Varianta preferată era ca sesiunea de calificări şi cursa să aibă loc sâmbătă, însă soluţia a fost respinsă de constructorul japonez Honda, care deţine circuitul de la Suzuka. În plus, cursa nu poate fi amânată pentru luni, întrucât echipele trebuie să plece duminică seară spre circuitul de la Soci, care va găzdui la sfârşitul săptămânii viitoare ediţia inaugurală a Marelui Premiu al Rusiei.
În acest context, FIA a decis să menţină programarea iniţială, care prevede că startul cursei va avea loc duminică la ora locală 15:00 (ora 09:00 în România). În prezent, meteorologii avertizează că, indiferent dacă taifunul va ajunge sau nu la Suzuka, vremea se va schimba radical spre finalul zilei de duminică, când sunt aşteptate ploi torenţiale.
Astfel, forul mondial ar putea decide să mute cursa cu câteva ore mai devreme în aceeaşi zi în cazul în care prognoza meteo indică ploi puternice la ora obişnuită a cursei.
Situaţia este complicată şi de faptul că în Japonia soarele apune până în ora locală 17:30 în această perioadă a anului, astfel că o întârziere de 30-60 de minute a cursei din cauza vremii ar putea duce la abandonarea acesteia din motive de vizibilitate.
Conform regulamentului, piloţii vor primi integral punctele pentru primele 10 poziţii numai dacă este parcursă cel puţin 75% din distanţa cursei.
De asemenea, o cursă trebuie să se desfăşoare pe parcursul a cel puţin două tururi, chiar şi sub Safety Car, pentru ca piloţii să primească jumătate din punctele alocate în mod obişnuit.O altă problemă este logistica echipelor, întrucât o ploaie torenţială duminică seară ar putea bulversa planurile echipelor de a deplasa echipamentele spre Soci.
Marele Premiu al Japoniei la TV
Marele Premiu al Japoniei va avea loc după următorul program, conform fusului orar al României:
Eveniment | Ziua | Ora | Transmisii TV |
Antrenamente 1 | vineri, 3 octombrie | 04:00 | - |
Antrenamente 2 | vineri, 3 octombrie | 08:00 | - |
Antrenamente 3 | sambata, 4 octombrie | 05:00 | - |
Calificari | sambata, 4 octombrie | 08:00 | Dolce Sport, RTL si M1 |
Cursa | duminica, 5 octombrie | 09:00 | Dolce Sport, RTL si M1 |
Via James Allen, Adam Cooper
Comentarii (0)