Informaţia vine la capătul mai multor luni de speculaţii, iar britanicul susţine că este momentul potrivit să plece de la echipă în contextul noului regulament tehnic introdus pentru sezonul 2014.
"Cel mai important lucru în decizia mea de a demisiona din funcţia de şef de echipă a fost să mă asigur că este momentul potrivit, pentru a garanta succesul echipei. Planul de succesiune pe care l-am implementat în acest an înseamnă că suntem pregătiţi să facem tranziţia de la actualele mele responsabilităţi la noua conducere. 2014 va marca începutul unei noi ere în sport şi simţim că este momentul potrivit să începem o nouă era în managementul echipei pentru a ne asigura că organizaţia este în cea mai competitivă poziţie pentru următorii ani", a declarat el.
NOUA CONDUCERE MERCEDES: PADDY LOWE ŞI TOTO WOLFF
Mercedes a decis ca începând din sezonul următor să aibă doi şefi la conducerea echipei. Întrucât Brawn a refuzat să se ocupe doar de latura tehnică şi sportivă a echipei, locul său va fi luat de Paddy Lowe, reputatul inginer recrutat de la McLaren în acest an, care va avea funcţia de director executiv tehnic.În plus, actualul director de motorsport Toto Wolff va prelua şi funcţia de director executiv business, urmând să se ocupe de aspectele financiare ale echipei.
Dieter Zetsche, CEO-ul Daimler, compania-mamă a celor de la Mercedes, consideră că Lowe şi Wolff vor fi capabili să conducă echipa de Formula 1.
"Primul pas a fost să-l convingem pe Wolff să se alăture activităţilor noastre de motorsport şi echipei de F1. Al doilea pas a fost recrutarea lui Lowe în 2013. Asta ne-a oferit un plan clar de succesiune pentru momentul în care Brawn decidea să demisioneze, iar acest timp a sosit acum. Am toată încrederea că Wolff şi Lowe vor continua munca bună a lui Brawn şi că posedă exact abilităţile necesare pentru a conduce echipa spre succes", a precizat el.
BRAWN, ÎNTRE FERRARI ŞI RETRAGERE
Potrivit unor surse apropiate celor de la Mercedes, Brawn nu a luat încă o decizie finală cu privire la activitatea pe care o va desfăşura în sezonul 2014. Aparent, britanicul intenţionează să facă o pauză înainte de a lua o decizie, însă presa internaţională speculează că a început deja negocierile cu privire la o revenire la Ferrari.
De altfel, cu ocazia Marelui Premiu al Braziliei, Brawn a fost văzut ieşind din motorhome-ul Scuderiei, acolo unde a purtat o discuţie de şeful Stefano Domenicali. Principala ipoteză este că Brawn l-ar putea înlocui pe Domenicali la conducerea Ferrari, lucru care nu a fost exclus de actualul şef al italienilor.
În cazul în care negocierile cu Ferrari vor eşua, nu este exclus ca Brawn să se retragă cel puţin un sezon din Formula 1, aşa cum a procedat şi în 2007.
Via Mercedes
Comentarii (1)