Lewis Hamilton şi Nico Rosberg, implicaţi în lupta pentru titlul mondial, consideră că modificările sunt pozitive, însă regulamentul ar putea genera schimbări în stilul de pilotaj, dar şi în duelurile directe dintre cei doi.
Practic, în absenţa informaţiilor de la boxe, piloţii nu vor mai cunoaşte detalii despre timpii realizaţi de rivali şi nici nu vor mai avea posibilitatea să copieze setările adoptate de coechipieri.
Hamilton are nevoie de o nouă victorie pentru a reduce cât mai mult din diferenţa de 22 de puncte care îl separă de Rosberg, însă cursa în nocturnă va propune cel puţin alte două dueluri atractive în clasamentul constructorilor: pe de o parte, Ferrari şi Williams luptă pentru locul trei, echipa britanică fiind avantajată cel puţin aparent de configuraţia circuitului, în timp ce McLaren şi Force India sunt despărţite de un singur punct în confruntarea pentru locul cinci.
Circuitul Marina Bay şi regulamentul DRS
Marina Bay este pe locul doi într-un clasament neoficial al celor mai lente circuite din calendarul competiţional, fiind "surclasat" doar de Monaco. Acest lucru este evidenţiat de faptul că doar patru dintre cele 23 de viraje ale circuitului sunt abordate într-o treaptă de viteze mai mare de 2, dar şi pentru că în cele şase ediţii de până acum cursa nu s-a încheiat niciodată în mai puţin de o oră şi 56 de minute.
Principala preocupare va fi consumul de carburant, în condiţiile în care circuitul este foarte solicitant din acest punct de vedere, motiv pentru care raţionalizarea celor 100 de kilograme de benzină va fi foarte importantă. În plus, din cauza noului regulament, piloţii nu vor mai putea fi informaţi cu privire la modurile în care pot economisi carburant, astfel că vor fi nevoiţi să se orienteze doar în funcţie de datele afişate pe display LCD al volanului.
Până acum, niciuna dintre curse nu a fost spectaculoasă (deşi putem menţiona ediţia inaugurală din 2008, când Alonso a câştigat cu ajutorul accidentului deliberat provocat de Nelson Piquet Jr), astfel că toate speranţele pentru depăşiri se leagă de eficienţa sistemului DRS.
Ca de obicei, piloţii vor avea la dispoziţie două zone DRS pe circuit.
Prima zonă DRS este cuprinsă între virajele cinci şi şase, cu punctul de detecţie înainte de virajul cinci, în timp ce a doua zonă de activare este pe linia dreaptă de start-sosire, cu punctul de detecţie amplasat înainte de intrarea în ultimul viraj.Cifrele circuitului
Lungime tur | 5.065 km |
Numar de tururi | 61 |
Distanta totala | 308.828 km |
Provocările pentru unitatea de propulsie
Pe o scară de la 1 (puţin solicitant) la 5 (foarte solicitant), iată cât de solicitant este circuitul Marina Bay pentru principalele componente ale unităţii de propulsie şi pentru respectarea limitei de 100 de kilograme de carburant în cursă:
Motorul cu combustie interna | 2 |
MGU-K | 4 |
MGU-H | 3 |
Unitatea de stocare a energiei | 5 |
Recuperarea energiei | 4 |
Consum de carburant | 5 |
Strategiile schimburilor de pneuri
Circuitul din Singapore este mai abraziv decât alte circuite stradale, însă pe parcursul unui weekend de cursă acesta evoluează destul de lent. În acest context, Pirelli a decis să furnizeze pneuri supersoft şi soft pentru etapa de la sfârşitul acestei săptămâni, adică cele mai moi compoziţii din gamă. Pri urmare, cel mai probabil piloţii vor opta pentru strategii cu câte două opriri la boxe, însă acestea ar putea fi influenţate şi de şansele mari ca Safety Car-ul să-şi facă apariţia pe circuit. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre ploaie, care în mod tradiţional lipseşte de pe circuit la ora cursei, chiar dacă îşi face frecvent apariţia în cursul după-amiezilor.
Informaţii meteo
În mod tradiţional, Singapore are o climă caldă în această perioadă a anului, iar pe parcursul weekendului de cursă se vor înregistra temperaturi maxime de 32 de grade, în timp ce minimele nu vor coborî sub 26 de grade Celsius.
Umiditatea excesivă determină apariţia unor furtuni în fiecare dintre cele trei zile de concurs, însă cel mai probabil acestea vor ocoli calificările şi cursa, care se vor desfăşura după lăsarea întunericului.
Statistici pentru Singapore
▶ Singapore este singura cursă de Formula 1 desfăşurată pe timp de noapte. Etapa începe la ora locală 20:00;
▶ Pilotul care a plecat din pole position a câştigat patru dintre cele şase curse desfăşurate până acum;
▶ Fiecare cursă din Singapore a fost întreruptă de intervenţia pe circuit a Safety Car-ului.
În total, maşina de siguranţă şi-a făcut apariţia de nouă ori în şase curse;▶ Singapore este cursa cu cea mai lungă durată din calendar. Cea mai scurtă a avut o oră şi 56 de minute;
▶ Fernando Alonso a fost pe podiumul de premiere în cinci dintre cele şase curse de până acum;
▶ Sebastian Vettel a câştigat de trei ori în Singapore, în timp ce Fernando Alonso şi-a adjudecat două victorii, iar Lewis Hamilton una.
Sezon | Castigator |
2013 | Sebastian Vettel (Red Bull) |
2012 | Sebastian Vettel (Red Bull) |
2011 | Sebastian Vettel (Red Bull) |
2010 | Fernando Alonso (Ferrari) |
2009 | Lewis Hamilton (McLaren) |
Marele Premiu din Singapore la TV
Marele Premiu al statului Singapore va avea loc la orele obişnuite pentru o cursă desfăşurată în Europa:
Eveniment | Ziua | Ora | Transmisii TV |
Antrenamente 1 | vineri, 19 septembrie | 13:00 | - |
Antrenamente 2 | vineri, 19 septembrie | 16:30 | - |
Antrenamente 3 | sambata, 20 septembrie | 13:00 | - |
Calificari | sambata, 20 septembrie | 16:00 | Dolce Sport, RTL si M1 |
Cursa | duminica, 21 septembrie | 15:00 | Dolce Sport, RTL si M1 |
Comentarii (1)