Lewis Hamilton este favorit să-şi treacă în cont un al doilea trofeu după cel din sezonul 2008, la adăpostul unui avantaj de 17 puncte şi al celor 10 victorii obţinute, spre deosebire de cele cinci ale lui Nico Rosberg.
"Oamenii spun că a trecut mult timp de la primul meu titlu, dar mă simt ca şi cum lupt pentru primul titlu. Sigur, sunt mai în vârstă şi mai inteligent şi am avut multe, dar sunt acelaşi pilot. Am aceeaşi dorinţă de a câştiga şi nu m-am dat bătut niciodată. Am reuşit să recuperez terenul pierdut indiferent de obstacolele din faţă, iar abordarea mea nu se schimbă pentru această cursă", explică britanicul.
Rivalul său german are însă de partea sa avantajul regulii dublării punctelor, prin care câştigătorul etapei va primi 50 de puncte. De altfel, tocmai din acest motiv, Rosberg priveşte cu încredere spre cursa de la Abu Dhabi şi îşi exprimă speranţa că va putea obţine trofeul mult râvnit.
"Diferenţa este mai mică decât înainte şi cred că am şansa de a câştiga titlul în Abu Dhabi. Nu va fi uşor, dar voi ataca, la fel cum am făcut tot sezonul. Câştig sau pierd, cu puncte duble sau fără puncte duble, sunt mândru de ceea ce am obţinut în acest an şi mândru să fac parte din acest sezon fantastic pentru Săgeţile Argintii. Merg la această cursă fără frică şi cu toată încrederea că acesta poate fi titlul meu. Nu se termină până la fluturarea steagului cu pătratele", explică el.
Cum se va decide titlul în Abu Dhabi
Iată toate variantele posibile pentru stabilirea noului campion mondial în Abu Dhabi, cu menţiunea că Hamilton va câştiga titlul cu un loc doi indiferent de performanţa lui Rosberg:
Hamilton câştigă titlul dacă:
▶ termină pe primul sau al doilea loc;
▶ termină pe locul trei, patru sau cinci, iar Rosberg nu câştigă;
▶ termină pe locul şase, iar Rosberg termină cel mult pe locul patru;
▶ termină pe locul opt, iar Rosberg termină cel mult pe locul cinci;
▶ termină cel mult pe locul nouă, iar Rosberg cel mult pe locul şase.
Rosberg câştigă titlul dacă:
▶ termină pe primul loc, iar Hamilton nu termină pe locul doi;
▶ termină pe locul doi, iar Hamilton termină cel mult pe locul şase;
▶ termină pe locul trei, iar Hamilton termină cel mult pe locul şapte;
▶ termină pe locul patru, iar Hamilton termina cel mult pe locul nouă;
▶ termină pe locul cinci, iar Hamilton termină cel mult pe locul 10.
Noutăţi de la Abu Dhabi
Mizele din clasamentul constructorilor sunt aproape inexistente, întrucât este puţin probabil că ordinea Mercedes - Red Bull Racing - Williams - Ferrari - McLaren - Force India să se schimbe, însă vor exista unele noutăţi şi în pluton.Force India a descoperit o eroare la conceptul aerodinamic al monopostului care va fi corectată în Abu Dhabi, în timp ce Caterham a reuşit să facă deplasarea la cursă cu ajutorul lui Bernie Ecclestone. În schimb, Marussia a eşuat în încercarea similară de a participa la ultima cursa, întrucât echipamentele nu au ajuns la circuit din cauza dificultăţilor financiare.
Între timp, Sauber a anunţat că îl va testa pe fostul pilot de GP3 Adderly Fong în prima sesiune de antrenamente libere.
Circuitul din Abu Dhabi şi regulamentul DRS
Circuitul Yas Marina este considerat o facilitate de cinci stele datorită extravaganţei şi dotărilor de ultimă oră, printre care se numără şi tunelul care face legătura între ieşirea de boxe şi pista.
Totuşi, configuraţia acestuia este departe de a impresiona, întrucât oportunităţile de depăşire sunt aproape inexistente, element de altfel caracteristic celor mai multe circuite care au debutat recent în calendarul competiţional.De aceea, FIA a decis să păstreze şi în acest an regulamentul cu două zone de detecţie şi activare pentru sistemul DRS. Prima zonă de activare pentru sistemul DRS a fost stabilită pentru mai mult de jumătate din linia drepta dintre virajele şapte şi opt, punctul de detecţie pentru diferenţa de maxim o secundă dintre doi piloţi urmând să fie cronometrată înainte de intrarea în virajul şapte. Imediat după ieşirea din virajul opt a fost stabilită a doua zonă de detecţie, iar sistemul DRS va putea fi activat pentru a doua oară pe aproximativ jumătate din distanţa dintre virajele nouă şi 10.
Cifrele circuitului
Lungime tur | 5.554 km |
Numar de tururi | 55 |
Distanta totala | 305.355 km |
Provocările pentru unitatea de propulsie
Pe o scară de la 1 (puţin solicitant) la 5 (foarte solicitant), iată cât de solicitant este circuitul din Abu Dhabi pentru principalele componente ale unităţii de propulsie şi pentru respectarea limitei de 100 de kilograme de carburant în cursă:
Motorul cu combustie interna | 5 |
MGU-K | 3 |
MGU-H | 4 |
Unitatea de stocare a energiei |
3 |
Recuperarea energiei | 3 |
Consum de carburant | 4 |
Strategiile schimburilor de pneuri
Pirelli va furniza în Abu Dhabi pneuri supersoft şi soft, cele mai moi compoziţii din gamă. Una dintre particularităţile etapei este desfăşurarea cursei spre seară, întrucât pista se va răci pe parcursul cursei, efect invers comparativ cu cel întâlnit de obicei. Tocmai de aceea, oficialii Pirelli anticipează o cursă palpitantă din punct de vedere al strategiilor pentru schimbarea pneurilor.
"Strategia este în mod normal influenţată de obişnuita evoluţie a pistei, datorită temperaturilor care scad la căderea serii. Aşa a fost şi cazul în Bahrain, care s-a dovedit a fi una dintre cele mai dramatice şi mai imprevizibile curse de la începutul acestui sezon", explică Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport.
Informaţii meteo
Poziţionarea în Orientul Mijlociu va oferi piloţilor o vreme călduroasă pe parcursul acestui weekend, iar scenariul se va repeta în fiecare dintre cele trei zile ale competiţiei: temperatura maximă va creşte progresiv de la 28 de grade Celsius vineri până la 30 de grade Celsius duminică, în timp ce temperatura minimă nu va coborî sub 19 de grade. În plus, cerul va fi complet senin în permanenţă, astfel că şansele de ploaie sunt nule.
Rezultate în ultimii cinci ani
Abu Dhabi a debutat în calendarul Formulei 1 în sezonul 2009, iar trei dintre cele cinci curse de până acum au fost câştigate de Sebastian Vettel:
Sezon | Castigator |
2013 | Sebastian Vettel (Red Bull) |
2012 | Kimi Raikkonen (Lotus) |
2011 | Lewis Hamilton (McLaren) |
2010 | Sebastian Vettel (Red Bull) |
2009 | Sebastian Vettel (Red Bull) |
Statistici pentru Interlagos
▶ deşi depăşirile sunt dificile pe Yas Marină, doar una dintre cele cinci curse de până acum a fost câştigată de pilotul care a plecat din pole position (Vettel, 2010);
▶ dacă etapa va fi câştigată de Hamilton sau Rosberg, Mercedes va stabili un nou record pentru cele mai multe victorii obţinute de o echipă într-un singur sezon: 16;
▶ Hamilton este al treilea pilot cu 10 victorii într-un singur sezon, alături de Michael Schumacher şi Vettel;
▶ Safety Car-ul şi-a făcut apariţia pe circuit în două dintre cele 5 curse de până acum;
▶ Kimi Raikkonen a câştigat cursa din 2012 după ce a plecat de pe locul patru, cea mai slabă poziţionare pe grilă transformată în victorie în Abu Dhabi;
▶ Vettel ar putea deveni primul campion mondial (2013) după Jacques Villeneuve (1997) care nu obţine nicio victorie în sezonul următor.
Program
Marele Premiu din Abu Dhabi va avea loc după următorul program, conform fusului orar al României:
Eveniment | Ziua | Ora | Transmisii TV |
Antrenamente 1 | vineri, 21 noiembrie | 11:00 | - |
Antrenamente 2 | vineri, 21 noiembrie | 15:00 | - |
Antrenamente 3 | sambata, 22 noiembrie | 12:00 | - |
Calificari | sambata, 22 noiembrie | 15:00 | Dolce Sport, RTL si M1 |
Cursa | duminica, 23 noiembrie | 15:00 | Dolce Sport, RTL si M1 |
Damon Hill in 1996? Williams -> Arrows? Era aproape sa castige la Hungaroring dar s-a stricat cutia cu 3 tururi inainte de final.
https://scontent-b.xx.fbcdn.net/hphotos-xfp1/v/t1.0-9/10366168_1975201749284801_2648310038934650281_n.jpg?oh=a41f2d362ebb1a5c0745a5ebea9c2e51&oe=54D6AA50
:))