Echipele care luptă cu regularitate pentru titlurile mondiale şi care au bugete suficient de mari au început dezvoltarea noilor monoposturi în urmă cu aproximativ doi ani, la scurt timp după ce FIA a oficializat în iunie 2011 introducerea noilor motoare în Formula 1.
Celelalte echipe au alocat de regulă resurse semnificativ mai mici, însă chiar şi în acest context în monoposturile pentru 2014 au fost dezvoltate pe o perioadă mai mare de timp decât în anii precedenţi. Mercedes, Force India şi Toro Rosso au efectuat deja primele tururi cu noile monoposturi, însă într-un ritm lent şi exclusiv cu scopul de a realiza clipuri publicitare.
Obiectivele primului test de la Jerez
În mod tradiţional, prima sesiune de teste premergătoare unui nou sezon are ca obiectiv principal parcurgerea unui număr cât mai mare de kilometri pentru a verifica modul în care funcţionează sistemele în ansamblu.
Acest lucru va fi cu atât mai important la Jerez cu cât noile monoposturi beneficiază de motoare noi combinate cu unităţi puternice de recuperare a energiei, la care se adaugă numeroase schimbări aerodinamice şi pneuri cu aproximativ un kilogram mai grele decât anul trecut."În acest an probabil că va fi mai multă anxietate decât în mod normal, pentru că monoposturile sunt mult mai complexe. Dar lucrăm la motor şi la şasiu cu instrumentele pe care le avem la fabrică pentru a ne asigura că în ziua în care se vor aprinde luminile verzi pentru prima zi de teste vom fi pregătiţi să mergem pe circuit pentru a parcurge un număr de kilometri similar cu cel din primele teste de anul trecut", explicat James Allison, directorul tehnic al Scuderiei Ferrari, strategia pentru Jerez.
De altfel, Mercedes se va concentra în cadrul testului pe funcţionarea noului tren de rulare, în timp ce performanţa generală va fi analizată abia în testele în Bahrain de pe parcursul lunii februarie.
"La Jerez ne concentrăm pe trenul de rulare şi pe funcţionarea sistemelor şi mai puţin pe performanţa şasiului, aerodinamică sau pneuri.
Vom face stinturi scurte şi lungi şi vom verifica sistemele pentru a ne asigura că nu există probleme fundamentale", a explicat Paddy Lowe, directorul tehnic executiv al echipei germane.Nu este însă exclus că programul obişnuit al echipei să fie bulversat de defecţiuni tehnice, mai ales că printre ingineri există temeri că inclusiv tururile de instalare vor fi dificile.
Lista piloţilor care testează la Jerez
Lotus va fi singura echipă care nu va participa la sesiunea de teste programată în perioada 28-31 ianuarie pe circuitul de la Jerez. Echipa britanică susţine că a luat această decizie pentru a dezvolta mai mult monopostul E22 în tunelul de vânt, însă presa internaţională speculează că adevăratul motiv este o lipsă de resurse financiare, ipoteză accentuată recent de plecarea şefului Eric Boullier.
Toate celelalte 10 echipe au confirmat prezenţa la Jerez, iar unele dintre ele şi-au lansat deja monoposturile pentru acest an, în timp ce altele vor dezveli maşinile chiar în dimineaţa primei zile de teste.
Echipa | 28 ianuarie | 29 ianuarie | 30 ianuarie | 31 ianuarie |
Red Bull Racing | Vettel | Vettel | Ricciardo | Ricciardo |
Mercedes | Hamilton | Rosberg | Hamilton | Rosberg |
Ferrari | Raikkonen | Raikkonen | Alonso | Alonso |
McLaren | Button | Button | Magnussen | Magnussen |
Force India | Perez | Hulkenberg | Juncadella | |
Sauber | Gutierrez | Gutierrez | Sutil | Sutil |
Toro Rosso | Vergne | Kvyat | Vergne | Kvyat |
Williams | Bottas | Bottas | Massa | Massa |
Marussia | Chilton | Bianchi | Chilton | Bianchi |
Caterham | Ericsson | Ericsson | Frinjs | Kobayashi |
* Lista piloţilor care testează la Jerez va fi completată pe măsură ce echipele dezvăluie programul complet.
Circuitul de la Jerez
Jerez este unul dintre cele mai populare circuite din Formula 1, în ciuda faptului că nu a mai găzduit niciun Mare Premiu din 1997.
Pista se numără printre preferatele echipelor şi pentru că permite găzduirea de teste pe timpul iernii, datorită temperaturilor relativ ridicate din sudul Spaniei înregistrate în mod obişnuit în lunile de iarnă. Circuitul are o lungime de 4428 metri şi 13 viraje, putând adăposti în tribune până la 125.000 de spectatori.
Vremea la Jerez: ploi slabe în două zile
Principala temere a echipelor este reprezentată de condiţiile meteo, întrucât piloţii au nevoie de o temperatură cât mai ridicată pentru a simula cât mai bine condiţiile pe care le vor întâlni pe parcursul anului.
Potrivit serviciului AccuWeather, temperatura maximă în cele patru zile de teste de la Jerez va fi de 16-17 grade, una apropiată doar de cea întâlnită de regulă la Marele Premiu al Marii Britanii, motiv pentru care comportamentul noilor pneuri furnizate de Pirelli va fi dificil de estimat pentru cursele desfăşurate la temperaturi ridicate.
În plus, pe parcursul zilelor de miercuri şi joi se anunţă precipitaţii slabe cantitativ, care ar putea determina piloţii să testeze şi pneurile intermediare şi de ploaie.
Cel mai probabil, testele de la Jerez se vor desfăşura în intervalul orar 10:00 - 18:00 (ora României) pentru fiecare dintre cele patru zile de teste.
Ghidul lansărilor noilor monoposturi din 2014:
▶ 22 ianuarie: Force India: prima fotografie cu noul monopost
▶ 23 ianuarie: Williams: imagini digitale cu FW36
▶ 24 ianuarie: McLaren: lansarea noului MP4-29
▶ 24 ianuarie: Lotus: imagini în premieră cu monopostul E22
▶ 25 ianuarie: Ferrari: galerie foto completa cu F14 T
▶ 26 ianuarie: Sauber: prezentarea digitala a lui C33
▶ 27 ianuarie: Toro Rosso: primul STR cu motor Renault
▶ 28 ianuarie: Red Bull prezinta noul monopost RB10
▶ 28 ianuarie: Mercedes lanseaza noul W05
▶ 28 ianuarie: Williams, Marussia şi Caterham;
▶ 19 februarie: Lotus
Teste de iarnă 2014:
▶ 28-31 ianuarie: Jerez;
▶ 19-22 februarie: Bahrain;
▶ 27 februarie - 2 martie: Bahrain.
De ce nu se testeaza acum la Bahrain, iar in martie sa se vina la Jerez. Stiu ca Jerez e in Europa si Bahrain e la mama naibii, dar macar in martie temperaturile la Jerez vor fi de 20 de grade. In martie aia se gandesc deja la plaja. Era bine daca se testa la Jerez si pe perioada vacantei de vara.
Nici un pilot nu are vreun avantaj. Nu sta nimeni sa doboare recordul circuitului. Toti vor fi interesati sa testeze motorul cat mai mult si sa-i vada fiabiilitatea. Deja au date suficiente despre aerodinamica, tinand cont ca nu s-a schimbat mare branza la acest capitol.
Aceeasi intrebare si pentru campionat.