Totuşi, Niki Lauda, preşedintele celor de la Mercedes, şi-a exprimat luni opinia că britanicul se va retrage din Formula 1, iar Brawn a confirmat ulterior că va lua un an de pauză în Marele Circ. El a admis însă că în vara anului viitor va analiza posibilitatea de a reveni în Formula 1 la o altă echipă, în funcţie de situaţia de la momentul respectiv.
"Voi lua o pauză şi voi reflecta la anumite lucruri, pentru a vedea dacă îmi va reveni pofta. Vara viitoare voi lua o decizie dacă există orice oportunităţi, dacă există lucruri pe care vreau să le fac sau dacă oamenii îmi oferă ceva de făcut", a declarat el citat de agenţia de presă Reuters.
În plus, Brawn a confirmat că a plecat de la Mercedes ca urmare a diferenţelor de opinie în privinţa modului în care echipa ar trebui condusă."Am avut o opinie în privinţa modului în care lucrurile ar trebui făcute şi o opinie uşor diferită de cea a altor persoane din management. Cred că pentru mine era oricum finalul unei perioade", a adăugat el.
Brawn a fost înlocuit în funcţia de conducere de două persoane: Paddy Lowe se va ocupa de aspectele sportive şi tehnice, în timp ce Toto Wolff va fi responsabil de latura financiară a echipei.
Via Reuters
era mai mult decat binevenit la Ferrari