Regulamentul tehnic pentru sezonul 2015 nu include un termen limită până la care constructorii pot omologa motoarele, motiv pentru care aceştia pot introduce îmbunătăţiri în anumite limite pe tot parcursul anului. Anterior, FIA considera că omologarea motoarelor trebuie făcută până în 28 februarie, la fel ca în sezonul precedent.
"Întrucât în regulamentul tehnic nu este specificat exact când poate fi modificată unitatea de propulsie, simţim că modificările permise pot fi introduse în orice moment pe parcursul sezonului 2015", precizează Charlie Whiting, directorul de curse al FIA, într-o notă transmisă tuturor echipelor.
Honda, excepţia de la regulă
Ferrari şi Renault sunt cei mai avantajaţi constructori de posibilitatea de a dezvolta motoarele în timpul sezonului, întrucât speră să ajungă Mercedes din urmă. În schimb, regula nu se va aplica şi celor de la Honda, întrucât aceştia se află la primul sezon cu noile unităţi turbo V6 de 1.6 litri."Întrucât constructorii actuali au fost obligaţi să-şi omologheze motoarele până în 28 februarie 2014, pare corect şi echitabil să cerem unui nou constructor să omologheze motorul până în 28 februarie 2015. Considerăm că aceasta este o cerinţă pentru un nou constructor", a mai precizat Whiting în nota trimisă echipelor.
Ce elemente pot modifica constructorii?
Pentru scopul regulamentului tehnic, unitatea de propulsie a fost împărţită în 66 de "jetoane", iar fiecare dintre ele are o importanţă de la 1 la 3, în funcţie de tipul de componentă pe care îl include.
Înainte de sezonul 2015, cinci "jetoane" au fost "îngheţate" complet, însă constructorii pot modifica 32 de "jetoane" dintre cele 61 rămase, adică circa 48% din motor. În sezonul 2016, constructorii vor putea modifica doar 38% din motor, iar în 2017 doar 30%.
Pentru sezonul 2018, regulamentul prevede modificarea a 23% din motor, iar în 2019 numai 5%.Via Autosport
O tot scalda cu costurile,dar culmea,ei devin tot mai scumpi...si planeta nu o sa fie mai poluata daca in loc de 100 litrii pe cursa,folosesc 150 sau 200...sa fim seriosi ! ;)
Eu consider ca ar trebui ca echipele sa poata dezvolta oricand si oricare parte din masina dar ca sa poata fi cat de cat un echilibru ar trebui limitate bugeturile.
Nu cred ca e o regula care o sa stea in picioare....
Treaba a fost simpla de la inceput, Honda nu a omologat motorul in 2014, trebuie sa-l omologheze in 2015, mai departe se descurca singurei dupa. Si cine spune ca nu au un motor bun? Nici macar ei nu cred in motorul ala dar se oftica ca nu-l pot dezvolta... sa inteleg ca nu incredere deloc in acest motor?