Bianchi a suferit o leziune severă a creierului, asemănătoare cu cea a lui Schumacher

de Daniel Popescu
Marti, 07.10.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Marussia a confirmat marţi că Jules Bianchi a suferit o leziune axonală difuză a creierului, diagnostic asemănător cu cel primit de Michael Schumacher după accidentul de la schi.

Bianchi a suferit o leziune axonală difuză şi este în stare critică, dar stabilă.

Marussia
Comunicat de presa
Marussia a dezvăluit marţi diagnosticul dat de medici în privinţa stării de sănătate a lui Jules Bianchi după accidentul suferit în finalul Marelui Premiu al Japoniei.

Potrivit echipei, diagonosticul francezului este difuzie axonală, una dintre cele mai comune traume suferite la nivelul creierului şi una asemănătoare cu cea pe care a avut-o Michael Schumacher după accidentul de la schi de la finalul anului trecut. În cazul unor astfel de leziuni, 90% dintre pacienţi nu-şi recapătă niciodată cunoştinţa, iar o bună parte dintre ei rămân într-o stare vegetativă permanentă.

Starea de sănătate a pilotului Marussia este în continuare critică, dar stabilă. "Bianchi rămâne la unitatea de terapie intensivă a centrului medical Mie din Yokkaichi. A suferit o leziune axonală difuză şi este în stare critică, dar stabilă.

Medicii profesionişti ai spitalului oferă cel mai bun tratament şi suntem recunoscători pentru tot ce au făcut pentru Bianchi de la accidentul său", a precizat echipa într-un comunicat de presă.

Bianchi a suferit un accident grav în ultimele tururi ale Marelui Premiu al Japoniei, când a ieşit în decor şi s-a lovit violent de un tractor sosit pentru a remorca monopostul lui Adrian Sutil, care suferise un accident similar cu numai un tur în urmă.

Schumacher a avut nevoie de peste opt luni pentru a putea fi externat din spital şi continue să fie tratat la locuinţa sa din Geneva. Jean Todt, preşedintele FIA, şi-a exprimat însă încrederea că germanul va reveni în curând la o viaţă relativ normală.

Via Marussia 

Comentarii (15)

  • Cele mai sincere pareri de rau pentru acest baiat, pentru ca era tanar si sper, avea multi ani de Formula 1 sau alte competitii inainte. Sper sa vina si ceva vesti bune...
    46 2
  • Sheitan
    Mare pacat....... macar om sa ramanadaca nu mai poate fi pilot....... sper sanu fie in aia 90%....
    35 2
  • O sa le asteptam noi , dar nu cred ca mai vin ! Capul a fost singurul expus ca accident si a lovit frontal iar la cei 50G dati de triggerul de masura din cockpit de pe acum Dumnezeu sa-l ierte !
    4 21
  • Sunt curios de ce am luat minus.....
    5 10
  • Poate este vremea sa se reconsidere acoperirea capului pilotului cu o structura de protectie. Recuperare deplina!
    10 3
  • Am vizionat si revizionat de zeci de ori clipul accidentului, Doamne ce accident, putea sa fie decapitat saracul baiat.
    Una peste alta, cred ca nu ar mai trebui sa permita sa intre pe un circuit nici un utilaj sau un automobil in afara monoposturilor si al SC evident.
    Bianchi man, iti tinem pumnii sa-ti revii cat mai repede!
    24 0
  • andrey_1293
    Si practic si estetic, cred ca cea mai buna solutie este cockpitul inchis. Se pot gasi o gramada de metode prin care pilotul sa fie ventilat corespunzator si chiar in caz de accident serios sa nu ramana blocat in cockpit asa ca din punctul meu de vedere, dupa accidentul lui Massa dar mai ales al lui Bianchi, cred ca de anul viitor ar trebui implementate.
    14 2
  • Evident ca nu au ce cauta pe circuit alte utilaje. Este masura corecta ce ar trebui luata si gasite alte solutii de scoatere a monoposturilor de pe circuit. AM VAZUT MAI DAUNEZI CUM UN ASTFEL DE UTILAJ TRAVERSA PISTA CU O MASINA IN CIRLIG.
    Referitor la transferurii .... vetel zice: am reziliat contractul cu red si am semnat cu ferrari, alonso: bla , bla , bla,... pentru mine ,am mai spus: alonso nu are mentalitate de campion.
    Sa recapitulam: de la red incep sa plece aerodinamicienii pe la alte echipe, dupa o iarna in care renault nu a furnizat motor competitiv, pleaca NEWEY, diverse comunicate de presa cu multe semne de intrebare, vetel are numai ginioane cu motorul si devine clar ca pentru viitor tot motor renault. La hungaroring am vazut un vetel pe ploaie pe o trasa gen sena, si inginerul lui de cursa este avansat in grad. Vetel a uzat la toate cursele primul cauciucurile.Atunci am postat ceva ce devenise clar : masina lui seb nu are tot ce are red la ora aceea, si deci nu i se mai pun la dispozitie toate datele. Este clar ca vor schimba aproape tot. Succes la ferrai. O singura intrebare: cand vine inginerul dupa tine?
    8 18
  • Palavrele sunt in zadar.
    1 1
  • Intrebare: care inginer? cel care a fost promovat?
    1 1
  • Btw unde ati vazut voi ca vettel a declarat vine la Ferrari? Lasati zvonurile
    0 6
  • @andrey_1293 dar din ce fel de material ar putea fi fabricat? ce material rezista la un astfel de impact si isi face treaba, ce material rezista la 50G? poate daca era inchis cockpitul ar fi murit instant din cauza ddeceleratiei, oprirea ar fi putut fi mult mai brutala......
    4 3
  • Ce protectie sa-i faca la cockpit frate? Nu ati vazut ca s-a rupt monopostul in doua?
    6 2
  • tracto
    nu inteleg de ce va agitati asa de tare pe subiectul cockpit inchis.. Capul nu a fost lovit de ceva din exterior. Casca e intreaga. Singura problema este ca a suferit o deccelerare prea puternica. asta i-a afectat creierul. leziunea pe care o are Jules nici nu este vizibila de prea multe ori la CT scan . Este o leziune la nivel microscopic intre neuroni. Ca era cu sau fara cockpit inchis rezultatul era acelasi. Corpul uman are si el niste limite chiar daca nu este lovit.
    4 0
  • tracto
    Sa speram ca medicii japonezi fac minuni !
    5 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru