6 de 1.6 litri, în special pentru că schimbarea unităţilor ar presupune costuri de dezvoltare foarte mari.
Ecclestone a minimalizat însă această ipoteză, întrucât anticipează că "pentru Mercedes şi Honda este un vis să dezvolte motoare aspirate care să ajungă până la 1.000 de cai putere".Şedinţa Grupului de Strategie din 18 decembrie se va concentra pe modalităţile prin care se pot reduce costurile în Formula 1.
Via Motorsport
S-au investit deja o groaza de bani asta este. Acum sa revina la V8 sau V10 intr-un singur an de dezvoltare.... alte costuri pentru ca nu se va reveni la specificatia de anul trecut ci una noua. Teapa pentru Honda care a avut un an la dispozitie fata de ceilalti sa dezvolte un motor competent, singurul in masura sa invate inclusiv din greselile de anul acesta cand deja restul au fost blocati in dezvoltare.
Nu cred sa treaca de acel Grup de Strategie propunerea, desi chiar mi-as dori din nou sunet de motoare puternice...
e ironic mosu
Nimeni nu-l intrece pe Ponta.
Mercedes va pleca si probabil si Honda daca se revine la V8.
Pentru Mclaren nu va fi chiar asa dramatic, compania britanica Ricardo care le face motoare pentru divizia Mclaren Automotive le va face motoare aspirate.
Nu cred ca se vor milogi de Renault sau Ferrari (unicii constructori care ar ramane in F1) sa le dea un motor. Mai bine sa se stinga lumina la MTC decat sa aiba in spate un motor Ferrari.
Este doar praf in ochi din partea lui Bernie.
Sursa: http://uk.reuters.com/article/2014/12/12/uk-motor-racing-mclaren-bahrain-shares-idUKKBN0JQ1D420141212