Sursa citată afirmă că Alonso şi-a negociat nu numai propriul acord, ci şi recrutarea a două persoane importante din cadrul echipei.
Cea mai importantă dintre ele este Andrea Stela, inginerul de cursă al dublului campion mondial, care ar asigura o continuitate la McLaren pentru pilotul spaniol.
Cea de-a doua persoană vizată este Massimo Rivola, directorul sportiv al Scuderiei, care ar urma să aibă un rol similar la McLaren. Mutarea acestuia din urmă este facilitată de faptul că actualul director sportiv al McLaren, Sam Michael, şi-a anunţat deja retragerea din Formula 1 la sfârşitul acestui sezon.
În ultimele zile, informaţiile despre oficializarea acordului lui Alonso cu McLaren au devenit contradictorii.
În timp ce presa internaţională susţine că acordul a fost deja semnat şi că va fi anunţat până la Marele Premiu din Abu Dhabi, Alonso a afirmat după cursa de la Interlagos că nu crede că va face un anunţ înainte de finalul campionatului.Via GrandPrix247
Acum inteleg. Alonso sau McLaren nu anunta semnarea contractului pentru ca nu a terminat spaniolul de decomplectat echipa Ferrari.
E clar acum.
Mai mare cioaca nu am vazut in ultimul an.