Succesul său a fost însă influenţat semificativ de abandonul suferit de coechipierul său Lewis Hamilton din cauza unei defecţiuni tehnice la motor, astfel că pentru britanic Marele Premiu al Malaysiei reprezintă adevăratul start al sezonului.
"Ar fi fantastic să stau pe prima treaptă a podiumului la una dintre cursele noastre de casă (n.r - Petronas, sponsorul principal al echipei, este o companie malaysiană) şi aştept cu nerăbdare să revin după un weekend dificil în Australia", spune fostul campion mondial înainte de weekendul de cursă.
Mercedes nu este însă singura echipă care are potenţialul de a lupta la vârf.
Revanşa lui Vettel şi debitmetrul problemă
Red Bull Racing a demonstrat în Australia progrese vizibile comparativ cu testele de iarnă, după ce Daniel Ricciardo a terminat cursa pe locul doi. În absenţa unor noi defecţiuni tehncie la unitatea de propulsie furnizată de Renault, este de aşteptat ca australianul, dar şi Sebastian Vettel, să lupte cel puţin pentru un loc pe podiumul de premiere.
Echipa are însă şi câteva bătăi de cap, după ce Ricciardo a fost exclus din clasamentul cursei australiene pentru depăşirea debitului maxim al carburantului. În condiţiile în care apelul formulat de Red Bull se va judeca doar în 14 aprilie, rămâne de văzut dacă echipa va utiliza şi la Sepang propriul instrument de măsurare a debitului sau dacă se va baza pe senzorul omologat al FIA.
"Sperăm să avem un senzor care să funcţioneze în acelaşi fel cu dispozitivul nostru fără să creeze discrepanţe. În principiu, acesta este cel mai important lucru, iar dacă vor exista variaţii va trebui să discutăm cu FIA. Dar probabil nu vom fi singurii în această situaţie", sunt cuvintele evazive ale şefului Christian Horner.
Ferrari şi Williams, gata să profite de orice paşi greşiţi
Cele două echipe de top trebuie însă să se teamă de Ferrari şi Williams. Pe de o parte, Ferrari nu deţine un monopost la fel de rapid ca Mercedes, însă Fernando Alonso este recunoscut pentru abilitatea sa de a profita de orice oportunitate.Coechipierul său Kimi Raikkonen are unele probleme de adaptare la noul monopost, însă este optimist ca inginerii vor găsi soluţiile potrivite, după ce a negat orice dificultăţi la nivelul sistemul electronic de frânare.
"Facem unele lucruri pentru mine şi sper că acestea să fie mai uşoare şi să simt mai bine monopostul. Evident, nu a fost un start ideal, dar va fi un an lung şi sunt sigur că vom progresa", spune finlandezul fără să intre în detalii specifice despre noutăţile pe care le va avea monopostul său.La rândul lor, cei de la Williams sunt impulsionaţi de prestaţia lui Valtteri Bottas din Australia şi speră ca ploaia să ocolească circuitul de la Sepang, întrucât monopostul este competitiv în special pe uscat.
Circuitul de la Sepang şi regulamentul DRS
Sepang este unul dintre cele mai apreciate circuite din calendar de către piloţi, datorită faptului că este rapid şi are numeroase viraje de stânga-dreapta care se succed cu repeziciune. Viteza medie în calificări este estimată la 210 km/h, în timp ce viteza de top ajunge până la 297 km/h pe cele două linii drepte foarte lungi care încheie un tur de pistă. Forţa de apăsare aerodinamică are o importanţă majoră aici, iar consumul de carburant va reprezenta din nou o problemă, întrucât Sepang este un circuit foarte solicitant din acest punct de vedere.
Piloţii vor avea la dispoziţie două zone de depăşire cu sistemul DRS, cu câte un punct de detecţie pentru fiecare dintre ele. Astfel, prima zonă DRS începe la 104 metri după virajul 14 şi are punctul de detecţie la 54 de metri după virajul 12, în timp ce a doua zonă de detecţie începe la 28 de metri dupoa ieşirea din virajul 15 şi continuă pe tot parcursul liniei de start-sosire.
Cifrele circuitului
Lungime tur | 5.543 km |
Numar tururi | 56 |
Distanta totala | 310.408 |
Provocările pentru unitatea de propulsie
Pe o scară de la 1 (puţin solicitant) la 5 (foarte solicitant), iată cât de solicitant este circuitul de la Sepang pentru principalele componente ale unităţii de propulsie şi pentru respectarea limitei de 100 de kilograme de carburant în cursă:
Motorul cu combustie interna | 4 |
MGU-K | 3 |
MGU-H | 4 |
Unitatea de stocare a energiei | 3 |
Recuperarea energiei | 4 |
Consum de carburant | 5 |
Strategiile schimburilor de pneuri
În condiţiile unui asfalt abraviz şi a temperaturilor ridicate, Pirelli va furniza în Malaysia pneuri medium şi hard, cele mai dure compoziţii din gama. Acestea trebuie să facă faţă unor forţe echivalente cu 830 de kilograme aplicate asupra lor, iar cauciucul stânga-faţă este cel mai solicitat, temperatura acestuia urmând să ajungă la circa 120 de grade.
Producătorul italian a evitat însă să anticipeze numărul estimativ de intrări la boxe pe parcursul cursei, mai ales că furtunile ar putea încurca planurile.
Informaţii meteo: posibile ploi în calificări şi cursă
Piloţii vor fi întâmpinaţi în Malaysia de o căldură sufocantă şi de umiditate excesivă.
Temperatura maximă va fi de 33 de grade în fiecare dintre cele trei zile ale competuitiei, însă duminică temperatura resimţită de corp va ajunge la 46 de grade. În schimb, temperatura minimă va fi de 25 de grade, astfel că piloţii nu se vor putea răcori nici măcar pe timpul nopţii.O astfel de climă favorizează apariţia frecvenţă a furtunilor, iar prognoza meteo indică faptul că averse puternice de ploaie vor afecta după-amiezile de vineri, sâmbătă şi duminică. Totuşi, în acest moment este prea devreme pentru a prezice cu exactitate dacă sesiunea de calificări sau cursa vor fi afectate în mod direct de furtuni.
Statistici pentru Malaysia
▶ opt dintre cele 15 curse de la Sepang au fost câştigate de pilotul care a plecat din pole position;
▶ cea mai modestă poziţie pe grila de start convertită în victoria a fost opt. S-a întâmplat în 2012, când victoria i-a revenit lui Fernando Alonso;
▶ Jenson Button este pilotul cu cele mai multe participări în Marele Premiu al Malaysiei (14);
▶ Ferrari este echipa cu cel mai mare succes la Sepang: a obţinut şase victorii şi şapte pole position-uri;
▶ Michael Schumacher, Fernando Alonso şi Sebastian Vettel au cele mai multe victorii la Sepang (3).
Sezon | Castigator |
2013 | Sebastian Vettel (Red Bull) |
2012 | Fernando Alonso (Ferrari) |
2011 | Sebastian Vettel (Red Bull) |
2010 | Sebastian Vettel (Red Bull) |
2009 | Jenson Button (BrawnGP) |
Marele Premiu al Malaysiei la TV
Din cauza diferenţei de fus orar, Marele Premiu al Australiei se desfăşoară la primele ore ale dimineţii. În noaptea de sâmbătă spre duminică, România va trece la ora de vară, astfel că ora 03:00 va deveni ora 04:00. Ora afişată în tabel pentru cursa de duminică respectă ora de vară a României.
Începând din acest sezon, drepturile TV ale Formulei 1 pentru România au fost preluate de Dolce Sport, însă calificările şi cursele pot fi urmărite în ţara noastră şi pe posturile de televiziune RTL şi M1.
Eveniment | Ziua | Ora | Transmisiuni TV |
Antrenamente 1 | vineri, 28 martie | 04:00 | - |
Antrenamente 2 | vineri, 28 martie | 08:00 | - |
Antrenamente 3 | sambata, 29 martie | 07:00 | - |
Calificari | sambata, 29 martie | 10:00 | Dolce Sport, RTL, M1 |
Cursa | duminica, 30 martie | 11:00 | Dolce Sport, RTL, M1 |
O zi buna