Spaniolul în vârstă de numai 20 de ani face parte din programul Red Bull Junior dedicat dezvoltării tinerelor talente şi s-a remarcat în acest sezon prin titlul cucerit în competiţia Formula Renault 3.5, în care a obţinut şapte victorii. Pilotul a admis că debutul în Formula 1 reprezintă un vis pe care îl avea din momentul în care a fost recrutat de Red Bull.
"Acesta a fost obiectivul meu de când fac parte din programul Red Bull Junior şi trebuie să mulţumesc celor de la Red Bull pentru încrederea acordată.
Am avut un sezon plin de succes în acest an în Formula Renault 3.5 şi acum aştept cu nerăbdare să fac pasul spre Formula 1. În următoarele luni voi munci din greu la pregătirea mea, pentru a fi apt să urc în cockpit la Jerez pentru primul test al anului", a declarat el.Sainz Jr era considerat de mai mult timp favorit pentru acest post în defavoarea lui Jean-Eric Vergne, însă decizia finală a venit la capătul sesiunii de teste care a avut loc în Abu Dhabi la începutul acestei săptămâni.
"Testul din Abu Dhabi cu monopostul de Formula 1 ne-a confirmat cu adevărat că este omul potrivit pentru acest post. A demonstrat că este pregătit pentru Formula 1. A avut un test plin de succes. A parcurs 100 de tururi, viteza a fost bună, la fel şi feedback-ul tehnic. A făcut tot ce ne aşteptam să facă, aşa că a fost o alegere naturală", a declarat Helmut Marko, consultantul Red Bull.
Pe lângă Sainz Jr şi Vergne, în cursa pentru al doilea loc liber la Toro Rosso au mai fost şi Alex Lynn, proaspăt campion în GP3 care a testat pentru Lotus în Abu Dhabi, şi Pierre Gasly, un francez de numai 18 ani care concurează în prezent în Formula Renault 3.5.
Ambii fac de asemenea parte din programul Red Bull Junior, care i-a propulsat deja la cvadrupla campioană mondială Red Bull Racing pe Sebastian Vettel, Daniel Ricciardo şi Daniil Kvyat.▶ Poveştile motorsportului: Red Bull Junior, pepiniera de campioni mondiali
Carlos Sainz Jr îl va avea drept coechipier la Toro Rosso pe Max Verstappen, care a fost confirmat la echipă încă din luna august şi care va deveni cel mai tânăr pilot din istoria Formulei 1.
▶ Poveştile motorsportului: Ascensiunea lui Max Verstappen din karting în Formula 1 în numai doi ani
Via Toro Rosso
Nu stiu cat o sa sufere Alonso fara al treilea titlu, dar nu-i doresc sa-l castige si asta ca sa va ofticati voi alonsistii partinitori, ca de "suferinta" lui nu prea ma intereseaza, e destul de bine acolo unde e
Ignoranta voastra este iesita din comun!
Flacau, continuam? dar hai si tu cu ceva texte mai inteligente nu din acestea din specia lui "6 cai frumosi" sau "toate fetele sa vina la mine" , arata si tu ca poti sa spui ceva care sa ridice peste zero absolut !
P.S. singaporezu de la ce vine? de la aia care isi traiesc toata viata scurmand in gunoaie?