Alonso şi Bottas au trecut ultimele teste medicale şi vor concura în Malaysia

de Daniel Popescu
Joi, 26.03.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Fernando Alonso şi Valtteri Bottas au trecut de ultimele examene medicale şi au primit acordul final al FIA pentru a concura în Marele Premiu al Malaysiei.

Alonso a trecut toate testele de fitness obligatorii şi prin urmare a fost declarat apt pentru a concura în Marele Premiu al Malaysiei din acest weekend.

FIA
Comunicat de presa
Fernando Alonso va debuta oficial pentru McLaren în sezonul 2015 cu ocazia Marelui Premiu al Malaysiei de la sfârşitul acestei săptămâni.

Spaniolul a lipsit în Marele Premiu al Australiei după accidentul misterios suferit în testele de la Barcelona, însă joi a trecut ultimele două teste medicale, care au vizat în special verificarea reflexelor, după ce anterior efectuase o vizită medicală la Universitatea din Cambridge.

"În conformitate cu procedurile normale, Fernando Alonso, unul dintre piloţii McLaren, a fost examinat în această dimineaţă de delegatul medical al FIA şi de medicul şef al circuitului de la Sepang. Pe parcursul examinării, pilotul a trecut toate testele de fitness obligatorii şi prin urmare a fost declarat apt pentru a concura în Marele Premiu al Malaysiei din acest weekend", precizează forul mondial într-un comunicat de presă.

Bottas a trecut de asemenea testele medicale

Suntem încântaţi să confirmăm că Bottas va reveni în monopostul FW37 în acest weekend pentru Marele Premiu al Malaysiei.

Williams
Comunicat de presa
Anunţul făcut de FIA a venit aproape simultan cu o informare din partea echipei Williams, care a anunţat că Valtteri Bottas va concura de asemenea în Malaysia.
Finlandezul nu a putut lua startul în cursa de la Melbourne din cauza unor dureri de spate, însă pregătirea cu un fizioterapeut în Indonezia a contribuit la vindecarea acestor probleme.

"Echipa l-a sprijinit întotdeauna pe Bottas datorită determinării sale de a reveni în cockpit. În urma aprobării finale din partea echipei medicale a FIA din Malaysia, suntem încântaţi să confirmăm că Bottas va reveni în monopostul FW37 în acest weekend pentru Marele Premiu al Malaysiei", a precizat echipa într-un comunicat de presă.

Via FIA, Williams

Comentarii (2)

  • Este bine ca sunt amandoi ok din punct de vedere fizic. Pacat ca din punct de vedere al spectacolului nu sunt in pozitia de a genera mai mult.
    17 0
  • fiecare pilot finlandez a avut carisma.hakkinen, raikkonen,bottas.sper ca ultimii doi,fiind inca in activitate sa demonstreze de ceea sunt in stare.raikkonen nu stiu zau.dar bottas are viitor.cu conditia sa invete de la massa ce e de invatat din f1.
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru