Avancronică F1 2014: ghidul schimbărilor de regulament pentru noul sezon

de Daniel Popescu
Miercuri, 12.03.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Noile motoare turbo V6 de 1.6 litri, dublarea numărului de puncte acordate pentru ultima cursă şi suspendarea din curse prin puncte de penalizare sunt doar câteva dintre numeroasele schimbări de regulament pentru sezonul 2014 al Formulei 1.

Sezonul 2014 marchează cea mai amplă serie de schimbări în regulamentul tehnic din ultimii ani şi vine cu o serie de noutăţi controversate şi în regulamentul sportiv.

Introducerea noilor unităţi de propulsie dotate acum cu două sisteme de recuperare a energiei va genera o schimbare a stilului de pilotaj care va avantaj piloţii mai puţin agresivi, în timp ce implementarea unei serii controversate de penalizări în timpul curselor şi acordarea unui număr dublu de puncte pentru ultimul Mare Premiu va genera în mod cert polemici în rândul fanilor.

Pentru a-ţi asigura o tranziţie uşoară la sezonul 2014, Automarket îţi prezintă în acest articol principalele schimbări ale regulamentul tehnic, dar şi noutăţile regulamentului sportiv.

Noul motor turbo V6 de 1.6 litri

Schimbări în regulamentul tehnic

Schimbările regulamentului tehnic au ţinut capul de afiş pe parcursul celor trei sesiuni de teste din această iarnă.

Unitatea de propulsie

Fanii Formulei 1 trebuie să se obişnuiască începând din sezonul 2014 cu termenul de "unitate de propulsie", ca urmare a complexităţii pe care o are motorul. Acesta este alcătuit acum din motorul turbo ajutat de două sisteme de recuperare a energiei.

 motorul cu combustie internă - motorul turbo V6 de 1.6 litri este limitat prin regulament la 15.000 de rotaţii pe minut, iar rata de curgere a carburant poate ajunge la cel mult 100 de kilograme pe oră, însă aceasta poate fi atinsă numai la peste 10.500 de rotaţii pe minut. Puterea motorului nu este dezvăluită odficial de cei trei constructori, însă se estimează valori cuprinse între 570 - 600 CP;

▶ turbina motorului - sistemul de evacuare are o singură ieşire poziţionată central în spatele monopostului cu scopul de a împiedica obţinerea unui avantaj de natura aerodinamică. Regulamentul obligă constructorii să adopte măsuri pentru ca, în cazul unei defecţiuni la turbină, componentele acesteia să rămână în interiorul monopostului;

Componentele unitatii de propulsie

▶ sistemul de recuperare a energiei - numele oficial al acestuia este Energy Recovery Systems (ERS) şi este alcătuit din două sisteme distincte:

MGU-K (Motor Generator Unit - Kinetic) este noul nume utilizat pentru sistemul KERS care recuperează energie din căldura degajată de frâne. Spre deosebire de 2013, puterea sistemului s-a dublat de la 60 kW la 120 kW, iar acesta poate recupera acum de cinci ori mai multă energie (2 MJ în loc de 400 kJ), iar un pilot poate folosi cel mult 4 MJ pe tur timp de peste 30 de secunde, echivalentul a aproximativ 33% dintr-un tur de circuit. Prin urmare, sistemul nu va mai fi folosit doar ocazional prin apăsarea unui buton, ci în mod aproape continuu, inclusiv la ieşirea din viraje pentru asigurarea unui cuplu mai mare.

 MGU-H (Motor Generator Unit - Heat) recuperează energie din căldura generată de sistemul de evacuare. Componenta MGU-H este conectată la motor, iar energia obţinută este transferată la baterie.

În total, sistemul ERS va genera 160 de cai putere în loc de 80 de cai putere, astfel că puterea întregii unităţi de propulsie va fi de 750-800 de cai putere, adică aproape la fel de mult ca şi până în 2013 cu motoarele V8 de 2.4 litri şi sistem KERS de 80 CP.

Una dintre principalele provocări va fi gestionarea răspunsului întârziat al turbinei (efect cunoscut drept turbo-lag), care afectează în special Renault.

Alte schimbări de natură tehnică

cutia de viteze - pentru prima oară în istoria Formulei 1, cutia de viteze este dotată cu opt trepte, cu una mai mult decât anul trecut. În plus, pe parcursul anului, echipele pot modifica rapoartele treptelor de viteze o singură dată, după ce până anul trecut puteau efectua astfel de modificări în funcţie de configuraţia circuitului;

▶ sistem electronic de frânare - cerinţele superioare pentru sistemul de recuperare a energiei a determinat introducerea unui sistem electronic de frânare, alcătuit din două circuite hidraulice separate pentru puntea faţă şi puntea spate care sunt operate de o pedală.

▶ modificări la dimensiunile aripilor - lungimea aripii faţă a fost redusă de la 1800 mm la 1650 mm, astfel că nu mai acoperi întreaga lăţime a monopostului, în timp ce deschiderea flapsului aripii spate la activarea sistemului DRS este acum mai mare, pentru a recupera o parte din forţa de apăsare aerodinamică pierdută. De asemenea, înălţimea maximă a nasului a fost redusă semnificativ de la 550 mm la numai 185 mm, lucru ce a generat şi apariţia parţilor frontale inestetice ale monoposturilor.

▶ masa minimă a monoposturilor a fost mărită de la 642 de kilograme la 691 de kilograme din cauza creşterii masei unităţii de propulsie, care cântăreşte acum cel puţin 145 de kilograme.

Schimbări în regulamentul sportiv

Pe lângă numeroasele noutăţi de ordin tehnic, sezonul 2014 vine cu o serie impresionantă de schimbări şi în cadrul regulamentului sportiv.

▶ cinci unităţi de propulsie pe sezon - pentru sezonul 2014, unitatea de propulsie este alcătuită din şase părţi distincte: motorul cu combustie internă, MGU-K, MGU-H, unitatea de stocare a energiei, turbina şi unitatea electronică de control. Fiecare pilot poate folosi cel mult cinci exemplare din fiecare componentă pe parcursul unui sezon, în orice combinaţie. După folosirea celor cinci unităţi regulamentare, orice schimbare a unei componente individuale va duce la o penalizare de 10 poziţii pe grila de start. În plus, pilotul care schimbă complet unitatea de propulsie va fi nevoit să înceapă cursă din pitlane; 

▶ şase curse consecutive pentru cutiile de viteze - un pilot trebuie să folosească cutiile de viteze timp de şase Mari Premii consecutive, în loc de cinci că până acum. În caz contrar, acesta va fi penalizat cu cinci poziţii pe grila de start; 

▶ consumul de carburant, limitat drastic - cantitatea maximă de carburant pe care o poate folosi un pilot într-o cursă a fost limitată la numai 100 de kilograme (aproximativ 135 de litri, în funcţie de echipă). Reducerea este de circa 33% comparativ cu anul trecut, când se foloseau circa 150 de kilograme pe cursă.

▶ noi penalizări pentru piloţi - în cazul infracţiunilor minore pe parcursul unei curse, un pilot poate primi o penalizare de cinci secunde, care va fi suportată înainte de următoarea intrare la boxe pentru schimbul pneurilor. În plus, pentru anumite infracţiuni, piloţii vor puncte puncte de penalizare pe superlicenţă, iar la acumularea a 12 puncte vor fi suspendaţi pentru următoarea cursă.

Din păcate, nu există o grilă concretă de penalizare, acordarea punctelor de penalizare fiind la discreţia comisarilor de cursă;

▶ puncte duble pentru ultima cursă - cea mai controversată noutate din regulament este dublarea numărului de puncte pentru ultimul Mare Premiu al sezonului, astfel că învingătorul va primi 50 de puncte, iar ocupantul locului 10 două puncte;

 numere unice pentru piloţi - piloţii utilizează numere unice începând din acest sezon, pe care şi le-au putut alege singuri;

▶ teste în timpul sezonului - pentru prima oară după 2008, piloţii vor avea la dispoziţie patru sesiuni de teste de câte două zile în timpul sezonului, pe circuite incluse în calendar. Una dintre cele opt zile de teste trebuie dedicată dezvoltării pneurilor.

Schimbări în formatul unui Mare Premiu

Nici structura unui Mare Premiu nu a rămas neschimbată pentru sezonul 2014, însă modificările sunt mai degrabă minore.

▶ piloţi suplimentari în antrenamente - o echipă poate utiliza în antrenamente doi piloţi de rezervă, câte unul pentru fiecare monopost. Aceştia pot fi înlocuiţi ulterior chiar în timpul sesiunii de către piloţii privaţi, urmând să fie înregistraţi cu proprii timpi în clasamentul oficial. Regula a fost introdusă pentru a permite tinerilor piloţi să capete experienţă în Formula 1.

▶ piloţii care ajung în ultima parte a calificărilor vor utiliza un set suplimentar de pneuri "option", cea mai moale compoziţie dintre cele două disponibile pentru Marele Premiu respectiv;

▶ piloţii care ajung în Q3 vor începe cursa cu setul de pneuri cu care au stabilit cel mai bun timp în a doua parte a calificărilor (Q2);

▶ durata ultimei părţi a calificărilor va fi extinsă de la 10 la 12 minute, pentru a permite fiecărui pilot să poate ieşi de două ori pe circuit; 

▶ durata primei părţi a calificărilor va fi micşorată de la 20 la 18 minute, pentru ca durata totală a calificărilor să rămână neschimbată; 

▶ pilotul care va obţine cele mai multe pole position-uri pe parcursul sezonului va primi un trofeu.

Avancronică F1 2014:

▶ prezentare Caterham

▶ prezentare Marussia

▶ prezentare Williams

▶ prezentare Toro Rosso

▶ prezentare Sauber

▶ prezentare Force India

▶ prezentare McLaren

▶ prezentare Lotus

▶ prezentare Ferrari

▶ prezentare Mercedes

▶ prezentare Red Bull Racing

▶ Formula 1 la TV, pe internet şi pe tablete în 2014: unde poţi vedea în direct cursele din Marele Circ

▶ Cei trei debutanţi

▶ Căştile piloţilor

Automarket îţi va prezenta joi, 13 martie, o avancronică completă a Marelui Premiu al Australiei într-un format mai dinamic şi mai atractiv decât în anii trecuţi. Prima cursă a sezonului va avea loc duminică, 16 martie, cu începere de la ora 08:00, ora României, şi va putea fi urmărită în România pe posturile de televiziune Dolce Sport, RTL, M1 şi RAI Uno.

▶ Formula 1 la TV, pe internet şi pe tablete în 2014: unde poţi vedea în direct cursele din Marele Circ

Comentarii (7)

  • c.daniel
    Felicitari Automarket/Daniel Popescu, pentru un articol de nota 10. Keep up.
    24 4
  • pablo256r
    Cu atatea limitari de ordin tehnic nu mai poate fi vorba de curse de viteze. Limitari la motoare, limitari la cv, limtari la combustibil, limitari peste tot. PACAT!
    Directia este total gresita!
    23 3
  • @pablo256r - nu chiar, exact limitarile de regulament si "betele in roate" forteaza inginerii sa fie mai creativi, sa vina cu solutii inedite, sa-si puna mintea la contributie, astfel apar mai multe inovatii, progresul este mai rapid, iar noi, fanii avem parte de multe noutati si spectacol. O masina de F1 nu trebuie sa mearga cu 400 la ora ca sa fie show.
    11 7
  • auto_fan
    Nu sunt sigur ca am inteles un lucru: "cantitatea maximă de carburant pe care o poate folosi un pilot într-o cursă a fost limitată la numai 100 de kilograme (aproximativ 135 de litri, în funcţie de echipă)" - cum adica ~135 de litri in functie de echipa? Va referiti la faptul ca densitatea carburantului poate sa difere in functie de carburantul pe care il foloseste fiecare echipa?

    In rest, nota 10 pentru articol, iti poti face o imagine clara asupra a ceea ce inseamna F1 in 2014.
    3 1
  • @auto_fan: In Formula 1, cantitatea de carburant este exprimata in kilograme, intrucat volumul (exprimat in litri) variaza in functie de mai multi factori, printre care se numara si furnizorul de carburant (Petronas pentru Mercedes, Mobil 1 pentru mcLaren, Shell pentru Ferrari etc).
    3 1
  • @auto_fan - desi nu pot spune sigur 100%, cred ca limitarea facuta in kilograme este strict legata de cantitatea de energie degajata de arderea combustibilului - iar asta in fizica se masoarea in J/kg, si asta lasa o oarecare libertate producatorului de unde rezulta densitati diferite pentru combustibil, dar calitate identica dpdv al acestei energii degajate la ardere
    1 1
  • auto_fan
    OK, deci asta era, densitati diferite.
    M-am lamurit, multumesc! :)
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru